12 definiții pentru dialectician

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DIALECTICIAN, -Ă, dialecticieni, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care gândește conform cu principiile dialecticii (II 1). 2. (În filosofia antică) (Persoană) care folosește arta discuției în contradictoriu. [Pr.: di-a-lec-ti-ci-an] – Din fr. dialecticien.

dialectician, ~ă [At: PROT. – POP., N. D. / P: di-a-lec-ti-ci-an / Pl: ~ieni, ~iene / E: fr dialecticien] 1 smf Specialist în dialectică (5) Si: (înv) dialectic (9). 2 a Care gândește conform cu principiile dialecticii (5). 3-4 sm, a (Persoană) care folosește arta discuției în contradictoriu.

DIALECTICIAN, -Ă, dialecticieni, -e, s. m. și f. Persoană care stăpânește dialectica, care gândește conform cu principiile dialecticii. ◊ (Adjectival) Filozof dialectician. [Pr.: di-a-lec-ti-ci-an] – Din fr. dialecticien.

DIALECTICIAN, -Ă, dialecticieni, -e, s. m. și f. Persoană care stăpînește dialectica, care gîndește conform cu principiile dialecticii. Esențial este a arăta că Marx s-a preocupat de modul cum sînt introduse în studiul analizei noțiunile de diferențială și derivată, subliniind teoriile contradictorii și dificultățile matematicienilor, și cu geniul său de dialectician a căutat o soluționare a lor. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 113, 12/1. ◊ (Adjectival) Datorită faptului că operează cu mărimi variabile, chiar matematica intră în domeniul dialectic, și e semnificativ că tocmai un filozof dialectician, Descartes, a fost acela care a făcut-o să progreseze în felul acesta. ENGELS, A. 143. – Pronunțat: di-a-lec-ti-ci-an.

DIALECTICIAN, -Ă s.m. și f. Specialist în dialectică, care urmează principiile dialecticii. [Pron. di-a-lec-ti-ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. dialecticien].

DIALECTICIAN, -Ă s. m. f. specialist în dialectică. (< fr. dialecticien)

DIALECTICIAN ~ană (~eni, ~ene) m. și f. Adept al dialecticii. [Sil. di-a-] /<fr. dialecticien

dialectician m. cel ce știe, ce raționează după regulele dialecticei.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

dialectician (desp. di-a-, -ci-an) s. m., pl. dialecticieni (desp. -ci-eni)

dialectician (di-a-, -ci-an) s. m., pl. dialecticieni (-ci-eni)

dialectician s. m. (sil. di-a-, -ci-an), pl. dialecticieni (sil. -ci-eni)

dialectician (i-a), pl. dialecticieni

Intrare: dialectician
dialectician1 (s.m.) substantiv masculin admite vocativul
  • silabație: di-a-lec-ti-ci-an info
substantiv masculin (M23)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dialectician
  • dialecticianul
  • dialecticianu‑
plural
  • dialecticieni
  • dialecticienii
genitiv-dativ singular
  • dialectician
  • dialecticianului
plural
  • dialecticieni
  • dialecticienilor
vocativ singular
  • dialecticianule
  • dialecticiene
plural
  • dialecticienilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dialectician, dialecticienisubstantiv masculin
dialectician, dialecticiaadjectiv
dialecticia, dialecticienesubstantiv feminin

  • 1. (Persoană) care gândește conform cu principiile dialecticii. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Esențial este a arăta că Marx s-a preocupat de modul cum sînt introduse în studiul analizei noțiunile de diferențială și derivată, subliniind teoriile contradictorii și dificultățile matematicienilor, și cu geniul său de dialectician a căutat o soluționare a lor. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 113, 12/1. DLRLC
    • format_quote Datorită faptului că operează cu mărimi variabile, chiar matematica intră în domeniul dialectic, și e semnificativ că tocmai un filozof dialectician, Descartes, a fost acela care a făcut-o să progreseze în felul acesta. ENGELS, A. 143. DLRLC
  • 2. (În filozofia antică) (Persoană) care folosește arta discuției în contradictoriu. DEX '09
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.