refulare sf [At: VLASIU, D. 294 / Pl: ~lări / E: refula] 1 Respingere din domeniul conștientului în subconștient a unei imagini, dorințe, idei etc. 2 Deplasare a unui fluid într-o conductă sau într-un recipient prin împingerea cu ajutorul unei pompe. 3 Prelucrare la cald sau la rece a unor piese metalice prin batere cu ciocanul sau prin presare.

REFULARE, refulări, s. f. Acțiunea de a refula și rezultatul ei.

REFULARE s.f. Acțiunea de a refula și rezultatul ei; respingere; înăbușire. ♦ (Tehn.) Operație de prelucrare la cald sau la rece a pieselor de metal, prin care se măresc unele dimensiuni transversale ale lor. [< refula].

REFULARE s. f. acțiunea de a refula; respingere; înăbușire. ◊ (psihan.) act psihic prin care eul se apără în mod inconștient de dorințele, ideile etc. care contrazic convingerile sau normele morale. (< refula)

refulare s. f., g.-d. art. refulării; pl. refulări

refulare s. f., g.-d. art. refulării; pl. refulări

refulare s. f., g.-d. art. refulării; pl. refulări

REFULARE s. v. îndesare.

REFULÁRE (< fr.) s. f. Acțiunea de a refula. ♦ (În paihanaliză, la S. Freud) Noțiune desemnând mecanismul inconștient de apărare a eului prin care conținuturile psihice inacceptabile sunt reprimate, menținute în afara conștiinței. În refularea primală sunt blocate impulsurile inconștiente, instinctuale; în refularea primară sunt blocate informațiile anxiogene intrate deja în conștiință; în refularea secundară sunt blocate conținuturile rămase în conștiință în urma refulării primare.