14 definiții pentru frământa

frământa [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG. / V: ~âta / Pzi: frământ / E: ml *fragmentare] 1 vt A preface aluatul într-o masă omogenă, apăsându-l și amestecându-l Si: (îvp) a fărâma (9), (îrg) a soage, (Ban) a frânturi. 2 vt (Pop; îe) Femeia ce nu voiește~te, toată ziua cerne Se spune despre cei care, nedorind să realizeze o acțiune, acordă o atenție prea mare preparativelor acesteia. 3 vt (Îae) Se spune despre oamenii leneși, care amână realizarea unei acțiuni. 4 vt (Pex) A omogeniza o masă semisolidă prin presare și amestecare. 5 vt (Pop) A fricționa. 6 vt (Pop) A face masaj. 7 vt A răsuci un obiect în mână. 8 vt (Îe) A ~ pământul A bate pământul cu picioarele, prin lovituri puternice și repetate. 9 vt A lovi îndelung și repetat (cu pumnii sau cu picioarele) o persoană trântită la pământ Si: a călca în picioare. 10 vt (Fig; d. un sentiment, un gând, o boală etc.) A chinui pe cineva. 11 vim (Îvp; îe) A ~ la inimă A avea colici. 12 vt (Fig; c. i. o idee, un plan, un gând) A examina amănunțit și în detaliu. 13 vt (Îe) A-și ~ mintea (sau capul sau creierul) A se gândi intens pentru a soluționa o problemă Si: a-și bate capul. 14-15 vtr A (se) mișca puternic. 16-17 vtr A (se) agita. 18 vr (D. ființe) A umbla încoace și încolo Si: a nu avea astâmpăr. 19 vr (Adesea complinit de „cu gândul”, „cu mintea”, „cu firea”) A fi preocupat intens și chinuitor de ceva Si: a se întrece cu firea. 20 vr A se consuma foarte mult sufletește. 21 vt (Îe) A-și ~ mâinile A manifesta o mare neliniște, o tulburare prin frecarea puternică a mâinilor. 22 vt (Poetic) A tulbura. 23 vt (Poetic) A străbate.

FRĂMÂNTÁ, frămấnt, vb. I. 1. Tranz. A preface aluatul într-o masă omogenă, apăsându-l și amestecându-l. ◊ Expr. A frământa pământul = a bate pământul cu picioarele prin lovituri puternice și repetate. ♦ A lovi îndelung și repetat (cu pumnii sau cu picioarele) o persoană trântită la pământ, a călca în picioare. 2. Tranz. Fig. A examina îndelung și în detaliu o idee, un plan etc. ♦ (Despre stări sufletești, sentimente etc.) A neliniști, a preocupa. ♦ Tranz. și refl. A-și supune mintea la eforturi. ♦ Tranz. și refl. A (se) mișca puternic; a (se) agita. ♦ Refl. (Despre ființe) A umbla încolo și încoace, a nu avea astâmpăr. ♦ Tranz. A învârti, a răsuci un obiect în mână. ◊ Expr. A-și frământa mâinile = a manifesta o mare neliniște, o tulburare prin frecarea puternică a mâinilor. – Lat. *fragmentare.

FRĂMÂNTÁ, frămấnt, vb. I. 1. Tranz. A preface aluatul într-o masă omogenă, apăsându-l și amestecându-l. ◊ Expr. A frământa pământul = a bate pământul cu picioarele prin lovituri puternice și repetate. ♦ A lovi îndelung și repetat (cu pumnii sau cu picioarele) o persoană trântită la pământ, a călca în picioare. 2. Tranz. Fig. A examina amănunțit și în detaliu o idee, un plan, etc. ♦ Tranz. și refl. A-și supune mintea le eforturi. ♦ Tranz. și refl. A (se) mișca puternic; a (se) agita. ♦ Refl. (Despre ființe) A umbla încolo și încoace; a (se) agita. ♦ Refl. (Despre ființe) A umbla încolo și încoace, a nu avea astâmpăr. ♦ Tranz. A învârti, a răsuci un obiect în mână. ◊ Expr. A-și frământa mâinile = a manifesta o mare neliniște, o tulburare prin frecarea puternică a mâinilor. – Lat. fragmentare.

frământá (a ~) vb., ind. prez. 3 frămấntă

frământá vb., ind. prez. 1 sg. frământ, 3 sg. și pl. frământă

FRĂMÂNTÁ vb. 1. a plămădi, (reg.) a zolga, a zoli, (înv.) a soage. (A ~ aluatul.) 2. a învârti, a răsuci, a suci. (~ batista în mână.) 3. v. agita. 4. v. forfoti. 5. v. zbuciuma. 6. a se chinui, a se consuma, a se zbate, a se zbuciuma, (reg.) a se marghioli, (Bucov.) a se frăsui, (fig.) a se sfărâma. (Se ~ toată ziua să...) 7. v. zvârcoli. 8. v. strădui. 9. v. îngrijora. 10. v. chinui. 11. v. obseda.

