zăvod¹ sm [At: (a. 1784) IORGA, S. D. VIII, 10 / V: (reg) zăo, zăhoi, zav~, zavoi, zăoz, ~oi, zev~, zovoi / Pl: ~ozi / E: nct] Câine mare (ciobănesc, de vânătoare etc.) Si: dulău¹ (1), (reg) zăblău² (3).

zăvod¹ s.m. Cîine mare (ciobănesc); dulău. S-au repezit... zăvozi cu ragilă la gît (SADOV.). ◊ Fig. Zăvozii furtunii cu coada vulvoi (TOPÎR.). • pl. -ozi. /etimol. nec.

ZĂVOD¹, zăvozi, s. m. Cîine mare (ciobănesc); dulău. Mioarele au întors boturile și au behăit, iar cei doi zăvozi albi n-au lătrat. SADOVEANU, O. VIII 251. Auzi lătrînd pe dealuri zăvozii de la stîni. MACEDONSKI, O. I 116. Ai ars cîteva sate, ai prădat cîteva mănăstiri, ș-acum te furișezi ca un lup urmărit de zăvozi. ALECSANDRI, T. II 18.

ZĂVOD², zăvozi, s. m. Cîine mare (ciobănesc); dulău.

ZĂVOD ~zi m. pop. Câine mare (ciobănesc); dulău. /Orig. nec.

zăvod m. câine de măcelar: s’au aruncat pe mine ca doi zăvozi AL. [Tras din slav. ZAVODITI, a conduce: zăvodul însoțește vitele].

1) zăvód m. (rus. zavódnyĭ, bogat, îmbelșugat, orĭ vsl. *zavodŭ, d. za-voditi, a conduce, cum face cînele cu oile. V. vodă). Est. Dulăŭ, cîne mare: sărițĭ zăvozĭ și Arnăuțĭ (în poveștĭ, vorbind de niște păzitorĭ strașnicĭ)!

zavod¹ sm vz zăvod¹

zavoi sm vz zăvod¹

zăo sm vz zăvod¹

zăoz sm vz zăvod¹

zăvoi⁵ sm vz zăvod¹

zevod sm vz zăvod¹

zovoi sm vz zăvod¹

zăvod² (câine) (pop.) s. m., pl. zăvozi

zăvod¹ (câine) s. m., pl. zăvozi

zăvod (câine) s. m., pl. zăvozi

zăvod.

ZĂVOD s. v. dulău.

ZĂVOD s. (ZOOL.) dulău, (prin Transilv.) pugleu, (Mold. și Bucov.) zăblău. (Un ~ pentru păzit curtea.)

ZĂVOD (-OZI), s. m. – Cîine de pază. – Var. zăvoi. Origine obscură, probabil din sl. zavoditi „a conduce” (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Cihac, II, 471).

zăvod (-ozi), s. m. – Cîine de pază. – Var. zăvoi. Origine obscură, probabil din sl. zavoditi „a conduce” (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Cihac, II, 471).