14 definiții pentru îndreptare

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNDREPTARE, îndreptări, s. f. Acțiunea de a (se) îndrepta și rezultatul ei; corectare, corectiv. ♦ (Înv. și pop.) Dreptate, îndreptățire. ♦ (Înv.; la pl.) Act justificativ, document oficial. – V. îndrepta.

ÎNDREPTARE, îndreptări, s. f. Acțiunea de a (se) îndrepta și rezultatul ei; corectare, corectiv. ♦ (Înv. și pop.) Dreptate, îndreptățire. ♦ (Înv.; la pl.) Act justificativ, document oficial. – V. îndrepta.

îndreptare sf [At: CORESI, EV. 2/36 / V: (înv) ~dir~ / Pl: ~tări / E: îndrepta] 1 Readucere a unui obiect în poziție dreaptă, întinsă Si: dezdoire, îndreptat1 (1). 2 Corectare a ținutei unei persoane aduse de spate Si: îndreptat1 (2). 3 (Fig) Batere a cuiva Si: îndreptat1 (3). 4 Schimbare din rău în bine Si: îmbunătățire, îndreptat1. 5 Ameliorare a vremii Si: îndreptat1 (5). 6 (Spc; reg) Dispariție a spațiilor dintre doagele butoiului prin umflare în apă Si: îndreptat1 (6). 7 Reorganizare a armatei Si: îndreptat1 (7). 8 întremare a cuiva după o boală Si: îndreptat1 (8). 9 Revenire la o înfățișare prosperă Si: îndreptat1 (9). 10 Îndepărtare a efectelor beției Si: îndreptat1 (10). 11 Corectare a purtărilor Si: îndreptat1 (11). 12 (Jur; înv) Dezvinovățire. 13 (Înv) Mântuire. 14 Scuzare. 15 Călăuzire a cuiva pe drumul bun Si: îndreptat1 (15), îndrumare (1), îndrumat1 (1). 16 (Fig) Îndrumare spre hotărârea potrivită Si: îndreptat1 (16). 17 (Înv) Poruncă. 18 (Iuz) Sentință. 19 (Iuz) Răsplată. 20 (Îvp) Dreptate. 21 Pretext. 22 (Înv) Principiu conducător Si: îndreptat1 (22). 23 (Înv; lpl) Act justificativ Si: îndreptat1 (23). 24 Orientare a privirii într-o anumită direcție Si: îndreptat1 (24). 25 Plecare spre o anumită țintă Si: îndreptat1 (25). 26 Conducere a unui vehicul într-o anumită direcție Si: îndreptat1 (26). 27 Schimbare a cursului unei ape într-o altă direcție Si: îndreptat1 (27). 28 Adresare a unei rugăminți către cineva Si: îndreptat1 (28). 29 Țintire spre ceva cu o armă de foc Si: îndreptat1 (29). 30 (Spc; reg) Ciulire a urechilor la animale Si: îndreptat1 (30). 31 (Înv; ccr) Document oficial.

ÎNDREPTARE, îndreptări, s. f. Acțiunea de a (se) îndrepta și rezultatul ei. 1. Îmbunătățire, corectare. Un comunist nu trebuie să-și ascundă greșelile, ci să le recunoască cinstit și deschis, să caute căile pentru îndreptarea lor și să le îndrepte. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 8, 43. Îți alătur mai jos o mică îndreptare în text. CARAGIALE, O. VII 311. 2. (Învechit și popular) Dreptate, echitate, îndreptățire. În loc să facă alegere și îndreptare jeluitorilor, fac mai rea nedreptate. GOLESCU, Î. 96. Acest om... Are multă îndreptare, Deci să știe orișicare Că cu totul l-am iertat, Ca p-un om nevinovat. TEODORESCU, P. P. 119. ♦ (Concretizat) Act justificativ, document oficial. Da cine ești dumneata? strigă vornicul. Să-ți arăți îndreptările. Ce ai a mă întreba? SADOVEANU, P. S. 55. Așteptau să le dea îndreptările pentru drum. MIRONESCU, S. A. 80. Numai că se înființă tată-mio cu alt seminarist, tot cu îndreptări în regulă. HOGAȘ, DR. II 150.

îndreptare f. acțiunea de a îndrepta: 1. reparare, rectificare; 2. (învechit) normă, regulă: îndreptarea Legii, codice tradus din grecește și tipărit în Târgoviște la 1652.

îndreptáre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a îndrepta, reparare, rectificare. – Vechĭ îndreptăcĭúne.

