10 definiții pentru vrăjitoare (persoană)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

vrăjitoare f. 1. babă ce superstițiunea o credea în legătură cu necuratul spre a face rău oamenilor: vrăjitoarele ar avea puterea a închiega apele, a lega ploile, a ghici viitorul și a vindeca de boale; 2. Bot. vrotilică.

VRĂJITÓR, -OÁRE, vrăjitori, -oare, s. m. și f. (Adesea fig.) Persoană care face vrăji (1), care se ocupă cu vrăjitoria. – Vrăji + suf. -tor.

VRĂJITÓR, -OÁRE, vrăjitori, -oare, s. m. și f. (Adesea fig.) Persoană care face vrăji (1), care se ocupă cu vrăjitoria. – Vrăji + suf. -tor.

VRĂJITÓR, -OÁRE, vrăjitori, -oare, s. m. și f. (În basme și în superstiții) Persoană care face vrăji, care se ocupă cu vrăjitoria. Te urmară pașii mei Prin păduri de vrăjitoare, prin palatele cu zmei. EFTIMIU, Î. 105. Ca un vrăjitor, tot ce-l încunjura, era rodul propriei lui energii. ANGHEL, PR. 58. Bătrîna Canidie, vestita vrăjitoare, I-a spus ca să se ude în șepte nopți pe trup Cu sînge de năpîrcă. ALECSANDRI, T. II 201. ◊ (Adjectival) Mi-a părut foarte rău că n-am putut afla ce-a făcut Irina, baba vrăjitoare, la groapa Iepii. SADOVEANU, O. VIII 197. Cîte muieri vrăjitoare Și babe descîntătoare, Toate vie să-mi descînte. POP.

VRĂJITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care vrăjește; om care face vrăji; mag. /a vrăji + suf. ~tor

vrăjitór, -oáre s., pl. f. orĭ, ca ursitorĭ, privighetorĭ. Vest. Fărmăcător, -oare (care face farmece). – Ca adj., pl. f. oare: femeĭ vrăjitoare. V. bahorniță.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vrăjitoáre s. f., g.-d. art. vrăjitoárei; pl. vrăjitoáre

vrăjitoáre s. f., g.-d. art. vrăjitoárei; pl. vrăjitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VRĂJITOÁRE s. babă, (rar) vrăjitoreasă, (pop.) băbăreasă, fermecătoare, fermecătoreasă, meșteră, meșteriță, (reg.) bosconiță, cotoroanță, meștereasă, meșteritoare, șișcă, (prin Transilv.) bosorcaie. (I-a descântat o ~.)

VRĂJITOARE s. babă, (rar) vrăjitoreasă, (pop.) băbăreasă, fermecătoare, fermecătoreasă, meșteră, meșteriță, (reg.) bosconiță, cotoroanță, meștereasă, meșteritoare, șișcă, (prin Transilv.) bosorcaie. (I-a descîntat o ~.)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

vânătoare de vrăjitoare expr. (livr.) urmărire / persecuție în masă; represalii îndreptate împotriva unui grup de persoane, cărora le cad victime și oameni nevinovați.

Intrare: vrăjitoare (persoană)
substantiv feminin (F103)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vrăjitoare
  • vrăjitoarea
plural
  • vrăjitoare
  • vrăjitoarele
genitiv-dativ singular
  • vrăjitoare
  • vrăjitoarei
plural
  • vrăjitoare
  • vrăjitoarelor
vocativ singular
  • vrăjitoare
  • vrăjitoareo
plural
  • vrăjitoarelor

vrăjitoare (persoană)

etimologie:

  • Vrăji + sufix -tor.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX