boier s.m. 1 Mare proprietar de pămînt; persoană din aristocrația feudală (care deținea o funcție înaltă în stat); nobil. ◊ Expr. A dormi ca un boier v. dormi. ♦ Ext. Stăpîn. ♦ (fam.) (Epitet pentru o) persoană cu atitudini, obiceiuri sau pretenții de aristocrat. Un om fin, generos, distins. Un boier. 2 (în Ev. Med., în Țările Rom.) Boier de divan (sau cu barbă) = boier care făcea parte din divanul domnesc. Boier de sfat = titlu dat fiecăruia dintre marii demnitari, consilieri ai domnului. ♦ Persoană care avea acest titlu. 3 (înv.) Titlu de politețe (echivalent cu „domnule”), adresat persoanelor înstărite, celor cu funcții administrative etc. • pl. -i. și boiarin, boierin s.m. /<sl. veche болꙗрннъ.

boier

BOIER subst., titlu și rang social, luat și ca nume de familie. 1. – 1680 (Ard; Paș); -iul, G. (Tec II; Sur XXV); -escu, V. 2. Boiaru (Sd X). 3. Boeroi, Ion din Ceraș (Drj VI); -u, N. (BCI XII 141). 4. Boercă, Badea (IO 91). 5. Boeriuc, diac (17 A V 213). 6. Boernașu, olt. (RI VI 263). 7. Boerosul, D., ploieștean, 1770 (BCI IV 111).