zvăpăiat, -ă adj. 1 (despre ființe, mai ales despre copii sau despre puii de animale) Care este de o vioiciune excesivă și nu poate fi astîmpărat; nebunatic, sprințar, vioi, zglobiu. Copilul e delicat, deși zvăpăiat și voluntar (GAL.). ♦ (despre oameni sau despre firea, sufletul lor) Care este (excesiv de) plin de viață, de veselie. Eram cam zvăpăiat și puteam să le par ușuratic (STANCU). ◊ Fig. Trebuia o poreclă mai zvăpăiată (ARGH.). ♦ (despre însușiri, manifestări etc. ale oamenilor) Care trădează, exprimă vioiciune; care arată neastîmpăr. Un moment de odihnă pentru această zvăpăiată tinerețe (CAR.). 2 (fam.; despre oameni sau despre manifestările lor) Care este zburdalnic, ușuratic. ◊ (subst.) Cîntă romanțe sentimentale unei zvăpăiate (E. LOV.). • pl. -ți, -te. /cf. văpaie.

+zvăpăiat adj. m., s. m., pl. zvăpăiați; adj. f., s. f. zvăpăiată, pl. zvăpăiate