23 de definiții pentru vornic

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VORNIC, vornici, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țările Române) Mare dregător din Sfatul domnesc, însărcinat cu supravegherea Curții, conducerea treburilor interne ale țării, având și atribuții judecătorești. ◊ Mare vornic (sau vornic mare) = cel dintâi boier din Divan, având sarcina de cârmuitor și de înalt judecător al Curții domnești și al întregii țări. Vornic de Țara de Jos (sau de Sus) = dregător cu rang de vornic (1) a cărui autoritate se exercita asupra unei jumătăți din țara Moldovei. ♦ Reprezentant al domniei în orașe, cu atribuții judecătorești. 2. (Înv.) Primar al unui sat sau al unui târg. ♦ Funcționar în administrația comunelor rurale, însărcinat cu distribuirea corespondenței, convocarea sătenilor la adunări, anunțarea știrilor etc.; crainic, pristav, vornicel (2). 3. Vornicel (3). – Din sl. dvorĭnikŭ.

vornic sm [At: (a. 1404) DERS / V: (înv) dv~, ~nec / Pl: ~ici / E: vsl дворьникъ] 1 (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova; șîs mare ~, marele ~, ~ul cel mare, înv vel-~) Mare dregător în sfatul domnesc, însărcinat cu administrarea curților domnești din întreaga țară, având dreptul de jurisdicție asupra curtenilor și slujitorilor domnești care depindeau de acestea, precum și, în unele perioade, atribuții militare. 2 (În Moldova, în sec. XVI-XVIII și în Țara Românească, în sec. XVII-XVIII; șîs ~ de Țara de Jos, mare ~ de Țara de Jos, marele ~ de Țara de Jos, ~ de Țara de Sus, mare ~ de Țara de Sus, marele ~ de Țara de Sus) Fiecare dintre cei doi mari dregători cu rang de vornic (1) care aveau aceleași atribuții și care își exercitau activitatea asupra unei jumătăți de țară. 3 (În sec. XVIII; în Țara Românească șîs vel-~ al treilea, vel-~ al patrulea) Fiecare dintre cele două mari dregătorii atribuite vornicilor (2). 4 (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova; șîs ~ al doilea sau, înv, vtori-~) Subordonat al un vornic (1). 5 (În sec. XVIII-XIX, până la Unirea Principatelor) Titlu onorific, fără funcție, recunoscut sau acordat de domnie unor mari boieri. 6 (În Moldova, în sec. XVI-XVIII; îs) ~ul doamnei (ori despre doamna) sau ~ul haremului, ~ de harem Dregător din suita doamnei, care se ocupa cu protocolul oficial al funcționării curții acesteia și cu administrarea veniturilor care îi reveneau din patrimoniul domnesc. 7 (Mol; din sec. XV până la Regulamentul Organic; îs) ~ de poartă (sau de gloată) Dregător care funcționa la Poarta domnească și ale cărui atribuții constau în judecarea litigiilor, stabilindu-le pe cele care trebuiau înfățișate divanului domnesc, și în participarea la hotărniciile de moșii. 8 (Mol; la sfârșitul sec. XVIII și în epoca regulamentară; îs) (Vel-)~ de aprozi Mare dregător, de la curtea domnească, care avea atribuții judecătorești, urmărind prezentarea litigiilor în sfatul domnesc și executarea hotărârilor acestuia, precum și sarcina administrării închisorii datornicilor. 