ZĂRI, zăresc, vb. IV. 1. Tranz. A vedea (ceva) slab, vag, nedeslușit (din cauza depărtării sau a întunecimii); a întrezări. ◊ Expr. A zări ca prin sită (sau ca printr-o pânză) = a vedea numai conturul obiectelor, fără a distinge bine forma și culoarea, a vedea neclar, confuz. ♦ A vedea (ceva) numai în treacăt, în fugă. ♦ Intranz. și refl. impers. (Rar) A vedea. 2. Tranz. A observa, a băga de seamă, a descoperi pe cineva sau ceva; a remarca. 3. Refl. A se arăta, a se ivi; a apărea, a se vedea. ◊ Expr. A se zări de ziuă = a se face ziuă, a se revărsa zorile, a se lumina de ziuă. (Rar) A se zări de lună = a apărea, a ieși luna. 4. Intranz. (Pop.) A străluci, a lumina. – Din sl. zĭrĕti.

zări¹ [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 129^v/28 / Pzi: ~resc / E: vsl заресц] 1 vt (Îrg; fșa) A privi¹ (1). 2 vt (Pex) A vedea. 3 vt A vedea slab, vag, nedeslușit (din cauza depărtării, a întunericului etc.) Si: a desluși (3), a distinge (3), a întrezări. 4 vt (Îe) A ~ ca prin sită (sau ca prin ciur, ca printr-o pânză) A vedea neclar. 5 vt A vedea ceva numai în treacăt. 6 vt A descoperi în mod brusc. 7 vrim A se vedea. 8 vt A constata sau a descoperi (și a înțelege) existența a ceva ce era ascuns, necunoscut etc. până atunci Si: a observa, (înv) a percepe (1), a remarca, a surprinde, (înv) a privi. 9 vrp A fi sau a deveni vizibil la un moment dat sau într-un anumit loc Si: a apărea (2), a se ivi, a se vedea, (itî) a spunta. 10 vrp (Pop; îe) A se ~ de ziuă A se face ziuă. 11 vrp (Pop; rar; îe) A se ~ de lună A ieși luna. 12 vi (Îrg) A străluci² (1).

zări vb. IV. 1 tr. A vedea (ceva) vag, slab, nedeslușit (din cauza îndepărtării sau a luminii insuficiente); a întrezări. Zări departe... pe jupîneasa Tecla (GAL.). ◊ (refl. pas.) Copacii se zăreau ca fantasme din altă lume (ALECS.). ◊ (intr.) Ca să zărească puțin, ea trebuie să caute pieziș (ARGH.). ◊ (refl.) M-am zărit atuncea sub bolțile de vii (PILL.). ◊ Expr. A zări ca printr-o pînză v. pînză. A zări ca prin sită v. sită. ♦ A vedea (ceva) numai în treacăt, în fugă; a descoperi în mod brusc. Zărea, din fuga trenului, clădirile uzinii (ARGH.). ♦ (refl. impers.) A se vedea. 2 tr. A observa, a băga de seamă, a descoperi pe cineva sau ceva; a remarca. Cum îl zăriseră, se luaseră după el (CHIRIȚ.). ◊ Expr. A zări luminița de la capătul tunelului v. luminiță. 3 refl. (impers.) A se arăta privirii, a se ivi; a apărea, a se vedea. Se zăreau înaintînd celelalte patru grupe (PER.). ◊ Expr. A se zări de ziuă = a se face ziuă, a se revărsa zorile, a se lumina de ziuă. Cînd s-a zărit de ziuă, au intrat sub poala pădurii (SADOV.). A se zări de lună = a apărea, a ieși luna. A se zări zorile (sau zorii, zori de zi, zori de ziuă) v. zori. 4 intr. (pop.) A străluci, a lumina. • prez.ind. -esc. /<sl. veche зьрѣтн, зьрѭ, зазорнтн; cf. zare.

ZĂRI, zăresc, vb. IV. 1. Tranz. A vedea (ceva) slab, vag, nedeslușit (din cauza depărtării sau a întunecimii); a întrezări. ◊ Expr. A zări ca prin sită (sau ca printr-o pânză) = a vedea numai conturul obiectelor, fără a distinge bine forma și culoarea, a vedea neclar, confuz. ♦ A vedea (ceva) numai în treacăt, în fugă. ♦ Intranz. și refl. impers. (Rar) A vedea. 2. Tranz. A observa, a băga de seamă, a descoperi pe cineva sau ceva; a remarca. 3. Refl. A se arăta, a se ivi; a apărea, a se vedea. ◊ Expr. A se zări de ziuă = a se face ziuă, a se revărsa zorile, a se lumina de ziuă. (Rar) A se zări de lună = a apărea, a ieși luna. 4. Intranz. (Pop.) A străluci, a lumina. – Din zare.

