11 definiții pentru lăstar, lăstar   declinări

LĂSTÁR, lăstari, s. m. (Adesea fig.) Ramură tânără care se dezvoltă din rădăcina sau tulpina unei plante lemnoase. ♦ (La pl.) Copăcei tineri, crescuți după tăierea unei păduri (din cioturile rămase). [Pl. și: (n.) lăstare] – Din bg. lastar.

LĂSTÁR, lăstari, s. m. (Adesea fig.) Ramură tânără care se dezvoltă din rădăcina sau tulpina unei plante lemnoase. ♦ (La pl.) Copăcei tineri, crescuți după tăierea unei păduri (din cioturile rămase). [Pl. și: (n.) lăstare] – Din bg. lastar.

LĂSTÁR, lăstari, s. m. și lăstare, s. n. Ramură tînără care răsare din rădăcina sau din tulpina unei plante. Salcîmii cu trunchiurile sparte, cu crengile retezate, au dat lăstare noi care leagănă frunziș tînăr în vînt. STANCU, U.R.S.S. 211. Tocmai... răsărea soarele și luceau ca unși c-o vopsea trandafirie lăstarii tineri din vîrfurile stejarilor. SADOVEANU, O. VII 37. Din trunchiul mort... naște viața verdelui lăstar. MACEDONSKI, O. I 162. Vița sădită scoate primăvara lăstare cu frunze și rod. I. IONESCU, P. 248. ♦ (Mai ales la pl.) Copăcei tineri, crescuți, după tăierea unei păduri. Sări dintr-un luminiș, de sub lăstari, un iepuroi bătrîn. SADOVEANU, P. M. 52. Sprîncenele-i arcate urcau sub a lui frunte Ca tinere lăstare, sub umbra unui munte. MACEDONSKI, O. I 214.

lăstár s. m., pl. lăstári

lăstár s. m., pl. lăstári

LĂSTÁR s. (BOT.) mladă, mlădiță, smicea, vlăstar, (înv. și pop.) odraslă, (reg.) loază, mlădoacă. (~ de salcie.)

LĂSTÁR ~i m. 1) Ramură tânără care crește din rădăcina sau din tulpina unei plante lemnoase; mladă; vlăstar. 2) la pl. Copăcei tineri, crescuți pe locul unde a fost tăiată pădurea. /<bulg. lastar

lăstar m. 1. mugur de vie, viță tânără; 2. fig. descendenți [Serb. LASTAR]. V. vlăstar.

vlăstár și lăstár m. și n., pl. e (ngr. vlastári, d. vgr. blastárion; bg. vlastár și lastár, vsl. vlastarĭ). Ramură răsărită de curînd: vlăstarĭ tinerĭ răsărițĭ din tulpinele unor giganțĭ trîntițĭ de furtună (A. Frunză, VR. 1922, 7, 77). Fig. Odraslă, progenitură: educarea tinerelor vlăstare, ultimu vlăstar al uneĭ familiĭ. Munt. Lăstăriș: staŭ la umbră în lăstar (Br.-Voĭn. Puĭul). – Și vlăstáre, f., pl. ărĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

LĂSTÁR s. (BOT.) mladă, mlădiță, smicea, vlăstar, (înv. și pop.) odráslă, (reg.) loáză, mlădoácă. (~ de salcie.)