A se frământa ≠ a se liniști

A FRĂMÂNTÁ frământ tranz. 1) (aluat, lut etc.) A amesteca îndelung, apăsând (pentru a obține o masă omogenă). 2) (mintea) A supune unui efort (pentru a rezolva o problemă grea). 3) fig. A supune unei acțiuni din afară, făcând să se amestece. 4) A face să se frământe. /<lat. fragmentare

A SE FRĂMÂNTÁ mă frământ intranz. 1) A se mișca încolo și încoace (din neastâmpăr); a nu sta locului; a se zvârcoli; a se agita. 2) fig. A fi cuprins de neliniște; a se îngrijora; a se agita; a se neliniști. /<lat. fragmentare

frământà v. 1. a amesteca făină cu apă și a face aluat: a frământa pâine; 2. a călca cu picioarele: caii ’n neastâmpăr frământă ’n loc pământul AL. 3. a simți durere la inimă; 4. a agita: viscolul frământă lumea AL.; fig. gândirea-mi fără preget în munci am frământat GR. AL.; a se frământa cu firea, a chibzui în neliniște. [Lat. FERMENTARE].

FRĂMÎNTÁ, frămî́nt, vb. I. Tranz. 1. (Folosit și absolut; cu privire la aluaturi sau la pîine în cursul procesului de fabricație) A apăsa cu mîinile, amestecînd bine, spre a transforma într-o masă uniformă. Cine nu va să frămînte toată ziua cerne, zice proverbul. BOLLIAC, O. 54. Frămîntat-a ș-a dospit, Și cuptorul l-a umplut, Și colacii au crescut. ANT. LIT. POP. I 623. Spune-i tu măicuței mele Pîne să nu mai frămînte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 172. ◊ Fig. (Cu aluzie la acțiunea de amestecare) Eram de-abia la jumătate calea; conacul lui Hagi-Pancu era încă departe și Harap frămînta apa și noroiul pînă la genunchi. GALACTION, O. I 79. Pămîntul acesta este frămîntat cu sîngele moșilor și al strămoșilor noștri! BĂLCESCU, O. I 186. ◊ A frămînta pămîntul = a bate pămîntul cu piciorul prin lovituri puternice și repetate. Fetele jucau ușurel, fără să zîmbească, cu genele plecate; iar flăcăii frămîntau pămîntul, se răsuceau pe loc, băteau din călcîie tactul horii și strigau. SADOVEANU, O. I 73. Ei frămîntau pămîntul sub un brîu sau o bătută nebună. HOGAȘ, DR. II 180. Caii-n neastîmpăr frămîntă-n loc pămîntul. ALECSANDRI, P. A. 144. ♦ A lovi de repetate ori o persoană trîntită la pămînt. Trîntește baba în mijlocul casei și-o frămîntă cu picioarele. CREANGĂ, P. 13. Nu l-am frămîntat, nu l-am zdrobit subt picioarele mele pe omul acesta! NEGRUZZI, S. III 301. 2. Fig. (Cu privire la gînduri, idei, planuri) A examina pe toate părțile. A gîndit, a frămîntat singur, lung, cele spuse. CAMIL PETRESCU, T. II 59. Lucra, nu lucra Că toată ziua Din ochi măsura, Gîndu-și frămînta. TEODORESCU, P. P. 462. ♦ (Cu privire la cap sau minte considerate ca sediu al gîndurilor) A supune unor eforturi, unor sforțări. Tot frămîntîndu-mi mintea să știu cum a venit... am adormit. ISPIRESCU, L. 300. Îmi băteam capul și mintea-mi frămîntam. NEGRUZZI, S. II 233. Neavînd ce să fac, îmi frămînt capul cu gînduri de tot felul. RUSSO, O. 136. ◊ Refl. De vreo trei zile mă tot frămînt cu mintea... Ca o fiară-n cușcă umblu de colo-colo. VLAHUȚĂ, O. A. 493. Toată noaptea cea dinainte de plecare, pînă s-au revărsat zorile, m-am frămîntat cu gîndul fel și chip. CREANGĂ, A. 122. ♦ (Despre stări sufletești și despre cauzele exterioare ale stărilor sufletești) A neliniști, a preocupa, a agita, a îngrijora. El cîștiga atît cît existența-i să nu-l frămînte. PAS, Z. I 95. Polixenia rămăsese cu o părere de rău, care o frămînta zilnic. BASSARABESCU, V. 11. Nici vreau să știu de ce te doare, De grijile ce te frămîntă. VLAHUȚĂ, O. A. 29. Radu iute-ncăleca... Nebăut și nemîncat, De dor mare frămîntat. ALECSANDRI, P. P. 197. ◊ Refl. Frămîntîndu-se de mîhnire, se gîndea ce să răspunză el împărătesei. ISPIRESCU, L. 109. Nu sînt de părere că trebuie să te frămînți așa tare cu firea. ODOBESCU, S. III 48. 