ZĂRI, zăresc, vb. IV. 1. Tranz. A vedea (ceva) slab, vag, nedeslușit (din cauza depărtării sau ă întunecimii). Pe al treilea ceas al dimineții, zăriră tîrgul Iașilor și furnicarea oștenilor lui Tomșa. SADOVEANU, O. VII 131. Sus de tot zăresc cîteva capre agățate pe peretele de piatră dezgolită. BART, S. M. 54. Se uită în dreapta, se uită în stînga și abia zărește departe, departe un foc. BOTA, P. 68. Badea calu-și potcovea, Puica ședea și-l privea, De lacrimi abia-l zărea. ȘEZ. I 9. ◊ Intranz. (În expr.) A zări ca prin sită = a vedea numai conturul obiectelor, fără a distinge bine forma și culoarea; a vedea ca prin ceață; Luă laptele ce-i adusese și apoi se unse cu dînsul... și cu marea sa mirare simți că pare că începuse a zări ca prin sită. ISPIRESCU, L. 158. ♦ A vedea (ceva) numai în treacăt, în fugă. Mi s-a părut? A fost o arătare? Am zărit-o numai o clipă, cît a ținut și lucirea soarelui de deasupra. SADOVEANU, O. A. IV 42. Am zărit de la fereastră vro două trăsuri coborînd dealul spre sat. ALECSANDRI, T. I 339. ◊ Refl. pas. Din cînd în cînd și foarte rar se auzea pe pod duruitul unei călește... sau un fiacru ce trecea ca săgeata și lăsa să se zărească niște bonete femeiești. NEGRUZZI, S. I 15. ♦ Intranz. (Rar) A vedea. Acela voi să n-aibă nici gură a vorbi, Nici ochi ca să zărească. BOLINTINEANU, O. 209. Refl. impers. De la măria-ta se zărea la el și de la el la măria-ta. DELAVRANCEA O. II 124. 2. Tranz. A observa, a băga de seamă, a descoperi (pe cineva sau ceva); a vedea. Ca să nu-l zărească cineva de pe-afară, se piti după o perdea. REBREANU, R. II 208. Au fost ascunși încît nici floare, Nici ochi de om nu i-au zărit. COȘBUC, P. I 124. Că te-am zărit e a mea vină Și vecinie n-o să mi-o mai iert. EMINESCU, O. I 118. Și pe turci cît îi zărea, In picioare drept sărea. ALECSANDRI, P. P. 131. ◊ (Construit cu o completivă directă) Tu te fă bolnavă cînd îi zări că vine fecioru-tău acasă. SBIERA, P. 24. 3. Refl. pas. A se arăta, a se ivi; a apărea, a se vedea. Din dreapta și din stînga se zăreau înaintînd cele patru grupe. V. ROM. noiembrie 1953, 155. Peste valul ușor al mestecenilor se zăreau alte păduri și poieni și iazuri, care arătau că oamenii și-au făcut acolo așezare. SADOVEANU, O. VII 57. Apucă peste cîmpi de-a dreptul, spre niște curți mari, cari de-abia se zăreau înaintea lui, pe culmea unui deal. CRENAGĂ, P. 301. Corbul vesel cronconea... Aripile-și întindea, Și pe cer el se zărea, Întîi ca un porumbaș, Apoi ca un lăstunaș. ALECSANDRI, P. P. 146. ◊ Expr. A se zări de ziuă = a se face ziuă, a se revărsa zorile, a se lumina de ziuă. Se zărea de ziuă cînd apărură pe neașteptate în răscrucea drumurilor cele dintîi camioane de oameni. SADOVEANU, M. C. 103. Pînă s-a zări de ziuă, tot să fie gata. RETEGANUL, P. II 50. Cînd s-a zări de ziuă, sînt aici. CREANGĂ, P. 132. (Rar) A se zări de lună = a apărea, a ieși luna. Din cer scoboar-adînca pace, Ici-colo vrun zăvor mai sună, începe-a se zări de lună Și-i liniște pe drum. COȘBUC, P. II 51. 4. Intranz. (Popular) A străluci. Casele lui Dobrișeanu Nu-s case ca rasele, Ci zăresc ca soarele. TEODORESCU, P. P. 473.

