voinicește av [At: MARDARIE, L. 295²/12 / E: voinic + -ește] 1 Ca voinicii (8). 2 În felul bărbaților. 3 Cu vigoare (1). 4 (Reg; îe) A înota ~ A înota prin întinderea alternativă a brațelor în lături, fără a da din picioare. 5 Cu vitejie (2). 6 Cu mult curaj (1).

voinicește adv. 1 Cu putere, cu vigoare, bărbătește. Se așternu voinicește pe lucru (VLAH.). ◊ (glum.) O găină a cotcodăcit scurt, iar cocoșul i-a răspuns voinicește și lung (POPA). ◊ Expr. A înota voinicește = a înota prin întinderea alternativă a brațelor în lături, fără a mișca picioarele, care se țin lipite unul de altul. 2 Cu curaj, cu îndrăzneală; vitejește. A luptat voinicește pentru întregirea neamului pe frontul Munteniei și în Dobrogea (MOR.). • /voinic + -ește.

VOINICEȘTE adv. Ca un voinic, vitejește, bărbătește; cu forță, cu vigoare, vîrtos. Mîinile lui noduroase de muncitor strîngeau voinicește coarnele plugului. SANDU-ALDEA, U. P. 7. El merse voinicește pînă ce îndeseară ajunse lihnit de foame. ISPIRESCU, L. 262. Sar o dată voinicește de pe-un mal înalt în știoalnă. CREANGĂ, A. 60. ◊ Expr. A înota voinicește = a înota voiniceasca. El s-azvîrle nebunește Și înoată voinicește, Taie-o brazdă, taie nouă, Taie Dunărea în două. ALECSANDRI, P. III 162.

voĭnicéște adv. Ca voĭniciĭ.

voinicește adv.

VOINICEȘTE adv. v. puternic.

VOINICEȘTE adv. v. bărbătește, curajos, eroic, vitejește.

VOINICEȘTE adv. puternic, tare, zdravăn. (Trage ~ de funie.)

voinicește adv. v. BĂRBĂTEȘTE. CURAJOS. EROIC. VITEJEȘTE.