țiuire sf [At: CORBEA, D. 347^v2/24 / P: ți-u~ / V: (reg) țâu~, țioi~ / Pl: ~ri / E: țiui] 1 Producere a unui sunet prelung, ascuțit, cu rezonanță metalică. 2 (D. locul în care se produc diverse zgomote) Umplere cu sunete puternice. 3 (D. vânt, furtună, ape) Producere a unui zgomot ascuțit și puternic. 4 (D. unele păsări, animale, insecte) Emitere a unor sunete ascuțite, specifice. 5 (D. instrumente muzicale) Producere a unor sunete ascuțite, specifice. 6 (Rar; d. oameni) Emitere a unor sunete ascuțite și stridente (de spaimă, de durere, de mânie etc. sau dintr-un instrument de suflat). 7 (Rar; d. oameni) Vorbire cu voce stridentă, ascuțită. 8 (Rar; d. oameni) Cântat strident, ascuțit.

țâuire sf vz țiuire

țioire sf vz țiuire