9 (Sfârșitul sec. XIII și începutul sec. XIX; îs) (Marele sau vel-)~ de poliție sau al poliției Dregător domnesc, care avea atribuții administrative, judecătorești și financiare în capitalele celor două țări, București și Iași. 10 (În Țara Românească, la sfârșitul sec. XVIII și în prima jumătate a sec. XIX; în Moldova, în prima jumătate a sec XIX; îs) (Mun)Vel-~ al obștirilor sau (Mol) (mare ori vel-)~ de obște sau al obștii Mare dregător din sfatul domnesc care administra casa sau cutia milelor și care avea atribuții edilitare și judecătorești, mai ales succesorale. 11 (Înv; pex) Conducător (1). 12 (În perioada regulamentară; șîs marele ~ sau ~ul cel mare, înv, marele ~ al trebilor dinlăuntru, marele ~ dinlăuntru, ~ul pricinilor dinlăuntru, ~ul dinlăuntru) Ministru de interne. 13 (În perioada regulamentară; îs) ~ al temnițelor (ori de temniță, de închisori) sau ~ul temnițelor (sau închisorilor) Persoană care avea în sarcină conducerea și administrarea tuturor închisorilor. 14 (În Evul Mediu, mai ales în Moldova) Reprezentant al domniei în târguri, la curțile domnești și în ocoalele dependente de acestea, care avea atribuții judecătorești, administrative și fiscale. 15 (În Evul Mediu, mai ales în Moldova; îas) Locțiitor și subordonat al celor doi mari vornici (2) în orașele lor de reședință, având aceleași atribuții. 16 (Sfârșitul sec. XVII și prima jumătate a sec. XVIII; îs) (Marele) ~ de Târgoviște Locțiitor al domnului, în cea de-a doua capitală a Țării Românești. 17 (În sec. XVI-XVIII; șîs ~ de Câmpulung) Dregător domnesc în ocolul autonom Câmpulung Moldovenesc, având atribuții judecătorești și administrative, pe care le exercita împreună cu sfatul bătrânilor din cele cincisprezece sate ale ocolului. 18 (În sec. XVII și până la Regulamentul Organic; îs) ~ de Vrancea Dregător domnesc al zonei autonome Vrancea, subordonat starostelui de Putna și marelui hatman, având atribuții judecătorești, administrative, fiscale și de supraveghere a hotarului, pe care le exercita împreună cu sfatul bătrânilor din cele douăsprezece sate ale Vrancei. 19 (Înv) Sol1. 20 (În Țara Românească, în sec. XVI și până la începutul sec. XIX) Subaltern, în județe, al marelui vornic (1), care avea atribuții judecătorești și fiscale, iar din sec. XVII și îndatoriri militare în timp de război Si: vornicel (1). 21 (Mol; în sec. XVI și până la începutul sec. XIX) Reprezentant al puterii centrale în satele domnești sau al stăpânului feudal în satele aservite, care avea atribuții judecătorești și fiscale Si: vornicel (2). 22 (Mol; în ocoalele Vrancea și Câmpulung Moldovenesc; în sec. XVI și până la începutul sec. XIX) Reprezentant ales al obștilor sătești și subordonat al celor doi vornici (2), care avea aceleași atribuții judecătorești și fiscale Si: vornicel (3). 23 (Mol; în perioada Regulamentului Organic și până la începutul sec. XX) Primar2 (al unui sat). 24 (Îrg) Funcționar în administrația comunelor rurale, însărcinat cu distribuirea corespondenței, convocarea sătenilor la adunări, anunțarea știrilor, a dispozițiilor etc. Si: (înv) crainic2 (3), pristav. 25 (Pop; adesea determinat prin „mirelui” sau „miresei”) Vornicel (5) la nuntă. 26 (Trs) Membru al unui grup de flăcăi care pregătesc și merg cu jocul țurca la Crăciun, care are în grijă procurarea mâncării și a băuturii sau recită o colindă la terminarea jocului. 27 (Buc; îcs) De-a ~ul Joc de băieți în care cel ales conducător aruncă un băț în sus, iar ceilalți participanți încearcă să lovească bățul din zbor cu bețele lor, pentru a lua locul conducătorului.

