ELECTRONICĂ s.f. Ramură a fizicii care studiază particulele încărcate electric. ♦ Ramură a electrotehnicii care studiază aplicațiile tehnice ale fenomenelor electromagnetice. [Gen. -cii. / < fr. électronique].

ELECTRONICĂ f. 1) Știință care se ocupă cu studiul fenomenelor legate de mișcarea electronilor și ionilor în corpuri sau în câmpuri electrice și magnetice. 2) Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile practice ale fenomenelor electronice. [G.-D. electronicii] /<fr. électronique

ELECTRONIC, -Ă I. adj. 1. referitor la electroni(că). 2. care funcționează după legile electronicii. ♦ muzică ~ă = muzică cu ajutorul generatoarelor de sunete electronice. II. s. f. 1. știință care studiază fenomenele legate de mișcarea electronilor și ionilor în diferite medii. 2. ramură a electrotehnicii care se ocupă cu producerea dispozitivelor și aparatelor electronice. (< fr. électronique)

electronică s. f., g.-d. art. electronicii

electronică s. f., g.-d. art. electronicii

electronică s. f., g.-d. art. electronicii

ELECTRÓNICĂ (< fr. {i}) s. f. 1. Ramură a științei care se ocupă cu studiul fenomenelor legate de mișcarea electronilor și a ionilor în corpuri sau în câmpurile electrice și magnetice. 2. Ramură a tehnicii care se ocupă cu tehnologia construcției, studiul dispozitivelor și aparatelor care funcționează pe baza fenomenelor electronice (1); aceste dispozitive dau posibilitatea amplificării unor semnale electrice slabe, comandării automate a unor procese, acumulării și transmiterii informației. ♦ Ramură a industriei electrotehnice care se ocupă cu producerea dispozitivelor electronice.