jignire sf [At: BELDIMAN, E. 60/2 / V: jeg~, jic~, (reg) jăg~ / Pl: ~ri / E: jigni] 1 (Înv) Lovire. 2 (Înv) Atingere. 3 (Înv) Rănire ușoară Si: jignit¹ (3).^[1] 4 (Înv; fig) Prejudiciu. 5 Ofensă. 6 (Înv; îe) ~ de cuget Mustrare. 7-8 (Ccr) (Vorbă sau) faptă care jignește (5). 9-10 (Reg) Jigneală (1-2). 11 (Reg) Stricare a alimentelor. 12 (Îrg) Râncezire a uleiului, unturii etc. 13 (Reg) Înghiontire.

JIGNIRE, jigniri, s. f. Acțiunea de a jigni și rezultatul ei; ofensă, insultă. Cunoscuse supărările și jignirile, primindu-le ca pe niște pumnale de-a dreptul în ființa lui. VORNIC, P. 176.

jăgnire sf vz jignire

jegnire sf vz jignire

jicnire sf vz jignire

jignire s. f., g.-d. art. jignirii; pl. jigniri

jignire s. f., g.-d. art. jignirii; pl. jigniri

jignire s. f., g.-d. art. jignirii; pl. jigniri

JIGNIRE s. 1. insultare, ofensare, ultragiere, (livr.) vexare, (fig.) rănire, (livr. fig.) lezare. (~ cuiva cu vorbe grele.) 2. (concr.) afront, injurie, insultă, ocară, ofensă, rușine, umilință, (livr.) ultraj, vexațiune, (pop.) hulă, sudalmă, suduitură, (înv.) băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, (fig.) atingere, (livr. fig.) lezare. (Nu poate suporta ~; o ~ adusă cuiva.)

JIGNIRE s. 1. insultare, ofensare, ultragiere, (livr.) vexare, (fig.) rănire, (livr. fig.) lezare. (~ cuiva cu vorbe grele.) 2. afront, injurie, insultă, ocară, ofensă, rușine, umilință, (livr.) ultraj, vexațiune, (pop.) hulă, sudalmă, suduitură, (înv.) băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, (fig.) atingere, (livr. fig.) lezare. (Nu poate suporta ~; o ~ adusă cuiva.)