vornic s.m. 1 (în Ev. Med., în Țările Rom.; și mare vornic, marele vornic, vornicul cel mare, vel-vornic) Unul dintre cei mai importanți dregători din sfatul domnesc care, în anumite perioade, a avut sarcina de conducător al curții domnești, de locțiitor al domnului în probleme de judecată sau, în lipsa domnului, de comandant al armatei în timp de război. Pînă la cumplita domnia lui Aron Vodă... este scris letopisețul țării de Ureche vornicul (COSTIN). ◊ (Mare) vornic al Țării de Sus, (Mare) vornic al Țării de Jos = fiecare dintre cei doi mari dregători care își exercitau autoritatea asupra unei jumătăți de țară. (Mare) vornic al obștii (sau de obște) = mare dregător din sfatul domnesc, care administra casa sau cutia milelor și care avea atribuții edilitare și judecătorești. Vornic de poartă (sau de gloată) = dregător care funcționa la curtea domnească și ale cărui atribuții constau în judecarea pricinilor, în stabilirea celor care trebuiau înfățișate Divanului domnesc și, uneori, în participarea la hotărniciile de moșii. Patru vornici de poartă sînt cu șederea dinafară de curte și desfac acolo pricinile cele mai mici (CANT.). (Vel-)vornic de aprozi = mare dregător de la curtea domnească, cu atribuții judecătorești, care prezenta pricinile în sfatul domnesc, urmărea executarea hotărîrilor acestuia și administra închisoriile datornicilor. Chiar tinerele odrasle din tulpina evghenistă pășeau triumfal peste toate treptele ierarhiei, pentru ca de-a dreptul să între în posturile de ispravnici și de vornici de aprozi (ALECS.). Vornic de politie (sau al politiei) = dregător domnesc, care avea atribuții administrative, judecătorești și financiare în capitalele celor două țări românești, Moldova și Țara Românească. E în sfîrșit un vornic de politie, care ia o parte din sarcina agăi (DOC.). ♦ (în perioada Regulamentului Organic; și marele vornic, vornicul cel mare, înv., marele vornic al trebilor din lăuntru) Ministru de interne. Mare vornic, Costache Filipescu era unul dintre cei mai aleși prieteni ai lui Bălcescu (CA. PETR.). ♦ (în Ev. Med., mai ales în Mold.) Reprezentant al domniei în orașe, cu atribuții judecătorești. Vornicul de tîrg strînge dijma din toată marfa carea să vinde cu măsura și cu cumpăna (CANT.). 2 (înv., pop.) Primar al unui sat sau al unui tîrg; (înv., pop.) vornicel. Dar în satu cela-n care ședea împăratul dornic Era și un om de samă, un fruntaș... fusese vornic (EMIN.). ♦ Funcționar în administrația comunelor rurale, însărcinat cu distribuirea corespondenței, convocarea sătenilor la adunări, anunțarea știrilor etc.; crainic, pristav, vornicel. Ion Lungul repetă starșina, Ion Lungu, mai strigă și vornicul (PER.). 3 (pop.) Vornicel la o nuntă țărănească. Atît mirele cît și mireasa prin vornicii lor cheamă cunoscuții și neamurile (POP.). • pl. -ci. / <slav. дворьникъ.

