începător, ~oare [At: CORESI, EV. 15/17 / V: (înv) ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: începe + -(ă)tor] 1-2 smf, a (Înv; udp „de”) (Persoană) care face ca ceva să ia ființă pentru prima dată. 3-4 smf, a (Persoană) care este prima dintr-un șir mai lung. 5 a Inițial. 6 a (D. noțiuni abstracte) Elementar. 7 a (Înv; îs) Clasele ~oare Școala elementară. 8 smf (Înv) Conducător. 9 smf {Rar) Inițiator. 10-11 smf, a (Persoană) care abia a început să învețe ceva. 12-13 smf a (Persoană) care a început de curând să activeze într-un domeniu Cf ageamiu, debutant, novice.

ÎNCEPĂTOR², -OARE, începători- oare s. m. și f. 1. Persoană care a intrat de curînd într-un domeniu de activitate și care dovedește din această cauză nepricepere, stîngăcie. Pe cînd se-ntorcea de la Smirna, i se cufundase corabia încărcată; iar el, începător în ale negustoriei, a fost uitat s-o asigureze. CARAGIALE, O. III 39. 2. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. Asachi... ar fi putut fi începătorul școalei critice moldovenești. Dar acest rol revine altora. IBRĂILEANU, SP. CR. 58.

ÎNCEPĂTOR² ~oare (~ori, ~oare) m. și f. 1) Persoană care face primii pași într-un domeniu de activitate; debutant; novice. 2) pop. Om care pune începutul unei acțiuni; inițiator. /a începe + suf. ~ător

începătór, -oáre adj. Care începe în aintea altora: artileria noastră fu începătoarea lupteĭ. Care e la început, debutant: aceștĭ școlarĭ îs începătorĭ. Subst. Un începător.

!începător adj. m., s. m., pl. începători; adj. f., s. f. sg. și pl. începătoare

ÎNCEPĂTOR adj., s. 1. adj. v. inițial. 2. adj. v. incipient. 3. s. debutant, (livr.) neofit, novice, (fam.) ageamiu, (fam. fig.) boboc, recrut. (~ într-un anumit domeniu.)

ÎNCEPĂTOR s. v. inițiator, promotor, protagonist.

ÎNCEPĂTOR adj., s. 1. adj. inițial. (Literă ~.) 2. adj. incipient, inițial. (Stadiu ~ al unei boli.) 3. s. debutant. (livr.) neofit, novice, (fam.) ageamiu, (fam. fig.) boboc, recrut. (~ într-un domeniu.)

începător s. v. INIȚIATOR. PROMOTOR. PROTAGONIST.