PROLOG¹, prologi, s. m. (Rar) Actor care, la romani, recita prologul² unei piese de teatru. – Din lat. prologus, fr. prologue.

PROLOG¹, prologi, s. m. Actor care, la romani, recita prologul² unei piese de teatru. – Din lat. prologus, fr. prologue.

PROLOG, prologuri, s. n. Parte introductivă a unei opere literare sau muzicale, care prezintă evenimentele ce preced acțiunea în desfășurare, sau elemente care-i înlesnesc înțelegerea; p. ext. prefață, introducere. Rosti el însuși pe scenă un prolog. SADOVEANU, E. 64. Prologul pune premisele unei întîmplări anume. CAMIL PETRESCU, T. II 37. Prologul cu care începe cartea intitulată «Ciocoii» este un studiu psihologic. GHICA, S. A. 80. ◊ (În teatrul antic) Parte a unei piese care preceda acțiunea propriu-zisă și în care se expunea subiectul și se cerea spectatorilor bunăvoința de a asculta; (mai ales la romani, m.) actorul care recita această parte a piesei.

PROLOG s.m. (Lit.) Actor care recita prologul unei piese de teatru (mai ales în teatrul antic). [< lat. prologus, cf. fr. prologue, it. prologo].

PROLOG¹ s. m. (la romani) actor care recita prologul²(1) unei piese de teatru. (< lat. prologus, fr. prologue)

PROLOG¹ ~gi m. (în teatrul antic) Actor care recită partea introductivă a unei piese de teatru. /<lat. prologus, fr. prologue

prolog¹ (actor) (rar) s. m., pl. prologi

prolog¹ (actor) (rar) s. m., pl. prologi

prolog (actor) s. m., pl. prologi