ZĂBLĂU², zăblăi, s. m. (Reg.) 1. Flăcău zdravăn; vlăjgan. 2. Câine mare (ciobănesc); zăvod². – Din magh. zábaló.

zăblău² sm [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 117 / V: zab~ / Pl: ~ăi / E: mg zabáló] 1 (Mol; Trs) Vlăjgan. 2 (Mol; Trs; prc) Copilandru (1). 3 (Mol; Trs; înv) Vagabond. 4 (Buc) Zăvod¹. corectat(ă)

zăblău¹ s.m. (reg.) 1 Flăcău zdravăn; vlăjgan. Zăblăul lui Darie se zbătea... între viață și moarte (CAM.). 2 Cîine mare (ciobănesc). Cînd au văzut-o boierul că vine, a dat drumul tuturor zăblăilor, ca s-o rupă (POP.). • pl. -ăi. /<magh. zábaló.

ZĂBLĂU², zăblăi, s. m. (Reg.) 1. Flăcău zdravăn; vlăjgan. 2. Câine mare (ciobănesc); zăvod². – Din magh. zabáló.

ZĂBLĂU¹, zăblăi, s. m. (Regional) 1. Flăcău zdravăn; vlăjgan, hojmalău. ♦ (Trans.) Om mîncăcios, nesătul. 2. (Bucov.) Cîine mare, zăvod². Cînd au văzut-o boierul că vine, au dat drumul tuturor zăblăilor ca s-o rumpă. SBIERA, P.223. – Variantă: zablău s. m.

ZĂBLĂU², zăblăi, s. m. (Reg.) 1. Flăcău zdravăn; vlăjgan. 2. Cîine mare, zăvod. – Magh. zabáló.

zăblăŭ, V. zablăŭ 1 și 2.

zablău³ sm vz zăblău²

ZABLĂU s. m. v. zăblău¹.

1) zablăŭ m. (cp. cu ung. zabló, mîncăcĭos, d. zabálni, a mînca mult. Cp. și cu zaplan, ca bădărăŭ și bădăran). Mold. Zaplan. Zăvod. – Și ză-.

zăblău² (vlăjgan; câine) (reg.) (desp. ză-blău) s. m., art. zăblăul; pl. zăblăi, art. zăblăii

zăblău¹ (vlăjgan, câine) (reg.) (ză-blău) s. m., art. zăblăul; pl. zăblăi, art. zăblăii

zăblău (vlăjgan, câine) s. m. (sil. -blău), art. zăblăul; pl. zăblăi, art. zăblăii

ZĂBLĂU s. V. dulău, găligan, lungan, vlăjgan, zăvod.

zăblău s. v. DULĂU. GĂLIGAN. LUNGAN. VLĂJGAN. ZĂVOD.

zăblău (-ăi), s. m. – 1. Voinic, vlăjgan. – 2. Cîine mare, cîine de pază. Origine incertă. A fost pus în legătură cu mag. zabálló „mîncău” (Candrea; Gáldi, Dict., 185). Este var. lui zăplan, s. m. (vlăjgan), care se folosește în Munt.