3. A mișca puternic, a agita. Alte vînturi, proaspete, frămîntă Codrii tineri. BENIUC, V. 80. Vîntul îi frămînta poalele mantalei. CAMILAR, TEM. 6. Roata frămînta apa și valuri mici veneau la mal. DUNĂREANU, CH. 48. ◊ Fig. Îți gîngurește glasul, Vorbe să frămînte. COȘBUC, P. II 270. Viscolul frămîntă lumea! ALECSANDRI, P. A. 113. ◊ Refl. (Despre lucruri văzute în mișcare) Pe cer se frămîntă norii goniți spre apus. STANCU, D. 23. Pe cînd Mureșul curge liniștit printre coline, Oltul se frămîntă, se întoarce din drum. BOGZA, C. O. 11. Trenul trecu vuind peste podul alb, și sălciile de dedesubt se frămîntară ca smulse de furtună. C. PETRESCU, S. 33. Izbind s-or frămînta Eternele valuri. EMINESCU, O. I 225. ◊ Refl. Fig. Inima i se frămînta într-o emoție aproape dureroasă. REBREANU, P. S. 22. Se frămînt-o lume-n minte-i, Ca-n adîncul unei mări. VLAHUȚĂ, O. A. 168. ♦ Refl. (Despre ființe) A se mișca de colo pînă colo sau încolo și încoace, a nu avea astîmpăr; a se agita. Un cal părea că se frămîntă în zăbale, bătînd pămîntul uscat cu copitele. SADOVEANU, O. VII 28. Se frămînta sucit, de parcă avea un pumnal între umeri. CAMIL PETRESCU, N. 152. Lăutarii... se frămîntau mai abitir ca jucătorii, mutîndu-se de ici-colo, îndemnîndu-se unul pe altul. REBREANU, R. I 125. Toată ziua era în picioare, se frămînta căutîndu-și de lucru de la un pat la altul. BART, E. 313. ♦ A învîrti, a răsuci (un obiect) în mînă. Se juca Zarinca, frămîntînd crenguța de salcie între degete. STANCU, D. 11. ◊ (În unele construcții fixe) A-și frămînta mîinile = a-și freca mîinile puternic și repetat (sub stăpînirea unei stări sufletești puternice). Își frămînta mîinile neliniștit, parcă-i lipsea ceva. CAMILAR, TEM. 15. ♦ A fricționa, a face masaj. Ne așază cu capul în poala ei, ne trage pe la tîmple, ne trage pe la grumaz, apoi ne frămîntă încheieturile mîinilor, degetele. STANCU, D. 276.

frămîntá (-t, -at), vb.1. A preface aluatul într-o masă omogenă. – 2. A amesteca. – 3. A bate, a lovi. – 4. A chinui, a munci. – Mr. frimintu, frimintare, megl. frimint. Lat. fermentāre (Byhan 48; Meyer, Alb. St., IV, 53; Giuglea, Dacor., III, 576; Rosetti, I, 167). Evoluția semantică trebuie să se explice prin confuzia a două faze succesive în facerea pîinii, confuzie firească întrucît drojdia care produce dospirea se adaugă în timpul frămîntării. Pușcariu, ZRPh., XXXIII, 233; Pușcariu, Dacor., I, 415; Pușcariu 641; Candrea-Dens., 631; REW 3473; Capidan, Meglen., 130 și DAR preferă să plece de la fragmentāre; însă această soluție pare mai puțin probabilă, căci frămîntatul nu încearcă să „fragmenteze” sau să separe în particule, ci, dimpotrivă să lege și să unească aceste particule într-o masă. Der. frămîntător, adj. (care frămîntă; neliniștitor); frămîntătură, s. f. (aluat; frămîntare).

