opțiuni
  • info

9 definiții pentru împotrivitoare

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎMPOTRIVITOR, -OARE, împotrivitori, -oare, s. m. și f., adj. (Înv.) (Persoană) care se opune, care este împotrivă; p. ext. dușman. [Var.: împrotivitor, -oare s. m. și f., adj.] – Împotrivi + suf. -tor.

ÎMPOTRIVITOR, -OARE, împotrivitori, -oare, s. m. și f., adj. (Înv.) (Persoană) care se opune, care este împotrivă; p. ext. dușman. [Var.: împrotivitor, -oare s. m. și f., adj.] – Împotrivi + suf. -tor.

ÎMPROTIVITOR, -OARE s. m. și f., adj. v. împotrivitor.

ÎMPROTIVITOR, -OARE s. m. și f., adj. v. împotrivitor.

împotrivitor, ~oare [At: GHEORGACHI, ap. LET. III, 324 / V: ~protiv~ / Pl: ~i, ~oare / E: împotrivi + -(i)tor] (Înv) 1-4 smf, a (Persoană) care se împotrivește (1-2) Si: opozant. 5-6 smf (Îlv) A se face ~ A se împotrivi (1-2). 7 smf (Pex) Dușman.

ÎMPOTRIVITOR, -OARE, împotrivitori, -oare, s. m. și f. (Învechit) Persoană care se opune, adversar. (Atestat în forma împrotivitor) Adevărul era văzut și pipăit și împrotivitorii învinși și rușinați. NEGRUZZI, S. I 267. – Variantă: (învechit) împrotivitor, -oare s. m. și f.

ÎMPROTIVITOR, -OARE s. m. și f. v. împotrivitor.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

împotrivitor (rar) (desp. -po-tri-) adj. m., s. m., pl. împotrivitori; adj. f., s. f. sg. și pl. împotrivitoare

împotrivitor (rar) (-po-tri-) adj. m., s. m., pl. împotrivitori; adj. f., s. f. sg. și pl. împotrivitoare

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎMPOTRIVITOR s. v. adversar, concurent, rival.

împotrivitor s. v. ADVERSAR. CONCURENT. RIVAL.

Intrare: împotrivitoare
  • silabație: îm-po-tri- info
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împotrivitoare
  • ‑mpotrivitoare
  • împotrivitoarea
  • ‑mpotrivitoarea
plural
  • împotrivitoare
  • ‑mpotrivitoare
  • împotrivitoarele
  • ‑mpotrivitoarele
genitiv-dativ singular
  • împotrivitoare
  • ‑mpotrivitoare
  • împotrivitoarei
  • ‑mpotrivitoarei
plural
  • împotrivitoare
  • ‑mpotrivitoare
  • împotrivitoarelor
  • ‑mpotrivitoarelor
vocativ singular
  • împotrivitoare
  • ‑mpotrivitoare
  • împotrivitoareo
  • ‑mpotrivitoareo
plural
  • împotrivitoarelor
  • ‑mpotrivitoarelor
substantiv feminin (F103)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împrotivitoare
  • ‑mprotivitoare
  • împrotivitoarea
  • ‑mprotivitoarea
plural
  • împrotivitoare
  • ‑mprotivitoare
  • împrotivitoarele
  • ‑mprotivitoarele
genitiv-dativ singular
  • împrotivitoare
  • ‑mprotivitoare
  • împrotivitoarei
  • ‑mprotivitoarei
plural
  • împrotivitoare
  • ‑mprotivitoare
  • împrotivitoarelor
  • ‑mprotivitoarelor
vocativ singular
  • împrotivitoare
  • ‑mprotivitoare
  • împrotivitoareo
  • ‑mprotivitoareo
plural
  • împrotivitoarelor
  • ‑mprotivitoarelor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

împotrivitor, împotrivitorisubstantiv masculin
împotrivitoare, împotrivitoaresubstantiv feminin
împotrivitor, împotrivitoareadjectiv

etimologie:
  • Împotrivi + sufix -tor. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.