VORNIC, vornici, s. m. 1. (În evul mediu, în țările românești) Mare dregător la curtea domnească, însărcinat cu supravegherea curții, cu conducerea treburilor interne ale țării, având și atribuții judecătorești. ◊ Mare vornic (sau vornic mare) = cel dintâi boier din divan, având sarcina de cârmuitor și de înalt judecător al curții domnești și al întregii țări. Vornic de Țara de Jos (sau de Sus) = dregător cu rang de vornic (1) a cărui autoritate se întindea asupra unei jumătăți din țara Moldovei. ♦ Reprezentant al domniei în orașe, cu atribuții judecătorești. 2. (Înv.) Primar al unui sat sau al unui târg. ♦ Funcționar în administrarea comunelor rurale, însărcinat cu distribuirea corespondenței, convocarea sătenilor la adunări, anunțarea știrilor etc.; crainic, pristav, vornicel (2). 3. Vornicel (3) – Din sl. dvorĩnikŭ.

VORNIC, vornici, s. m. 1. (În vechea organizare administrativă a țărilor romînești) Mare slujitor la curtea domnească, însărcinat cu supravegherea curții, cu conducerea treburilor interne ale țării și cu atribuții judecătorești. Lăpușneanul mergea alăturea cu vornicul Bogdan, amîndoi călări pe armasari turcești și înarmați din cap pînă în picioare. NEGRUZZI, S. I 137. Vornicul Nicolae Roset a scris la 1727 o broșură asupra vieții lui Nicolae-vv. Mavrocordat. BĂLCESCU, O. I 64. ◊ (Glumeț) Măi motane! De-ar fi-n lume-un stat de mîțe, zău că-n el te-aș pune vornic, Ca să știi și tu o dată boieria ce-i, sărmane. EMINESCU, N. 43. Mare vornic (sau vornic mare) = cel dintîi boier din divan, avînd sarcina de cîrmuitor și de înalt judecător al curții domnești și al întregii țări. Toate privirile se îndreaptă spre boierul care, cu bărbuța dreaptă, neagră, cu privirea tăioasă, înfruntă liniștit, dar dîrz, privirea marelui vornic. CAMIL PETRESCU, O. I 296. Hatmanul se uită mirat La marele vornic. COȘBUC, P. I 289. La anul 1675, Miron fiind de vreo cîțiva ani vornic mare în țara de jos, fu trimis de Dumitrașcu-vv. Cantacuzino în două rînduri în Polonia pentru tratații de pace. BĂLCESCU, O. I 185. (În Moldova) Vornic de Țara de jos (sau de sus) = demnitar cu competință și atribuții mai mici decît ale vornicului, întinzîndu-și autoritatea asupra unei jumătăți de provincie. Vornicul de Țara de jos, Iosif Murgoceanu, ridică dintre umeri capu-i de leu cărunt. SADOVEANU, O. VII 111. Fiecare căpitănie se împărțea în 10 roate de 100 oameni, supt un sutaș. Aceștia stau supt ascultarea vornicului de Țara de jos și vornicului de Țara de sus. BĂLCESCU, O. I 119. Îmi închipuiesc cîteodată că au ieșit din mormînt un strămoș, un vornic de Țara de sus. RUSSO, S. 33. (În timpul Regulamentului Organic) Vornic al închisorilor = supraveghetor al închisorilor. Mi-a trimis pe cap pe serdarul Lețu, vornicul închisorilor. CAMIL PETRESCU, O. II 21. 2. (Învechit) Primar al unui sat sau al unui tîrg. Cine era pe lumea asta ca vornicul lor, Brandabur? CAMILAR, N. II 249. Au trimis după vornicul din sat. SBIERA, P. 280. Scoate vornicul din sat pe oameni la o clacă de dres drumul. CREANGĂ, A. 7. Un sătean vra să se facă vornic în satul său. RUSSO, S. 6. ♦ Funcționar în administrația comunelor rurale, însărcinat cu distribuirea corespondenței, cu chemarea sătenilor la adunări, cu anunțarea știrilor oficiale; crainic, pristav. Ion Lungul mai strigă și vornicul. CONTEMPORANUL, III 777. 3. Flăcău însărcinat cu poftirea și cinstirea oaspeților la nunțile țărănești, potrivit datinilor; vornicel. Aice au aflat toți oaspeții la masă și pe femeia omului șezînd în capul mesei cu mirele, cu vornicul și cu preutul. SBIERA, P. 201. Cinstite vornice de loc, Dumnezeu, să-ți dea noroc. TEODORESCU, P. P. 179.

VORNIC ~ci m. 1) (în Moldova și în Muntenia medievală) Mare dregător al curții domnești având misiunea de a conduce treburile interne și cele gospodărești. 2) Primar al unui sat sau oraș. /<sl. dvorinicu

VORNIC s. m. (Mold., ȚR, Ban.) Înalt dregător la curtea domnească, avînd mai ales atribuții judecătorești (uneori cu determinări de tipul mare, vel, velit). A: Au fugit și lordachie Ruset ce fusese mainte vornic mare. NCL II, 287. Toma Cantacuzino vornicul. PSEUDO-COSTIN, 1v. Au tocmit lucru de domnie pentru Dabija vornic. CRB, 160v; cf. URECHE, 70 ; NCL II, 289, 290, 294, 300; PSEUDO-COSTIN, 1r, 4r, 15v, 18v, 30v; PSEUDO-AMIRAS (gl.). B: Neagoe vornecul și Drăgan postelnecul ei au ridicat oaste în taină asupra Radului-Voievod. LET. ȚR, 27r. Pitac domnesc prin care se dă venitul vorniciilor pe seama vel vornicului. PRAV. COND. 1775, s. v. vornicie. Vorniciile au fost din vechime obicinuite și era venit al veliților dvornici. PRAV, COND. 1780, s. v. vornicel; cf. LET. ȚR, 29r. C: Vornik. Iudex. AC, 378. ◊ (Mold.) Vornic mare de Țara de Jos și Vornic mare de Țara de Sus = cei dintîi vornici ai Moldovei (ierarhic), avîndu-și reședința la Bîrlad, respectiv la Dorohoi. Vornic mare în Țara de Gios, giudecâtoriu tuturor den țară, cine au strîmbătăți, și globnic de morți de om și de șigubini ce să fac la partea lui și vornic Bîrladului. Vornicul cel mare de Țara de Sus, giudecătoriu tuturor den țara ... și vornic Dorohoiului. URECHE, 70; cf. NCL II, 288, 293. Variante: dvornic (PRAV. COND. 1780, s.v. vornicel), vornec (LET. ȚR, 27r, 29r). Etimologie: sl. dvorĭnikŭ. Vezi și vornicel, vornicie.

