zâmboc sn [At: CADE / V: zim~ / Pl: ~uri și ~oace / E: ns cf vsl замбоц] 1 (Olt; Mun) Cui mobil al cataramei care servește la fixarea curelei, cordonului etc. 2 Cârlig de copcă cu care se cuprinde o haină groasă, lungă. 3 (Pex) Butonieră (1). 4 (Spc) Parte metalică cu care este prevăzută undița primitivă. 5 (Reg) Laț de curea așezat în vârful opincii care servește la strângerea ei pe picior, cu ajutorul nojiței. 6 (Reg) Limba clopotului. 7 (Reg; csnp) Bulgăr. 8 (Reg) Mamelon (1).

zimboc sn vz zâmboc

zîmboc s.n. (reg.) Cuiul mobil al cataramei, care servește la fixarea curelei, a cordonului, etc. ♦ Cîrlig cu copcă cu care se prinde o haină groasă, lungă. ♦ Ext. Cheotoare. ♦ (pesc.) Partea metalică cu care este prevăzută undița primitivă. • pl -uri, -oace. /cf. sl. veche зѫбъ.

ZÎMBOC, zîmbocuri și zîmboace, s. n. (Olt.) Cuiul mobil al cataramei care se introduce în gaura curelei. Săvai Toma ce-mi făcea?.. în trei brîne să-nchinga. Cu curele să strîngea Și-n zimboc că le punea, Binișor că să scula Și la murgul că mergea. PĂSCULESCU, L. P. 251. Mîna-n sîn că i-o băga, De cătărămi că mi-și da, Curelile le trăgea, Zîmboacele le scotea, MAT. FOLK. 31.

ZÎMBOC, zîmboace, s. n. (Reg.) Cuiul mobil de la cataramă care se bagă în gaura curelei. – Slav (comp. v. sl. zonbŭ „dinte”).

zîmbóc n., pl. oace saŭ urĭ (dim. d. vsl. zombŭ, dinte). Rar. Clencĭ, cuĭu mobil al catarameĭ.

ZÎMBOC, zîmbocuri și zîmboace, s. n. (Olt.) Cuiul mobil al cataramei care se introduce în gaura curelei. (cf. zîmba) [def. și DLRLC]