zbranca¹ [At: CIHAC, II, 153 / V: (înv) ~că sfs / E: fo] 1 i (Reg) Zbang. 2 sfsa (Îrg) Risipă (1). 3 sfs (Îe) A face ~ (sau ~că) prin (ori printre) ... A năvăli distrugând totul în cale. 4 sfsa (Îe) A(-i) da (cuiva) ~ (în) A izgoni.

zbranca interj., s.f. sg. 1 interj. (reg.) Cuvînt care imită zgomotul produs de o izbitură. 2 s.f. sg. (înv., reg.) Risipă. ◊ Expr. A face zbranca (sau zbrancă) prin (sau printre) ...ori a da zbranca în..., a-i da (cuiva) zbranca = a risipi, a împrăștia în toate părțile. • și (înv.) zbrancă s.f. sg. /onomat.; cf. brîncă.

ZBRANCA s. f. art. (Reg., în expr.) A face zbranca = a da iureș, distrugînd. A da cuiva zbranca = a izgoni pe cineva, a-l lăsa pe drumuri.

zbránca adv. Mold. A da zbranca în ceva, a da ĭama, a prăda de tot (VR. 1908, 8, 307).

zbrancă sfs vz zbranca¹

ZBRANCĂ s. f. (Mold., numai în expr.) A face zbranca = a da iureș, nimicind, prăpădind, distrugînd. O ucis la lifte păgîne, măi, și le-o tăiat lor capetele, și-o făcut zbranca prin ele, măi, de i s-o dus vestea. C. PETRESCU, O. P. II 117. A da (cuiva) zbranca = a îndepărta pe cineva de la sine, a izgoni. Dacă-i copilul meu, sîngele meu, cum l-aș trimite la pod: pînea ceea mi-ar arde gîtul. Asta s-ar chema să-i dau zbranca. CONTEMPORANUL, V_II 388.

zbranca (înv., reg.) s. f. art. (mai ales în: a da/a face ~)

zbranca (în expr.) (reg.) s. f. art.

zbranca s. f. art.

ZBRANCA s. f. art. ~ (Mold.) A da zbranca = a face zob, a distruge, a pustii, a risipi (5). (prob. din izbrăni = a lichida)

sbranca adv. – (În expresia): a da sbranca, a face praf, a pustii, a prăpădi. – Var. zbranca. Probabil de la isbrăni „a lichida”. În Mold.