brînză s.f. 1 Produs alimentar obținut prin prelucrarea și coagularea (cu ajutorul cheagului) a laptelui. O străchinioară de brînză cu smîntînă (CR.). ◊ zic. Frate, frate (dar) brînză e pe bani. Brînză bună în burduf de cîine, se spune despre cineva care are calități dar nu se străduiește să și le pună în valoare. ◊ Brînză frămîntată = brînză preparată din caș de oaie dospit, stors de zer, frămîntat și sărat, (bis.) Duminica lăsatului de brînză sau duminica brînzei = ultima duminică în care se mai mănîncă produse din lapte, înaintea începerii postului mare. Săptămîna brînzei v. săptămînă. Sîmbăta brînzei v. sîmbătă. ◊ expr. A nu fi nici o brînză (de cineva) = (despre oameni) a nu fi bun de nimic. A nu face nici o brînză = a) a nu realiza nimic; b) a nu fi bun de nimic. Asta e altă brînză = aceasta este altceva, (vulg.) Du-te în brînză, se spune cînd dorești să scapi de o persoană sîcîitoare. A strica (sau a împuți) brînză (cu cineva) = a se supăra, a rupe prietenia cu cineva. A-i ieși brînză în barbă v. barbă. A se alege brînză din zerv. zer. ◊ Compuse: (fam.; subst. invar.) zgîrie-brînză = (om) zgîrcit; brînză-de-iepure = halva. 2 (la pl; în forma „brînzeturi”) Sortimente variate de brînză, de cașcaval etc. ♦ Loc unde se vînd sortimente de brînză. A cumpărat pîine și apoi s-a dus la brînzeturi. 3 (bot.; reg.) Untișor (Ranunculus ficaria). 4 (pop.) Numele unui dans țărănesc. ♦ Melodie după care se execută acest dans. • pl. -eturi. /probabil cuv. autoh.

BRÎNZĂ subst. 1. – (Ștef; 17 B I 222); Brînz/a Nica lui (Met 271); -ea (Ard). 2. Brînzan, Ana (Băi I). 3. Brînzău (Ard). 4. Brănzei (AO XVI 351). 5. Brînzeș (Drăg). 6. Brînzilă Ion, ard. 7. Brînzătorul Dan (16 B IV 240).