vornic m. od. 1. guvernatorul sau judecătorul Moldovei inferioare și superioare: Vornic de Țara de sus, Vornic de Țara de jos; 2. (de poartă) pl. dregători, în număr de 12, cari ședeau în poarta palatului și judecau procesele mărunte; 3. (la Botoșani), judecător urban, numit și pârcălab; 4. ministru de interne și mai târziu rang de boierie: Mare Vornic; 5. primar de sat: să se mărite cu vornicul satului AL.; 6. vornicel. [Vechiu-rom. dvornic = slav. DVORĬNIKŬ, mai marele Curții (din DVORŬ, curte, palat)].

vórnic m. (vrom. dvornic, d. vsl. dvorĭnikŭ, curtean, șambelan, dvorŭ, curte de suveran, dvĭrĭ, ușă; rus. dvórnik, portar. V. dveră). Vechĭ. Judecător care ședea la poarta palatuluĭ domnesc și judeca procesele maĭ micĭ. (Eraŭ 12, numițĭ și vornicĭ de poartă). Mare vornic, boĭer de divan (în rang după marele logofăt) cu funcțiunea de guvernator: vornicu țăriĭ de sus (Ĭașiĭ, Hotinu, Cernăuțiĭ, Soroca), vornicu țăriĭ de jos. Maĭ pe urmă, judecător urban (V. pîrcălab). Ministru de interne și boĭer cu acest titlu: mare vornic. Azĭ. Mold. Pop. Primar (saŭ ajutor de primar) rural (administrator saŭ și perceptor). Munt. Vornicel la nuntă. – În Moldova (1399-1400) eraŭ doĭ vornicĭ, ĭar de la 1506-1507 apăru și un vornic de Suceava. Cîte 2-3 vornicĭ figurează în documente pînă la 1452-1453, după care găsim un singur vornic. La 1569-1570, Bogdan VI institui ĭar doĭ vornicĭ (cel de țara de sus și cel de țara de jos). În Țara Românească, vornicu apăru supt Mircea cel Bătrîn (1414-1415), în rang după marele ban.

Moțoc (Vornicul) m. boier moldovean, jucă un rol însemnat în timpul certurilor dintre urmașii lui Petru Rareș, atotputernic sub Lăpușneanu (1552-1561), peri la 1564.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

vornic (-ci), s. m.1. Boier de rangul întîi, ministru de interne și de justiție. Erau doi în Mold., începînd din 1399 (numiți mai tîrziu al Țării de Sus și al Țării de Jos) și unul în Munt. din 1414, a cărui sarcină a fost despărțită în două în 1761 și în patru în 1795. – 2. Nume pentru diverși demnitari: vornic de tîrg, prefect de poliție la Iași (sec. XVIII); vornic de Tîrgoviște și de Cîmpulung, un fel de administrator al acestor două regiuni, boier de rangul al treilea; mare vornic al poliției, membru al sfatului țării, șef al poliției de străini (sec. XVIII); vornic de harem, administrator al casei Doamnei; vornic de obște, slujbă creată în Mold. în 1803, reunind serviciile lucrărilor publice, al poliției urbane și al inspecției prețurilor; mare vornic al cutiei, administrator al fondurilor de binefacere, funcție creată în Mold. în 1793. – 3. (Mold.) Primar. – 4. Șef de protocol la nunțile populare. – 5. Un anumit joc de copii. – Var. înv. dvornic. Sl. dvorĭnikŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 463), cf. slov., cr. dvornik „curtean”, pol. dwornik „intendent”, rus. dvornik „portar”. – Der. vorniceasă, s. f. (nevastă de vornic; dădacă sau prima doamnă a principesei); vornicel, s. m. (slujbaș al cîrmuirii; aprod, funcționar judecătoresc ales de popor; șef de protocol la nunțile populare); vornicie, s. f. (slujba de vornic; primărie); vornici, vb. (a o face pe vornicul la o nuntă). – Din rom. provine ngr. βόρνιϰος (Meyer, Neugr. St., II, 94).

