AFTĂ, afte, s. f. Bășicuță plină cu lichid opalescent, care apare pe mucoasa gurii sau a faringelui și care, prin spargere, lasă în loc o mică ulcerație. – Din fr. aphte, lat. aphtae.

aftă sf [At: DA / Pl: ~te / E: fr aphte, lat aphtae] 1-2 Bășicuță plină cu lichid opalescent, care apare pe mucoasa gurii sau a faringelui și care, prin spargere, lasă în loc o mică ulcerație.

AFTĂ, afte, s. f. (Mai ales la pl.) Ulcerație superficială, dar dureroasă, care apare pe mucoasa gurii sau a faringelui.

AFTĂ, afte, s. f. Ulcerație superficială și dureroasă, care apare pe mucoasa gurii sau a faringelui. – Fr. aphte (lat. lit. aphtae).

AFTĂ s.f. (Med.) Ulcerație superficială, dureroasă, localizată pe mucoasa gurii sau a faringelui. [< fr. aphte, cf. gr. aphta].

AFTĂ s. f. ulcerație superficială, dureroasă, pe mucoasa bucală. (< fr., gr. aphte)

AFTĂ ~e f. Ulcerație dureroasă pe mucoasa gurii sau a faringelui. /<fr. aphte, lat. aphtae

*áftă f., pl. e (lat. aphta, d. vgr. áphta, aftă, d. apto, prind, inflamez). Med. Mică ulcerațiune (pușchea) care se face pe membranele mucoase ale guriĭ orĭ ale faringeluĭ. V. mărgăritar.

afte f. pl. Med. bubulițe sau bășicuțe în gură și gâtlej.

aftă s. f., g.-d. art. aftei; pl. afte

aftă s. f., g.-d. art. aftei; pl. afte

aftă s. f., g.-d. art. aftei, pl. afte

AFTĂ s. (MED.) (pop.) acrum, pleasnă. (~ a mucoasei.)

AFTĂ s. (MED.) (pop.) acrum, pleasnă. (~ a mucoasei.)

aftă, afte s. f. gură