PITAR, pitari, s. m. (În Evul Mediu, în Țările Române) Titlu dat boierului însărcinat cu pregătirea și distribuirea pâinii la Curtea domnească și cu îngrijirea caretelor Curții domnești; boier care avea acest titlu. ◊ Mare (sau vel) pitar = boier de Divan însărcinat cu supravegherea brutăriei domnești și care avea în subordine mai mulți pitari. – Pită + suf. -ar.

pitar sm [At: ANON. CAR / Pl: ~i / E: pită + -ar] 1 (Mol; Buc; Ban) Brutar. 2 (Înv) Titlu dat boierului care se ocupa de aprovizionarea cu pâine a curții domnești și a oștirii, precum și cu supravegherea brutarilor domnești. 3 (Înv) Boier care avea acest titlu.

PITAR, pitari, s. m. (În evul mediu în țările românești) Titlu dat boierului care se ocupa cu aprovizionarea cu pâine a curții domnești (și a oștirii) și cu supravegherea brutarilor domnești; boier care avea acest titlu. ◊ Mare (sau vel) pitar = boier de divan însărcinat cu supravegherea brutăriei domnești și care avea sub ordinile lui mai mulți pitari. – Pită + suf. -ar.

PITAR, pitari, s. m. 1. (Mold.) Brutar. În fiecare dimineață cui trimit casapii mușchiul cel mai gras, iar pitarii pînea cea mai rumănă? SADOVEANU, M. 167. El a fost... țigan lingurar de soiul lui, însă pitar de meserie. ALECSANDRI, la GHICA, S. 69. 2. (În orînduirea feudală) Boier însărcinat cu aprovizionarea curții domnești (și a oștirii) cu pîine. La vederea pitarului, care se înapoiase în ogradă, rîsetele și glumele încetară și toți se puseră de iznoavă pe lucru. MACEDONSKI, O. III 6. Slugărică, agiuns pitar acum doi ani, de unde era brutar. ALECSANDRI, T. 1328. Ce sînt aste ranguri multe, care nu se mai sfîrșesc: Conțopist, pitar și-atîtea care mai nu le brodesc. BOLLIAC, O. 171. ◊ Mare (sau vel) pitar = boier care era însărcinat cu supravegherea brutăriei domnești și cu aprovizionarea curții și a oștirii, avînd mai mulți pitari sub ordinele lui. Marele pitar primea proviziile... și le împărțea pe la cete. BĂLCESCU, O. I 16.

PITAR ~i m. 1) înv. (în Moldova medievală) Dregător care avea în grija sa aprovizionarea curții domnești cu pâine. 2) rar Lucrător specializat în fabricarea pâinii; brutar. /pită + suf. ~ar

PITAR s.m. (Mold., ȚR) Titlu dat boierului care se ocupa de aprovizionarea cu pîine a curții domnești (și a oștirii) și cu supravegherea brutarilor domnești; boier care avea acest titlu; uneori cu determinantele mare, vel. A: Vel pitar. GHEORGACHI. B: Venit-au și boiarii pribegi . . . Vasile aga, Mitrea pitarul. ANON. CANTAC. Preda Brătășanul, cel pitar. R. GRECEANU. S-au sculat un boiari, anume Barbul Merișan, pitari mare ș-au fugit la nemți. R. POPESCU. Etimologie: pită + suf. -ar.

pitar m. od. 1. mai marele brutar al Curții domnești (subordinat jicnicerului); 2. mai târziu, un rang de boierie: Marele Pitar. [Slav. PITARŬ].

pitár m. (d. pită saŭ vsl. pitarĭ). Vechĭ. Marele pitar, un boĭer de divan care era intendentu oștiĭ saŭ al curțiĭ domneștĭ și care era subordinat jitniceruluĭ; maĭ pe urmă (pitar), boĭer de un rang maĭ mic și fără funcțiune. Azĭ. Est. Făcător saŭ vînzător de pîne, brutar. – Pop. chitar. V. boĭer.

pitar s. m., pl. pitari

pitar s. m., pl. pitari

pitar s. m., pl. pitari

PITAR s. v. brutar.

pitar s. v. BRUTAR.