Intrare: vornic
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vornic
  • vornicul
  • vornicu‑
plural
  • vornici
  • vornicii
genitiv-dativ singular
  • vornic
  • vornicului
plural
  • vornici
  • vornicilor
vocativ singular
  • vornicule
  • vornice
plural
  • vornicilor
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dvornic
  • dvornicul
  • dvornicu‑
plural
  • dvornici
  • dvornicii
genitiv-dativ singular
  • dvornic
  • dvornicului
plural
  • dvornici
  • dvornicilor
vocativ singular
  • dvornicule
  • dvornice
plural
  • dvornicilor
vornec
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

vornic, vornicisubstantiv masculin

  • 1. în Evul Mediu Țările Române Mare dregător din Sfatul domnesc, însărcinat cu supravegherea Curții, conducerea treburilor interne ale țării, având și atribuții judecătorești. DEX '09 DLRLC NODEX
    • format_quote Lăpușneanul mergea alăturea cu vornicul Bogdan, amîndoi călări pe armasari turcești și înarmați din cap pînă în picioare. NEGRUZZI, S. I 137. DLRLC
    • format_quote Vornicul Nicolae Roset a scris la 1727 o broșură asupra vieții lui Nicolae-vv. Mavrocordat. BĂLCESCU, O. I 64. DLRLC
    • format_quote glumeț Măi motane! De-ar fi-n lume-un stat de mîțe, zău că-n el te-aș pune vornic, Ca să știi și tu o dată boieria ce-i, sărmane. EMINESCU, N. 43. DLRLC
    • 1.1. Mare (1.) vornic (1.) (sau vornic (1.) mare (1.)). DEX '09 DLRLC
    • 1.2. Vornic de Țara de Jos (sau de Sus) = dregător cu rang de vornic (1.) a cărui autoritate se exercita asupra unei jumătăți din țara Moldovei. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Vornicul de Țara de jos, Iosif Murgoceanu, ridică dintre umeri capu-i de leu cărunt. SADOVEANU, O. VII 111. DLRLC
      • format_quote Fiecare căpitănie se împărțea în 10 roate de 100 oameni, supt un sutaș. Aceștia stau supt ascultarea vornicului de Țara de jos și vornicului de Țara de sus. BĂLCESCU, O. I 119. DLRLC
      • format_quote Îmi închipuiesc cîteodată că au ieșit din mormînt un strămoș, un vornic de Țara de sus. RUSSO, S. 33. DLRLC
    • 1.3. (În timpul Regulamentului Organic) Vornic al închisorilor = supraveghetor al închisorilor. DLRLC
      • format_quote Mi-a trimis pe cap pe serdarul Lețu, vornicul închisorilor. CAMIL PETRESCU, O. II 21. DLRLC
    • 1.4. Reprezentant al domniei în orașe, cu atribuții judecătorești. DEX '09 DEX '98
  • 2. învechit Primar al unui sat sau al unui târg. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Cine era pe lumea asta ca vornicul lor, Brandabur? CAMILAR, N. II 249. DLRLC
    • format_quote Au trimis după vornicul din sat. SBIERA, P. 280. DLRLC
    • format_quote Scoate vornicul din sat pe oameni la o clacă de dres drumul. CREANGĂ, A. 7. DLRLC
    • format_quote Un sătean vra să se facă vornic în satul său. RUSSO, S. 6. DLRLC
    • 2.1. Funcționar în administrația comunelor rurale, însărcinat cu distribuirea corespondenței, convocarea sătenilor la adunări, anunțarea știrilor etc.; vornicel (2.). DEX '09 DLRLC
      • format_quote Ion Lungu! mai strigă și vornicul. CONTEMPORANUL, III 777. DLRLC
  • 3. Flăcău însărcinat cu poftirea și cinstirea oaspeților la nunțile țărănești, potrivit datinilor; vornicel (3.). DEX '09 DLRLC
    sinonime: vornicel
    • format_quote Aice au aflat toți oaspeții la masă și pe femeia omului șezînd în capul mesei cu mirele, cu vornicul și cu preutul. SBIERA, P. 201. DLRLC
    • format_quote Cinstite vornice de loc, Dumnezeu să-ți dea noroc. TEODORESCU, P. P. 179. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.