EXALTAT, -Ă, exaltați, -te, adj. 1. Entuziasmat, înflăcărat, aprins peste măsură, până la paroxism; exagerat. 2. (Fam.) Ieșit din minți, surescitat. [Pr.: eg-zal-] – V. exalta.

exaltat², ~ă [At: NEGULICI / P: egz~ / V: (înv) esa~, (pop) zăl~, (reg) dezăl~, dezărtat, izăl~, izel~, izul~ / Pl: ~ați, ~e / E: exalta] 1 a Lăudat². 2 a Slăvit². 3 a Glorificat². 4 a Făcut să devină mai puternic. 5 a Intensificat². 6-7 smf, a (Individ) entuziasmat (1). 8-9 smf, a (Individ) care s-a înflăcărat sau a fost făcut să se înflăcăreze. 10-11 smf, a (Individ) care este cuprins de exaltare (8). 12-13 smf, a (Individ) predispus spre exaltare (8). 14 a Care rezultă dintr-o stare de exaltare (8). 15 a Care exprimă sau trădează exaltare (8). 16 a (Rar) Exaltant. 17-18 smf, a (Pfm; îf dezăl~, dezer~, izăl~, izel~, izul~, zăl~; șîs zăl~ din minți) (Om) smintit². 19 a (Rar; îf esa~) Înălțat².

exaltat¹ sn [At: MDA ms / V: (înv) esa~ / P: egz~ / Pl: ~uri / E: exalta] 1 Lăudare 2 Slăvire. 3 Glorificare. 4 Exaltare (4). 5 Intensificare. 6 Entuziasmare (1). 7 Înflăcărare.

EXALTAT, -Ă, exaltați, -te, adj. 1. Entuziasmat, înflăcărat, aprins peste măsură, până la paroxism; exagerat. 2. (Fam.) Ieșit din minți, surescitat. [Pr.: -eg-zal-] – V. exalta.

EXALTAT, -Ă, exaltați, -te, adj. Care se află în stare de exaltare, de excitație, de entuziasm dus pînă la paroxism; înflăcărat, aprins peste măsură. Tinereța exaltată îl îndeamnă la risipă și plăceri ușoare. SADOVEANU, E. 200. Să fiu un an măcar frumoasă, urmă ea exaltată. CAMIL PETRESCU, O. I 256. Văd toate-acele tipuri de grecești mitologii, Pe cari le-a creat avîntul exaltatei fantazii. COȘBUC, P. II 139. Susceptibil de a se entuziasma îndată; exaltat pînă nu a ține seamă de mica distanță dintre sublim și ridicol. BOLINTINEANU, O. 419. ◊ (Substantivat) Tot ce vorbea era lămurit, întregit prin zvîrlirea brațelor, în sus, în jos, la dreapta, la stînga. Avea în el ceva de exaltat. CAMIL PETRESCU, O. I 329. Era cu noi pe vasul ce cobora aci Un exaltat... El ne cînta zi-noapte, un marș de libertate. BOLINTINEANU, O. 158. ♦ (Familiar) Ieșit din minți, țicnit.

EXALTAT, -Ă adj. Aprins, înflăcărat peste măsură. ♦ (Fam.) Smintit, țicnit. [< exalta].

EXALTAT, -Ă I. adj., s. m. f. (om cu temperament) aprins, înflăcărat, peste măsură. II. adj. (fam.) ieșit din minți; surescitat. (< exalta)

exaltat a. 1. entuziast; 2. apucat de delir: imaginație exaltată.

*exaltát, -ă adj. Fig. Cu mintea aprinsă, zăpăcit: om, cap exaltat. Fam. Nebun. – Ob. egz- (după fr.).

dezăltat, ~ă smf, a vz exaltat²

dezărtat, ~ă smf, a vz exaltat²

esaltat¹ sn vz exaltat¹

esaltat², ~ă a vz exaltat²

izeltat, ~ă a vz exaltat

EXALTAT adj. v. surescitat. (Un om ~.)

EXALTAT adj. surescitat. (Un om ~.)

izaltat În BPh., V, p. 175, am semnalat pe săltat „nebun”, întîlnit în comuna Reviga (Ialomița) și atestat în culegeri de cuvinte din Teleorman și Oltenia. L-am explicat atunci prin exaltat, încrucișat cu săltat, tinînd seamă că la Vîrcol apare forma izaltat. Găsesc acum, tot din Oltenia, izăltat (Lex. reg. I, p. 41), iar la Udrescu, izaltat (cu varianta zăltat). Faptul că i- apare în mai multe locuri și mai ales că în Argeș se pronunță cuvîntul cu a neaccentuat aduce, mi se pare, dovada că avem de-a face cu exaltat. După cît pot vedea, săltat nici nu e atestat cu sensul de „nebun”.