17 definiții pentru vlăstar

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VLĂSTÁR, vlăstare, s. n. 1. Lăstar. 2. Fig. Urmaș, descendent (al unei familii). [Pl. și: (m.) vlăstari] – Din ngr. vlastári.

vlăstar sn [At: BIBLIA (1688), 301/47 / V: (înv) ~e (Pl: ~tări) sf, (reg) vră~ / Pl: ~e, ~i sm / E: ngr βλαστάρι] 1 Ramură tânără, subțire și flexibilă, care se dezvoltă din rădăcină sau din tulpina unei plante lemnoase Si: lăstar, mladă, mlădiță. 2 (Fig) Descendent al unei familii.

vlăstar s.n., s.m. 1 (bot.) Ramură tînără, subțire și flexibilă, care se dezvoltă din rădăcina sau din tulpina unei plante lemnoase (și care poate servi ca altoi); lăstar. În umbra ei pasc încă mieii ș-ajung vlăstarii brazi puternici (MACED.). ◊ Fig. Papa Ioan al XXII-lea porunci... să stîrpească din rădăcină toți vlăstarii ereziei din via Domnului (EMIN.). 2 Fig. Descendent, urmaș, coborîtor al unei familii. Patru copii, patru vlăstari ce creșteau din plin (D. ZAMF.). • pl. n. -e, m. -i. /<ngr. βλαστάρι.

VLĂSTÁR, vlăstare, s. n. 1. Lăstar. 2. Fig. Descendent, coborâtor al unei familii. [Pl. și: (m.) vlăstari] – Din ngr. vlastári.

VLĂSTÁR, vlăstare, s. n. 1. Lăstar. Din tulpina bătrînă și putredă a fagului încolțesc vlăstare tinere și vioaie. RUSSO, O. 27. 2. Descendent, coborîtor al unei familii. Lui îi va reveni cuvîntul hotărîtor în alegerea carierii tînărului vlăstar. VORNIC, P. 10. Gh. Eminovici a trimis pe acest întîi vlăstar al său să studieze medicina la Viena. CĂLINESCU, E. 32. Nicolaie Postelnicu, vlăstarul unei vechi familii boierești, sărăcit de tot. REBREANU, R. I 55. – Pl. și: (m.) vlăstari (COȘBUC, P. I 285).

VLĂSTÁR ~e m. 1) Ramură nouă, care răsare din rădăcina sau tulpina unei plante lemnoase; mlădiță; lăstar. 2) fig. Descendent al unei familii; urmaș. /<ngr. vlastári[1]

  1. Eroare evidentă, este s.n. la 1. gall

vlăstar m. 1. primul colț sau germen ce dau semințele plantelor; 2. ramură nouă sau frunză ieșită din rădăcina cea veche; 3. ramură tânără altoită pe altă plantă; 4. fig. progenitură. [Gr. mod. VLASTÁRI, mlădiță].

vlăstár și lăstár m. și n., pl. e (ngr. vlastári, d. vgr. blastárion; bg. vlastár și lastár, vsl. vlastarĭ). Ramură răsărită de curînd: vlăstarĭ tinerĭ răsărițĭ din tulpinele unor giganțĭ trîntițĭ de furtună (A. Frunză, VR. 1922, 7, 77). Fig. Odraslă, progenitură: educarea tinerelor vlăstare, ultimu vlăstar al uneĭ familiĭ. Munt. Lăstăriș: staŭ la umbră în lăstar (Br.-Voĭn. Puĭul). – Și vlăstáre, f., pl. ărĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

vlăstar s. n., pl. vlăstare

vlăstár s. n., pl. vlăstáre/vlăstári

vlăstar, -re (urmași ai unei familii).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

VLĂSTÁR s. 1. v. lăstar. 2. v. copil. 3. v. urmaș.

VLĂSTAR s. 1. (BOT.) lăstar, mladă, mlădiță, smicea, (înv. și pop.) odraslă, (reg.) loază, mlădoacă. (~ de salcie.) 2. copil, odraslă, progenitură, (pop. și fam.) prăsilă, (înv.) naștere. (Ăsta e ~ lui.) 3. coborîtor, descendent, odraslă, progenitură, scoborîtor, urmaș, viță, (pop. și fam.) prăsilă, (înv. și reg.) rămășiță, (prin Transilv.) porodiță, (înv.) mărădic, rod, sămînță, semințenie, seminție, următor. (~ de domn.)

DUMINICA VLĂSTÁRILOR s. v. duminica floriilor, florii.

duminica vlăstarilor s. v. DUMINICA FLORIILOR. FLORII.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

vlăstár (-re), s. n. – Mlădiță, puiet. – Var. lăstar. Mr., megl. vlăstar. Mgr. βλαστάριον, prin intermediul bg. vlastara, vlastari, var. din bg., sb. lastar (Miklosich, Fremdw., 104; Tiktin; cf. Vasmer, Gr., 88), cf. alb. vljastar, tc. lastaria.Der. (v)lăstăret, s. n. (crîng, lăstăriș); (v)lăstări, vb. (a da lăstari); vlăstăriș, s. n. (mulțime de lăstari).

Intrare: vlăstar
vlăstar1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vlăstar
  • vlăstarul
  • vlăstaru‑
plural
  • vlăstare
  • vlăstarele
genitiv-dativ singular
  • vlăstar
  • vlăstarului
plural
  • vlăstare
  • vlăstarelor
vocativ singular
plural
vlăstar2 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vlăstar
  • vlăstarul
  • vlăstaru‑
plural
  • vlăstari
  • vlăstarii
genitiv-dativ singular
  • vlăstar
  • vlăstarului
plural
  • vlăstari
  • vlăstarilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

vlăstar, vlăstaresubstantiv neutru

  • 1. Ramură nouă, care răsare din rădăcina sau tulpina unei plante lemnoase. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Din tulpina bătrînă și putredă a fagului încolțesc vlăstare tinere și vioaie. RUSSO, O. 27. DLRLC
  • 2. figurat Descendent (al unei familii). DEX '09 DLRLC NODEX
    • format_quote Lui îi va reveni cuvîntul hotărîtor în alegerea carierii tînărului vlăstar. VORNIC, P. 10. DLRLC
    • format_quote Gh. Eminovici a trimis pe acest întîi vlăstar al său să studieze medicina la Viena. CĂLINESCU, E. 32. DLRLC
    • format_quote Nicolaie Postelnicu, vlăstarul unei vechi familii boierești, sărăcit de tot. REBREANU, R. I 55. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.