frămî́nt, a v. tr. (d. lat. fermentare, a fermenta, maĭ degrabă de cît de la fragmentare, a fragmenta). Amestec, învîrtesc, maĭ ales vorbind despre aluat, ca să facă o pastă omogenă. Calc mult: oameniĭ și caiĭ frămîntă noroĭu drumurilor. Fig. Agit, turmentez, chinuĭesc: răscoala frămîntă satu, grijile frămîntă oameniĭ. V. refl. Mă agit, mă chinuĭesc: nu vă maĭ frămîntațĭ, că nu vețĭ reuși! Îmĭ frămînt capu, îmĭ bat capu, mă chinuĭesc cugetînd. Îmĭ frămînt inima, mă consum de întristare. Îmĭ frămînt mînile, îmĭ frîng mînile, îmĭ împreun mînile agitîndu-le de mare neliniște, de îngrijorare. Mă frămînt cu firea, chibzuĭesc mult în mine.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

FRĂMÎNTA vb. 1. a plămădi, (reg.) a zolga, a zoli, (înv.) a soage. (A ~ aluatul.) 2. a învîrti, a răsuci, a suci. (~ batista în mînă.) 3. a (se) agita, a clocoti, a fremăta, a (se) învolbura, a (se) zbate, a (se) zbuciuma, (înv. și reg.) a sălta, (înv.) a (se) sălbătici. (Apele crescute se ~ în matcă.) 4. a se agita, a colcăi, a (se) foi, a forfoti, a furnica, a mișui, a mișuna, a roi, a viermui, (pop.) a bîjbîi, (înv. și reg.) a jimi, (reg.) a fojgăi, a vîșca, (prin Transilv.) a șovîrca, (Olt.) a se vărzui, (Ban.) a vermeti, (fam.) a se fîțîi, a se vînzoli. (Lumea se ~ pe străzi.) 5. a se agita, a se neliniști, a se zbuciuma, a se zvîrcoli, (Mold. și Bucov.) a se cioșmoli. (Nu te mai ~ atîta!) 6. a se chinui, a se consuma, a se zbate, a se zbuciuma, (reg.) a se marghioli, (Bucov.) a se frăsui, (fig.) a se sfărîma. (Se ~ toată ziua să...) 7. a se zbate, a se zbuciuma, a se zvîrcoli, (pop.) a se bate, (înv. și reg.) a se ticăi. (S-a ~ toată noaptea în așternut.) 8. a se canoni, a se căzni, a se chinui, a se forța, a se munci, a se necăji, a se osteni, a se sforța, a se sili, a se strădui, a se trudi, a se zbate, a se zbuciuma, (înv. și pop.) a (se) nevoi, (pop.) a se sîrgui, (reg.) a se verpeli, (Mold.) a se strădănui, (înv.) a se învălui, a năsli, a (se) osîrdnici, a (se) osîrdui, a se volnici, (fig.) a se sfărîma. (Se ~ să rezolve problema.) 9. a (se) alarma, a (se) intriga, a (șe) îngrijora, a (se) neliniști, a (se) speria, a (se) tulbura, (livr.) a (se) impacienta, (reg.) a (se) îngrija, a (se) îngriji, a (se) lărmui. (Îl ~ întîrzierea lui.) 10. a chinui, a consuma, a munci, (fig.) a apăsa, a măcina, a mușca, a roade. (Îl ~ o dragoste neîmpărtășită.) 11. a chinui, a obseda, a persecuta, a preocupa, a tortura, a urmări, (fig.) a roade, a tiraniza. (Îl ~ un gînd.)

Intrare: frământa
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • frământa
  • frământare
  • frământat
  • frământatu‑
  • frământând
  • frământându‑
singular plural
  • frământă
  • frământați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • frământ
(să)
  • frământ
  • frământam
  • frământai
  • frământasem
a II-a (tu)
  • frămânți
(să)
  • frămânți
  • frământai
  • frământași
  • frământaseși
a III-a (el, ea)
  • frământă
(să)
  • frământe
  • frământa
  • frământă
  • frământase
plural I (noi)
  • frământăm
(să)
  • frământăm
  • frământam
  • frământarăm
  • frământaserăm
  • frământasem
a II-a (voi)
  • frământați
(să)
  • frământați
  • frământați
  • frământarăți
  • frământaserăți
  • frământaseți
a III-a (ei, ele)
  • frământă
(să)
  • frământe
  • frământau
  • frământa
  • frământaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)