îndereptare sf vz îndreptare

îndireptare sf vz îndreptare

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

îndreptare s. f., g.-d. art. îndreptării; pl. îndreptări

îndreptare s. f., g.-d. art. îndreptării; pl. îndreptări

îndreptare s. f., g.-d. art. îndreptării; pl. îndreptări

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNDREPTARE s. I. v. nivelare. II. 1. îmbunătățire. 2. v. ameliorare. 3. v. corectare. 4. v. rectificare. 5. (concr.) corectiv, corectură, rectificare, (rar) rectificație. (A adus unele ~ planului inițial.) 6. v. redresare. 7. v. întremare. 8. fortificare, înfiripare, întărire, întremare, înzdrăvenire, reconfortare, refacere, restabilire, tonificare, (rar) reconfort, (înv. și pop.) împuternicire. (~ cuiva după o boală.) III. v. îndrumare, orientare. (~ cuiva pe drumul cel bun.)

ÎNDREPTARE s. I. netezire, nivelare. (~ unei suprafețe neregulate.) II. 1. îmbunătățire, remediere. (~ stării existente.) 2. ameliorare, ameliorație, îmbunătățire. (~ vremii.) 3. corectare, corijare, rectificare, (rar) rectificație. (~ unor erori.) 4. corectare, corijare, îmbunătățire, rectificare, remediere, retuș, retușare, (fig.) reparare. (~ dicțiunii cuiva.) 5. corectiv, corectură, rectificare, (rar) rectificație. (A adus unele ~ planului inițial.) 6. normalizare, redresare, refacere, (înv. fig.) sculare, sculătoare. (~ situației economice a unei întreprinderi.) 7. înfiripare, însănătoșire, întremare, înzdrăvenire, lecuire, refacere, restabilire, ridicare, tămăduire, vindecare, (pop.) sculare, tămăduială, (înv.) sănătoșare, tămăduință, vracevanie. (~ completă a bolnavului.) 8. fortificare, înfiripare, întărire, întremare, înzdrăvenire, reconfortare, refacere, restabilire, tonificare, (rar) reconfort, (înv. și pop.) împuternicire. (~ cuiva după o boală.) III. călăuzire, conducere, dirijare, ghidare, îndrumare, orientare. (~ cuiva pe drumul cel bun.)

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

îndreptare, îndreptări s. f. Acțiunea de a (se) îndrepta și rezultatul ei; corectare. ♦ (Înv. și pop.) Dreptate, îndreptățire. ♦ (Înv.) Act justificativ, document oficial. ♦ Înv.) Sentință, dreptate, justiție; dispoziție, pravilă. ◊ „Îndreptarea legii” („Pravila cea mare”) = culegere de legi (peste 800 p.) apărută în 1652 la Târgoviște pe timpul lui Matei Basarab. A fost tradusă din grecește, la îndemnul mitropolitului Ștefan, de către Daniil Panoneanu, originar din Transilvania, ajutat de doi dascăli greci. Cuprinde diferite prelucrări din legislația bizantină, precum și canoanele sfinților apostoli, ale sinoadelor ecumenice și ale sfinților părinți. – Din îndrepta.

Intrare: îndreptare
îndreptare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îndreptare
  • ‑ndreptare
  • îndreptarea
  • ‑ndreptarea
plural
  • îndreptări
  • ‑ndreptări
  • îndreptările
  • ‑ndreptările
genitiv-dativ singular
  • îndreptări
  • ‑ndreptări
  • îndreptării
  • ‑ndreptării
plural
  • îndreptări
  • ‑ndreptări
  • îndreptărilor
  • ‑ndreptărilor
vocativ singular
plural
îndereptare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
îndireptare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

îndreptare, îndreptărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a (se) îndrepta și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Un comunist nu trebuie să-și ascundă greșelile, ci să le recunoască cinstit și deschis, să caute căile pentru îndreptarea lor și să le îndrepte. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 8, 43. DLRLC
    • format_quote Îți alătur mai jos o mică îndreptare în text. CARAGIALE, O. VII 311. DLRLC
    • 1.1. învechit popular Dreptate, echitate, îndreptățire. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote În loc să facă alegere și îndreptare jeluitorilor, fac mai rea nedreptate. GOLESCU, Î. 96. DLRLC
      • format_quote Acest om... Are multă îndreptare, Deci să știe orișicare Că cu totul l-am iertat, Ca p-un om nevinovat. TEODORESCU, P. P. 119. DLRLC
    • 1.2. învechit (la) plural Act justificativ, document oficial. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Da cine ești dumneata? strigă vornicul. Să-ți arăți îndreptările. Ce ai a mă întreba? SADOVEANU, P. S. 55. DLRLC
      • format_quote Așteptau să le dea îndreptările pentru drum. MIRONESCU, S. A. 80. DLRLC
      • format_quote Numai că se înființă tată-mio cu alt seminarist, tot cu îndreptări în regulă. HOGAȘ, DR. II 150. DLRLC
etimologie:
  • vezi îndrepta DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.