bot s.n. I Partea dinainte a capului unor mamifere, avînd forma alungită, cuprinzînd gura și nările; rît. Mai punea o mînă de fin sub botul calului (AGÂR.). ♦ Ext. (pop.) Gură, față. Alaiul... fu înconjurat de o droaie de copii... cu boturile nespălate (SADOV.). ◊ Loc.adv. (fam., deprec.) Bot în bot = în relații de intimitate cu cineva. Δ Expr. A sta bot în bot = a sta la taifas, a bîrfi. A se pupa în bot cu cineva v. pupa. ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea ultimul pabar, în picioare, la plecare; a bea ceva la repezeală. Să le mai dea cîte un pahar, să bea la botu calului (ISP.). A se întîlni (cu cineva) bot în bot = a se întîlni (cu cineva) pe neașteptate, față în față. A-și băga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca în toate, (fam., deprec.) A da (cuiva) peste bot = a dojeni aspru pe cineva, a pune la respect pe cineva. A face (sau a pune) bot = a se supăra, a se bosumfla. (pop.; iron.) A pune botul (la ceva) = a crede prea ușor (o minciună), a se lăsa păcălit; a se lăsa ispitit de ceva. (pop.) A cădea în bot = a depune un efort exagerat și gratuit. Cu botul pe labe v. labă. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe v. labă. A linge în bot pe cineva v. linge. A se linge pe bot v. linge. A se linge în bot cu cineva v. linge. A pupa în bot pe cineva v. pupa. A se spăla pe bot de ceva v. spăla. A se șterge pe bot sau a se șterge la bot (de... sau,pop., despre...) v. șterge. A-i tunde (cuiva) botul v. tunde. II Analog. 1 Partea anterioară ascuțită sau alungită a unui obiect; vîrf. Botul cizmei. ◊ Bot de deal = proeminență de teren pe povîrnișul unui deal. 2 Partea din față a unui vehicul cu tracțiune mecanică. Botul automobilului; botul locomotivei. ♦ Prora vaporului. Vaporul... își îndreptă botul... spre cheiul dinfață (DUN.). • pl. -uri. /cf. lat. *botium.

BOT subst. 1. Bot, Petru (AO XXI 143); -a, AI. pr. băn.; -ul (17 B II 228); -ul Ursul (Isp IV¹). 2. Bote (17 B I 317); Boțea, mold.; ard. (Paș); Botean, Nedelco (17 B IV. 3. Bot/escu, -ești, -eni, ss. 4. Boteanțe Ștan (16 B V 230) zis și Boteiu Stan (ib. p, 77), cf. subst. botei „turmă de oi” (DLR); Botăiu. (17 B I 181). 5. Botic, G., act.; -a (Vr); -a, Soare Văl-Munte (BCI XII 135). 6. Botici (Moț; Cat mold II); – deregător de Dorohoi (17 A IV 506). 7. Botiman, Ion (Cat mold II); 8. Botița t. 9. Botiul, Chr., mold. (Sd V 247); Botin (17 B III 430); Botinești s. (Cat mold II). 10. Botoc, Ion; – M. 1697 (AO V 29); -an. Limba băn. act.; Botocea, A. (RI XIV 152; Fil A 45); 11. Botoiu (Sd XVI); – ard. (Braș). 12. + -on: Boton, -ești (Isp IV¹). 13. + -ou: Botou (Ard).