vrăjitor, ~oare [At: (a. 1563) CORESI, ap. TDRG / Pl: ~i, ~oare / E: vrăji + -itor] 1 smf (În basme și superstiții) Persoană care are puteri supranaturale și care poate transforma miraculos lucrurile înconjurătoare. 2 sm Persoană care practică științele oculte, magia Si: mag. 3 smp (Rel; înv) Magii de la Răsărit. 4 sm (Înv) Prezicător. 5 sf (Spc) Femeie care practică magia albă sau neagră Si: (rar) vrăjitoreasă (2). 6 sf (Fig) Femeie rea, cicălitoare (și bătrână). 7 smf (Atp) Persoană care practică vrăjitoria (5). 8 sfp (Ist; îs) Vânătoare de ~oare Campanie anticomunistă, inițiată în anii 1950 în SUA de senatorul McCarthy. 9 sfp (Pex; îas) Urmărire și eliminare sistematică a opozanților politici. 10 sfp (Pgn; îas) Eliminare a membrilor indezirabili dintr-un grup.

vrăjitor, -oare s.m., s.f. 1 Persoană care face vrăji, farmece, care se ocupă cu vrăjitoria, ext., cu magia. Bine ai venit, copilul meu, răspunse spurcata vrăjitoare (FIL.). ◊ Compar. Ca un vrăjitor,... crease toată viața acumulată (ANG). ◊ Fig. Prezența acestui vrăjitor al cuvintului este prea vie, prea lung proiectată pe epocă spre a face un studiu critic (CONST.). △ (adj.) O privea cu ochi verzi,... imperativi, dureroși și vrăjitori (GAL.). 2 Fig. Persoană care încîntă, care fascinează prin aspect, însușiri etc. deosebite. Îl apreciez... foarte mult și pe Pirandello, bătrînul vrăjitor sicilian (PER.). • pl. -ori, -oare. /vrăji + -tor.

VRĂJITOR, -OARE, vrăjitori, -oare, s. m. și f. (În basme și în superstiții) Persoană care face vrăji, care se ocupă cu vrăjitoria. Te urmară pașii mei Prin păduri de vrăjitoare, prin palatele cu zmei. EFTIMIU, Î. 105. Ca un vrăjitor, tot ce-l încunjura, era rodul propriei lui energii. ANGHEL, PR. 58. Bătrîna Canidie, vestita vrăjitoare, I-a spus ca să se ude în șepte nopți pe trup Cu sînge de năpîrcă. ALECSANDRI, T. II 201. ◊ (Adjectival) Mi-a părut foarte rău că n-am putut afla ce-a făcut Irina, baba vrăjitoare, la groapa Iepii. SADOVEANU, O. VIII 197. Cîte muieri vrăjitoare Și babe descîntătoare, Toate vie să-mi descînte. POP.

VRĂJITOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Persoană care vrăjește; om care face vrăji; mag. /a vrăji + suf. ~tor

vrăjitor m. fermecător.

vrăjitór, -oáre s., pl. f. orĭ, ca ursitorĭ, privighetorĭ. Vest. Fărmăcător, -oare (care face farmece). – Ca adj., pl. f. oare: femeĭ vrăjitoare. V. bahorniță.

vrăjitor s. m., pl. vrăjitori

vrăjitor s. m., pl. vrăjitori

vrăjitor s. m., pl. vrăjitori

VRĂJITOR s. 1. (rar) șaman, taumaturg, (pop.) descântător, fermecător, vraci, (reg.) farmazon, (Transilv.) șișcoi, (înv.) vâlfă. 2. mag, magician, (rar) taumaturg, (pop.) vraci.

VRĂJITOR s. 1. (rar) șaman, (pop.) descîntător, fermecător, vraci, (reg.) farmazon, (Transilv.) șișcoi, (înv.) vîlfă. 2. mag, magician.