bărbát, -ă s.m., adj. I s.m. 1 Persoană adultă de sex masculin. ♢ Bărbat de stat v. stat. ♢ Loc.adj. De bărbat = bărbătesc. Voce de bărbat. ♢ Loc.adv. (Ca) de la bărbat la bărbat = ca între bărbați. ♢ Expr. A nu ști de bărbat v. ști. ♦︎ Soț (în raport cu soția sa). ♢ Expr. A pus bărbatul cîrpa v. cîrpă. A(-i) da cuiva de bărbat pe cineva v. da. Și-a găsit hîrbul capacul, tigva dopul și lelea bărbatul v. tigvă. 2 Om puternic, curajos, de acțiune. II adj. 1 (despre oameni) Care este curajos, voinic, puternic; activ. 2 (despre acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care trădează bărbăție, curaj, vitejie. • pl. -ți, -te. /lat. barbatus, -i.

BĂRBAT, Virgil I. (1879-1931, n. sat Rasa, jud. Călărași), sociolog român. Prof. univ. la Cluj. Unul dintre inițiatorii planului de culturalizare a Transilvaniei, denumit „Extensiunea universitară”. Preocupat îndeosebi de sociologia culturii („Dinamism cultural”, „Premisele umane ale culturii moderne”). A înființat și condus „Revista de sociologie”.

BĂRBAT (sec. 13), voievod român. Frate cu Litovoi. Înfrînt și luat prizonier de oastea regelui ungur (c. 1277), s-a răscumpărat în schimbul unei importante sume de bani.

BĂRBAT, Alexandru (n. 1905, Ucea, jud. Brașov), statistician și sociolog român. Prof. univ. la Iași. Cercetări economice și sociologice zonale („Dezvoltarea și structura economică a Țării Oltului”).

BĂRBAT subst. folosit ca prenume din vechime. 1. Bărbat Vvd, fratele lui Litovoi, 1279; Barbat, vlah, sec. al XI-lea (Mori 6); Barbatus Paul, în doc. latin din 1290 (Drăg); alte ex. (ib. p. 177 nr. 1); Bărbat, ard., 1680 (Paș). 2. Bărbatea (Ard; Paș); Bărbătea, munt., 1636 (BCI V 189); Bărbăt/escu (R Gr; Hur; Ard); -ești, -eni ss. 3. Bărbăteiu (16 B I 72, V 20; 17 B I 428; Glos; Paș; AO X 130); Bărbăteaiu pren. (Pom; P¹¹ f^o 26^vo); Bărbatiĭu (17 B II 210).