FISURĂ, fisuri, s. f. 1. Discontinuitate de forma unei crăpături mici, la suprafața sau în interiorul unei piese, a unui material etc. provenită în urma unei solicitări sau în cursul elaborării. 2. (Geol.) Crăpătură sau deschizătură tabulară într-o rocă, nedepășind câțiva metri lățime și cu lungimea uneori de ordinul kilometrilor. 3. (Med.) Șanț ori crăpătură normală sau patologică pe suprafața unui organ. – Din fr. fissure, lat. fissura.

fisură sf [At: IOANOVICI, TEHN. 179 / Pl: ~ri / E: fr fissure, lat fissura] 1 Crăpătură îngustă la suprafața sau în interiorul unui corp solid (metal, beton, aliaj, piatră, os etc.). 2 (Med; îs) ~ anală Ulcerație superficială care apare în pliurile anale.

FISURĂ, fisuri, s. f. Crăpătură îngustă, plesnitură la suprafața sau în interiorul unui corp solid (metal, beton, aliaj, piatră, os etc.). – Din fr. fissure, lat. fissura.

FISURĂ, fisuri, s. f. Crăpătură îngustă, plesnitură într-un corp solid (metal, beton, aliaj, piatră etc.). Pietrele de polizor care prezintă fisuri nu pot fi întrebuințate.

FISURĂ s.f. Crăpătură (îngustă), plesnitură (în metal, în beton, pe piele etc.). [Cf. fr. fissure, lat. fissura].

FISURĂ s. f. crăpătură, plesnitură (în rocă, beton, metal, piele etc.). (< fr. fissure, lat. fissura)

FISURĂ ~i f. Crăpătură pe suprafața sau în interiorul unui corp, a unui organ sau material. [G.-D. fisurii] /<fr. fissure, lat. fissura

fisură s. f., g.-d. art. fisurii; pl. fisuri

fisură s. f., g.-d. art. fisurii; pl. fisuri

fisură s. f., g.-d. art. fisurii; pl. fisuri

fisură

FISURĂ s. v. spărtură.

FISURĂ s. ciobitură, ciocnitură, crăpătură, plesnitură, spărtură. (~ a unui vas.)

fisură, (engl.= fissure), discontinuitate (ruptură) în masa rocilor, fără deplasarea relativă a pereților sau cu foarte mici deplasări pe o direcție perpendiculară sau paralelă față de planul de fisurare.