VOLUNTAR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor). 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă. ♦ Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintir, volontir s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir.

voluntar, ~ă [At: HELIADE, O. I, 23 / V: (înv) ~lon~, ~lontariu, ~ntariu / Pl: ~i, ~e / E: lat voluntarius, -a, fr volontaire, it volontario] 1 a (D. acțiuni, stări) Care se face fără constrângere. 2 a Care rezultă dintr-o decizie liber aleasă. 3 Care rezultă dintr-un act deliberat de voință (1) (nu din automatisme, reflexe, impulsuri). 4 a (Atm; îs) Mușchi ~ sau musculatură ~ă Mușchi care se contractă sub influența voinței (1). 5 a (D. oameni) Care are voință (4) (fermă) Si: (rar) voluntarist (1). 6 a (D. oameni) Care își impune propria voință (4) Si: autoritar (2), încăpățânat, (rar) voluntarist (12) 7 a Care denotă voință (1). 8 a (D. oameni) Care acționează din proprie inițiativă. 9 sm Persoană care se înrolează din proprie inițiativă în armată pentru a face serviciul militar (înainte de a împlini vârsta cerută)). 10 sm Militar care se oferă de bunăvoie să execute o misiune de luptă. 11 sm (Pex) Persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă Si: volintir (1). 12-13 smf, a (Persoană) care se oferă de bunăvoie să facă un serviciu.

voluntar, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre oameni) Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; care se oferă de bunăvoie să facă un serviciu, un lucru. Îl înecau sudori reci cînd se întîmpla să-i intre în birou cîte-un corespondent voluntar (PER.). 2 (despre acțiuni, stări etc. ale oamenilor) Care se face, se acceptă de bunăvoie, fără constrîngere, care rezultă dintr-o decizie liber aleasă și neimpusă. Fă-ți întîi orele de muncă voluntară și pe urmă ține-te de fuste (H. LOV.). ◊ (adv.) Fără să fie împins de societate se retrage voluntar într-o viață modestă (RALEA). 3 Care este făcut în mod conștient, voit; liber consimțit. Ea închise și deschise ochii în mod voluntar (PRED.). ◊ (adv.) Părea a juca..., cu acea perversă atracție a tinereții voluntar deghizate, un rol capricios de bunică (PAPAD.). ◊ Act voluntar = acțiune săvîrșită de cineva în mod conștient, voit. Nici un curial nu putea, printr-un act personal și voluntar, a ieși din condițiunea sa (BARO.). 4 (despre oameni) Care are voință (fermă); care își impune propria voință; autoritar; încăpățînat, îndărătnic. Cea mai mare avea 19 ani, era neagră, ochioasă, voluntară (E. BAR.). ♦ Care exprimă, denotă voință, fermitate. Are o fire foarte voluntară (REBR.). II s.m., s.f. 1 Persoană care se înrolează, din proprie dorință, în armată pentru a face serviciul militar (înainte sau după limita de vîrstă cerută); (înv.) volontir. ♦ Ext. Persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă de bunăvoie să execute o misiune de luptă. Sînt vreo douăzeci de voluntari tineri..., conduși de un ofițer și doi sergenți rezerviști către Dunăre, la război (CAR.). 2 Persoană care se oferă să facă un serviciu de bunăvoie și dezinteresat. Voluntarii au mers la un centru de plasament pentru a le duce copiilor cadouri de Crăciun. • pl. -i, -e. și (înv.) voluntariu, – ie, volontar, -ă adj., s.m. /<lat. voluntarius, -a, -um, fr. volontaire, it. volontario.

VOLUNTAR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care intră în armată din proprie dorință spre a face serviciul militar (înainte de a fi împlinit vârstă cerută); p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să facă un serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintir, volontir s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir.

VOLUNTAR², -Ă, voluntari, -e, adj. (Despre oameni și despre manifestări sau aspecte ale lor) 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient. Au fost echipe voluntare care intrau la lucru după ce își terminaseră munca lor. BARANGA, I. 171. 2. (Despre acțiuni) Care se face de bunăvoie, din propria inițiativă a cuiva, fără constrîngere. Prin munca voluntară a tineretului sătesc au fost amenajate numeroase terenuri de sport. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2697. Act voluntar = acțiune săvîrșită de cineva în mod conștient, voit. 3. Care exprimă voință. Asprimea voluntară a feței era îndulcită de catifelarea umedă a ochilor și de buzele cărnoase, roșii și desenate voluptos. C. PETRESCU, Î. I 13L Era mai înalt și mai chipeș ca Grigore, cu înfățișarea voluntară a omului obișnuit. REBREANU, R. I 81. 4. Care își impune voința; autoritar. Are o fire foarte voluntară. REBREANU, R. I 29.

VOLUNTAR, -Ă adj. 1. Făcut de bunăvoie, nesilit de nimeni; liber consimțit. 2. Care caută să-și impună mereu voința; cu voință (fermă); încăpațînat, îndărătnic. // s.m. Militar care participă la o campanie sau se înrolează în armată din propria dorință, de bunăvoie, neobligat (înainte de a fi împlinit vîrsta necesară). [< lat. voluntarius, cf. fr. volontaire, it. volontario].

VOLUNTAR, -Ă I. adj. 1. făcut de bunăvoie; liber consimțit. 2. care exprimă, denotă voință. ◊ care își impune voința; autoritar; încăpățânat, îndărătnic. II. s. m. 1. militar care participă la o campanie, la o acțiune de luptă sau se înrolează în armată din proprie dorință. 2. cel care se oferă să facă un serviciu de bunăvoie și dezinteresat. (< lat. voluntarius, fr. volontaire)

VOLUNTAR¹ ~ă (~i, ~e) 1)(despre persoane) Care acționează de bună voie, din proprie inițiativă. 2) Care își impune voința; autoritar. 3) (despre acțiuni) Care se face fără constrângere. /<lat. voluntarius, fr. volontiare, it. volontarie

voluntar a. care se face de bună voie: act voluntar. ║ m. cel ce s’a înrolat de bună voie în armată: batalion de voluntari.

*voluntár, -ă adj. (lat. voluntarius. V. volintir). Al voințeĭ: acte voluntare. De bună voĭe, nesilit: act voluntar. Soldat înrolat de voĭe în ainte de etatea legală saŭ fără să datorească serviciu militar. Adv. De bună voĭe.

volontar a, sm vz voluntar

volontariu a, sm vz voluntar

voluntariu, ~ie a, sm vz voluntar

volontar, -ă adj., s. m. v. voluntar.

voluntariu, -ie adj., s.m. v. voluntar.

voluntar adj. m., s. m., pl. voluntari; adj. f., s. f. voluntară, pl. voluntare

voluntar adj. m., s. m., pl. voluntari; adj. f., s. f. voluntară, pl. voluntare

voluntar adj. m., s. m., pl. voluntari; f. sg. voluntară, pl. voluntare

VOLUNTAR adj. 1. v. benevol. 2. v. autoritar.

Voluntar ≠ involuntar, neintenționat, nevoluntar