aflare sf [At: ANTIM, P. 211 / Pl: ~lări / E: afla] 1 Luare la cunoștință despre ceva Si: aflat¹ (1). 2 Căpătare de informații, vești, noutăți despre ceva sau cineva Si: aflat¹ (2). 3 Auzire a unei vești, a unei noutăți Si: aflat¹ (3). 4 Descoperire a ceva (căutând sau întâmplător) Si: aflat¹ (4). 5 Existență. 6 (Înv) Invenție. 7 (Nob) Stare a sănătății Si: aflat¹ (7).

AFLARE sf. 1 Faptul de a afla ¶¶ contr. NEAFLARE ¶ 2 ⛪ Aflarea capului Sfîntului Ioan Botezătorul, numele a două sărbători ale bisericii creștine, ce se țin la 24 Februarie și 25 Maiu: la 24 Februarie e ~a capului Sf. Ioan, atunci s’a găsit capul Sf. Ioan în apă, în acea zi e capul primăverei (VOR.).

AFLARE, aflări, s. f. Acțiunea de a (se) afla și rezultatul ei. 1. Căpătare de informații, primire a unei vești, a unei noutăți. La aflarea rezultatului alegerilor, tot poporul muncitor și-a exprimat satisfacția. 2. Găsire a unei soluții, a unui rezultat. Aflarea numitorului comun. 3. Prezență într-un loc, într-o situație. M-a vizitat cu prilejul aflării lui în capitală.

AFLARE s. f. Acțiunea de a (se) afla și rezultatul ei.

aflare (desp. a-fla-) s. f., g.-d. art. aflării

aflare (a-fla-) s. f., g.-d. art. aflării

aflare s. f. (sil. -fla-), g.-d. art. aflării

AFLARE s. 1. v. găsire. 2. primire. (După ~ știrii.)

AFLARE s. 1. descoperire, găsire. (~ unui lucru ascuns.) 2. primire. (După ~ știrii.)

Aflare ≠ absentare