DOHOT subst. „păcura extrasă în vechime din coajă de copac”, înainte de a se exploata țițeiul; cuvîntul a produs toponime și antroponime. 1. Dohotărie t. (Băl VI) și Duhotărie (Mus) și contrase: Dăotari t. (Sc) și Dolăria, deal (Mus). 2. Dohotariu, V., act.; -l, Gh. (Sd XI 60); – l t. (Bacău) < subst. doholar sau păcureț (Sd VI 108); cf. „dohodnec” mold. (Sd VI 108). 3. Dohtana f., țig. (16 B VI 271); cuvîntul s-a contras în: Doftești s., mold. (RI III 20; BCI VIII 97), < antroponimul *Dofta. 4. Doftana rîul < dohot + suf. (etim, E. Petrovici, în St. și cerc. lingv. V 1-2 p. 27), apare în documente: Doht/ana, -eana (16 B IV 282, V 41); dim. Doftăneț, vale (Sc).