ȚIRCA cf. ung. cirok „tătarcă” (un fel de căciulă). 1. – Năstase, mold. (Sur VII); – episcop ard., ortografiat Circa (RI IX 21); Țircă, Oprea (Braș). 2. Țărcă, P. (17 A V 70) sau < subst. țarcă. 3. Țîrcă b. (Ard I p. 52 prefață; Cat gr. I) sau < vb. a țîrcîi; Țîrcu și Țîrcoi (Viciu 35) Țîrculești, ceată (Î Div).