ÎNCETINI, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei).

încetina v vz încetini

încetini [At: OLLĂNESCU, H. O. 53 / V: ~teni, (rar; cscj) ~na / Pzi: ~nesc / E: încet] 1 vt(f) (C. i. lucruri în mișcare) A face să scadă din viteză. 2 vt A face să scadă din intensitate Si: a domoli. 3 vr A se face mai încet. 4 vt (Pex) A întârzia. 5 vt (Pex) A amâna.

ÎNCETINI, încetinesc, vb. IV. Tranz. A face să scadă din viteză, intensitate etc.; a potoli, a domoli: p. ext. a întârzia. a amâna. – Din încet (după încetinel).

ÎNCETINA vb. I v. încetini.

ÎNCETINI, încetinesc, vb. IV. Tranz. A face să fie (să meargă etc.) mai încet, a micșora (viteza, intensitatea etc.), a potoli, a domoli; p. ext. a întîrzia, a amîna. Mai spre inima satului, camionul își încetini goana și tractoriștii începură să cînte un cîntec de luptă, de-al muncitorilor. MIHALE, O. 465. ◊ Intranz. Încetini și trecu la pas prin gloată. DUMITRIU, N. 28. ◊ Fig. Cuvintele se răreau de la sine, încetinind ca niște care încărcate cu snopi de umbră și trase de niște boi cuminți. ARGHEZI, P. T. 136. – Variantă: încetina (ARGHEZI, P. T. 118) vb. I.

A ÎNCETINI ~esc tranz. A face să se desfășoare mai încet. ~ viteza. /Din încet

încetinésc v. tr. Fac maĭ încet: a încetini mersu.

încetini (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinesc, imperf. 3 sg. încetinea; conj. prez. 3 să încetinească

încetini vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinesc, imperf. 3 sg. încetinea; conj. prez. 3 sg. și pl. încetinească

ÎNCETINI vb. 1. a micșora, a reduce. (A ~ viteza unui vehicul.) 2. v. domoli. 3. a amâna, a întârzia. (A ~ producerea unui fenomen.)

ÎNCETINI vb. 1. a micșora, a reduce. (A ~ viteza unui vehicul.) 2. a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) potoli, a (se) tempera. (Și-a ~ fuga.) 3. a amîna, a întîrzia. (A ~ producerea unui fenomen.)

A încetini ≠ a (se) grăbi, a accelera, a grăbi,