CEST¹, cesturi, s. n. Mănușă de piele, armată cu plumb și cu fier, de care se serveau atleții din Antichitate în luptele pugilistice. ♦ (Rar) Pugilat. – Din fr. ceste, lat. caestus.

cest² sn [At: ÎNDREPTAREA LEGII / Pl: ~uri / E: bg чест] (Înv) Una din bucățile pe care le taie din prescură preotul la proscomidie.

cest³ sn [At: DA / Pl: ~uri / E: fr ceste] Mănușă de piele de care se serveau, în Antichitate, atleții.

CEST¹, cesturi, s. n. Mănușă de piele, armată cu plumb și cu fier, de care se serveau atleții din antichitate în luptele pugilistice. ♦ (Rar) Pugilat. – Din fr. ceste, lat. caestus.

CEST s.n. (Ant.) Mănușă de piele armată cu plumb și cu fier, de care se serveau atleții în luptele pugilistice. ♦ (Rar) Pugilat. [Pl. -turi. / < lat. caestus, cf. fr. ceste].

CEST¹ s. n. (ant.) mănușă de piele armată cu plumb sau fier, de care se serveau atleții în luptele pugilistice. (< lat. caestus, fr. ceste)

CEST s.n. (ȚR) Bucată de prescură. Meridele sau cesturile celea ce scoate popa la proscomidie. ÎNDREPTAREA LEGII. Din cisturile apostolilor și din cisturile ci să scot pentru vii și pentru morți n-avem poruncă să cuminecăm. ÎNV. 1702, 17^r. Variante: cist (ÎNV. 1702,. 17^r). Etimologie: bg. čest.

cest m. mănușă de piele; căptușită cu fier, cu care se serviau atleții: atleții cu brațele vânjoase și ceștii lucitori NAUM.

*1) cest n., pl. urĭ (vsl. censtĭ, parte). L. V. Părticică (din prescură).

*2) cest n., pl. urĭ (lat. caestus). Mănușă saŭ curea garnisită cu fer cu care se băteaŭ atlețiĭ Romanĭ și Grecĭ în pugilat (cum e azĭ boxu).

CIST s.n. v. cest.

cest¹ (înv.) s. n., pl. cesturi

cest² s. n., pl. cesturi

cest s. n., pl. cesturi

cest¹, cesturi, s.n. (înv.) una din bucățile tăiate din prescură de preot.