ZĂRI, zăresc, vb. IV. 1. Tranz. A vedea (ceva) slab, vag, nedeslușit (din cauza depărtării sau a întunecimii). ◊ Expr. (Intranz.) A zări ca prin sită = a vedea numai conturul obiectelor, fără a distinge bine forma și culoarea; a vedea neclar, ca prin ceață. ♦ A vedea (ceva) numai în treacăt, în fugă. ♦ Intranz. (Rar) A vedea. ◊ Refl. impers. De la măria-ta se zărea la el și de la el la măria-ta (DELAVRANCEA). 2. Tranz. A observa, a băga de seamă, a descoperi pe cineva sau ceva. 3. Refl. impers. A se arăta, a se ivi; a apărea, a se vedea. ◊ Expr. A se zări de ziuă = a se face ziuă, a se revărsa zorile, a se lumina de ziuă. (Rar) A se zări de lună = a apărea, a ieși luna. Începe-a se zări de lună Și-i liniște pe drum (COȘBUC). 4. Intranz. (Pop.) A străluci. Casele lui Dobrișeanu... zăresc ca soarele (TEODORESCU). – Din zare.

A ZĂRI ~esc tranz. 1) (obiecte, ființe) A vedea în zare, fără a face o distincție netă; a întrezări; a întrevedea. 2) (obiecte, ființe) A vedea în treacăt; a distinge fugitiv cu privirea; a observa. 3) A descoperi din întâmplare. /Din zare

A SE ZĂRI pers. 3 se ~ește intranz. A-și face brusc apariția; a se lăsa văzut pe neașteptate; a apărea; a se arăta; a se ivi; a se isca. * ~ de ziuă a se face ziuă; a se lumina de ziuă. /Din zare

zărì v. 1. a începe a vedea: îi zăresc; 2. a se vedea slab: abia se zărește. [V. zare].

zărésc v. tr. (vsl. zrĭeti, supt infl. luĭ zare. V. zare, zavrac, i-zăresc, nă-zăresc, pri-zărit. Cp. cu pîrăsc, tîrăsc, vîr, zădărăsc). Încep a vedea puțin: zărirăm o corabie la orizont. V. intr. Rar. Strălucesc: casele zăresc ca soarele (Teod., P. P. 473). V. refl. Mă disting, mă văd puțin: literele se zăresc pin acest plic.

zări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăresc, 3 sg. zărește, imperf. 1 zăream; conj. prez. 1 sg. să zăresc, 3 să zărească (nefolosit la imper.)

zări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăresc, imperf. 3 sg. zărea; conj. prez. 3 să zărească

zări vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăresc, imperf. 3 sg. zărea; conj. prez. 3 sg. și pl. zărească

zări (conj. zărească)

ZĂRI vb. 1. v. vedea. 2. a (se) vedea. (Îl ~ venind spre noi.) 3. v. apărea. 4. a observa, a percepe, a remarca, a reține, a sesiza, a vedea, (înv.) a privi. (N-ai ~ nici o schimbare?)

ZĂRI vb. v. lumina, străluci.

ZĂRI vb. 1. a observa, a vedea, (arg.) a gini. (Ce ~ la orizont?) 2. a (se) vedea. (Îl ~ venind spre noi.) 3. a apărea, a se arăta, a se ivi, a se vedea, (italienism înv.) a spunta. (Nu se ~ cu săptămânile pe stradă.) 4. a observa, a percepe, a remarca, a reține, a sesiza, a vedea, (înv.) a privi. (N-ai ~ nici o schimbare?)

zări vb. v. LUMINA. STRĂLUCI.

zări, (zărî), vb. refl. – (reg.) (ref. la oi) A se strica, a nu da lapte: „Când oile nu dau lapte, fără dzăr, dzâcem că s-o dzărât” (Papahagi, 1925; Ieud). – Din zer, zăr (MDA).

Era pe cînd nu s-a zărit – vers foarte cunoscut din poezia La steaua de Mihail Eminescu. Face parte din strofa: „Icoana stelei ce-a murit Încet pe cer se suie. Era pe cînd nu s-a zărit, Azi o vedem, și nu e.” De obicei se citează ultimele două versuri laolaltă, spre a semnala (în serios sau în ironie, după cum este cazul), o situație, un sentiment, despre care nu s-a știut cînd realmente exista, și s-a aflat cînd totul a trecut, s-a sfîrșit. LIT.

te-am zărit printre morminte expr. (înv., glum.) băutură alcoolică ieftină, de proveniență dubioasă.