botez s.n. I (bis.) 1 Taină a religiei creștine (prima dintre cele șapte) prin care o persoană este primită in rîndurile credincioșilor. 2 Ritual prin care se săvîrșește prima taină creștină, iertîndu-i-se celui botezat păcatul originar, care constă în scufundarea de trei ori a noului născut în apă sfințită (în cultul ortodox) sau în stropirea corpului cu apă sfințită (în cultul catolic), atribuindu-se, în același timp, un prenume. La botezul copilului să fie adunați cu toții în dragoste familială (SLAV.). Nume de botez v. nume. ♦ Ext. Petrecere sau masă organizată cu prilejul botezului; cumetrie. 3 Apă sfințită utilizată la botez sau la Bobotează; agheasmă. 4 Stropire cu agheasmă a credincioșilor și a caselor lor de către preot, cu prilejul unor slujbe sau al unor sărbători bisericești. Cîtă vreme umbla popa cu botezul prin partea aceea de sat (AGÂR.) ♦ (fam.) Udare cu apă (în joacă)... Erau întîmpinați cu vedre de apă din care erau botezați (AGÂR). II Fig. 1 Expr. (milit.) Botezul focului = prima participare activă la luptă în timpul unui război. 2 (mar.) Ceremonial de lansare a unei nave noi pe apă. • pl. -uri. /de la boteza, prin derivare regresivă.

BOTEZ subst. = „Bobotează”; – (Sinaxar, Mss. 1081 BAR f° 64) numele se dădea noilor convertiți. 1. – pren. (Șez) și n. frecv. în sec. XIII în Ungaria (Drăg), Botez, ard. în Ungaria, 1233, comes; Botez = Botiz(a) cel Bătrîn (16 A II 107); – S. (Sd. XI 55); Botez/ăști, Ir., mold, (Sd XXI); – -oaia (Buc); Botedz I., 1686 (RI III 145), 2. + -an, Botezan Ioan, ard. act. 3. 3. Botezatu (Ștef; Paș; D Buc); Botezătoae G. (Bîr I) din vb, a boteza, marital. 4. Botegiune t. (Bîr II). 5. Din arm. Ovanes Măgărdič „Ioan Botezătorul” nume pt. armeni: Măgărdici, arm. 1788 (RI 1X129); Mogîrdici (Sd XXI); prieten lui Manuk-bei (Cat tc).