FÂȚÂI, fâțâi, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Pop. și fam.; despre animale, păsări) A mișca repede coada (într-o parte și în alta). 2. Refl. A se mișca încoace și încolo, fără astâmpăr sau fără rost; a se foi². – Fâț + suf. -âi.

fâțâi [At: PANN, P. V. III, 63/15 / V: ~țăi, ~țcăi / Pzi: fâțâi, (pop) ~esc / E: fâț + -ăi] 1 vti (D. animale, păsări) A mișca repede coada. 2 vr A se mișca (încoace și încolo) fără astâmpăr sau fără rost Si: a se foi¹ (6). 3 vr (Fam; mai ales d. femei) A merge mișcând accentuat șoldurile. 4 vr (Pex) A se fandosi (2).

FÂȚÂI, fâțâi, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre animale, păsări) A mișca repede coada (într-o parte și în alta). 2. Refl. A se mișca încoace și încolo, fără astâmpăr sau fără rost; a se foi². – Fâț + suf. -âi.

A FÂȚÂI¹ fâțâi tranz. (mai ales coada) A mișca ritmic și repede; a bâțâi. /fâț + suf. ~âi

A FÂȚÂI² fâțâi intranz. A face mișcări scurte și repezi. /fâț + suf. ~âi

A SE FÂȚÂI mă fâțâi intranz. 1) A umbla fără astâmpăr și fără rost (încolo și încoace); a se foi. 2) A nu avea astâmpăr; a se învârti mereu (într-o parte și în alta); a se suci. 3) A nu se putea hotărî dintr-o dată. /fâț + suf. ~âi

fâțăi' v vz fâțâi

fâțcăi v vz fâțâi

BÎȚÎI (-țîiu) vb. intr. 1 – FÎȚÎI: se apropie de mine bîțîind frumușel din coadă (CAR.) ¶ 2 A mișca repede încoace și încolo: sta pe gînduri, bîțîind din piciorul drept (CAR.).

FÎȚÎI, fîțîi și fîțîiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Despre animale, cu determinarea «coada») A mișca repede; a bîțîi. Fîțîie coada ca vulpea în toate părțile. PANN, P. V. III 63. ◊ Intranz. Stînd ei acolo și plîngînd, iată că vine o coțofană... tot jucînd și fîțîind din coadă zicea... ISPIRESCU, L. 345. 2. Refl. A se mișca încoace și încolo, fără astîmpăr. Bolnavii n-aveau voie să iasă pe coridoare, să se fîțîie... să hoinărească dintr-un salon într-altul. PAS, Z. III 281. ♦ (Rar) A face nazuri, fasoane. Iepurele începu să se fîțîiască că pe nedrept a fost înfruntat. ISPIRESCU, L. 339.

fîțîĭ (mă), a -í v. refl. (imit. din fîța-fîța și rudă cu ung. ficcanni, a fi scrîntit, ca bîțîĭ față de ung. biccenni, a șchĭopăta). Fam. Mă tot duc și vin: nu vă maĭ fîțîițĭ pe ușa asta! – Și mă fîrțîĭ (ung. förcsögni, a stropi prin prejur).

fâțâi (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. fâțâi, 3 fâțâie, imperf. 1 fâțâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să fâțâi, 3 să fâțâie

fâțâi (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 fâțâie, imperf. 3 sg. fâțâia; conj. prez. 3 să fâțâie

fâțâi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. fâțâie, imperf. 3 sg. fâțâia

fâțâesc, -țâe 3, -țâiam 1 imp.

FÂȚÂI vb. v. agita, colcăi, foi, forfoti, frământa, furnica, mișui, mișuna, roi, viermui.

FÂȚÂI vb. a bâțâi, a da. (~ din coadă.)

FÎȚÎI vb. a bîțîi, a da. (~ din coadă.)

fîțîi vb. v. AGITA. COLCĂI. FOI. FORFOTI. FRĂMÎNTA. FURNICA. MIȘUI. MIȘUNA. ROI. VIERMUI.

fâțâi, fâțâiesc, (fâțăi), vb. refl. – A se agita, a nu avea stare, astâmpăr. – Din fâț „cuvânt care imită o mișcare continuă” (formă onomatopeică) (DEX, MDA).

fâțăi, vb. refl. – A se agita, a nu avea stare, astâmpăr. – Din fâț „cuvânt care imită o mișcare continuă” (formă onomatopeică) + -ăi.