interpolare sf [At: BUL. COM. IST. II, 89 / Pl: ~lări / E: interpola] 1 Intercalare într-un text a unor cuvinte neexistente în textul original Si: interpolat¹ (1), interpolație (1). 2 (Ccr) Text interpolat (1) Si: interpolat¹ (2), interpolație (2). 3 (Mat) Procedeu prin care se obțin termenii intermediari ai unei serii de valori numerice, din care se cunosc numai câțiva termeni caracteristici Si: interpolat¹ (3). 4 (Mat) Determinare a valorii într-un punct a unei funcții, pe baza valorilor ei de la extremități Si: interpolat¹ (4).

INTERPOLARE, interpolări, s. f. 1. Acțiunea de a interpola și rezultatul ei; introducere de cuvinte sau fraze într-un text; (concretizat) text interpolat. Manuscrisele vechi sînt adesea amplificate prin interpolări numeroase. 2. (Mat.) Procedeu prin care se obțin valori intermediare aproximative ale unei funcțiuni pentru care se cunosc numai o parte din valori. Formule de interpolare.

INTERPOLARE s.f. Acțiunea de a interpola și rezultatul ei; interpolație. ♦ (Mat.) Determinare a unei funcții. [< interpola].

*interpolațiúne f. (lat. inter-polátio, -ónis). Acțiunea de a interpola. Ceĭa ce s’a interpolat: interpolațiunile-s numeroase în textele vechĭ. – Și -áție și -áre.

interpolare (intercalare) s. f., g.-d. art. interpolării; pl. interpolări

interpolare (intercalare) s. f., g.-d. art. interpolării; pl. interpolări

interpolare s. f., g.-d. art. interpolării; pl. interpolări

INTERPOLARE s. interpolație.

INTERPOLARE s. interpolație.