15 definiții pentru vioiciune

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VIOICIUNE s. f. 1. Calitatea de a fi vioi; sprinteneală; zburdălnicie, agerime în mișcări; însuflețire, animație. ♦ Neastâmpăr, strălucire, expresie vie; elan, avânt. 2. Capacitatea de a înțelege cu ușurință ceva, de a reacționa spontan la ceva; istețime; spontaneitate. [Pr.: vi-o-i-] – Vioi + suf. -iciune.

vioiciune sf [At: CĂPĂȚINEANU, M. R. 114/8 / P: vi-o-i~ / V: (înv) ~ociu~ / Pl: ~ni / E: vioi + -iciune] 1 Calitate a unei ființe de a avea o vitalitate deosebită Si: (înv) vioșeală (1), vioșie (1), vioșime (1), (îvr) viotate (1). 2 Stare de însuflețire în acțiuni, în vorbire Si: (înv) vioșeală (2), vioșie (2), vioșime (2), (îvr) viotate (2). 3 Rapiditate și ușurință în mișcări Si: (înv) vioșeală (3), vioșie (3), vioșime (3), (îvr) viotate (3). 4 Capacitatea de a înțelege ceva cu rapiditate și de a reacționa spontan Si: (înv) vioșeală (4), vioșie (4), vioșime (4), (îvr) viotate (4). 5 (Spc) Zburdălnicie a unui copil Si: (înv) vioșeală (5), vioșie (5), vioșime (5), (îvr) viotate (5). 6 (Pex) Obrăznicie a unui copil Si: (înv) vioșeală (6), vioșie (6), vioșime (6), (îvr) viotate (6). 7 (Îlav) Cu ~ Cu sprinteneală. 8 (Îal) Cu însuflețire. 9 Expresie specifică, luminoasă, inteligentă, a ochilor, a privirii, a fizionomiei, care trădează un sentiment puternic, o senzație intensă. 10 Rapiditate și grație a gesturilor, a mișcărilor. 11 Calitate a minții de a concepe cu ușurință și rapiditate Si: agerime (2). 12 Spontaneitate. 13 Intensitate a unui sentiment, a unei stări sufletești. 14 Calitate a unei scrieri, a unei opere de artă de a însufleți, evocând ceva în imagini vii. 15 Ceea ce face ca o scriere, o operă de artă să anime, să însuflețească. 16 Calitate a unei culori de a fi strălucitoare Si: (înv) vioitate (1). 17 Efect viu de culori Si: (înv) vioitate (2). 18 (Înv) Intensitate. 19 (Înv) Ardoare (1). 20 Alertețe a ritmului unei melodii sau al unei poezii, care are un efect antrenant.

vioiciune s.f. 1 Calitatea de a fi vioi; starea celui vioi; sprinteneală, zburdălnicie, agerime în mișcări; însuflețire, agilitate, animație. Slugile se interpelau... umblînd cu mare vioiciune (SADOV.). ◊ Loc.adv. Cu vioiciune = cu însuflețire; cu înflăcărare. Omul... răspundea cu vioiciune și cu hotărîre (SADOV.). ◊ Ext. N-au ținut pas cu vioiciunea spiritului (IBR.). ♦ Expresie specifică, radioasă, luminoasă, inteligentă a ochilor, a privirii, a fizionomiei. Ochii lui... păstrau încă toată vioiciunea și frumusețea (VLAH.). ♦ Vigoare, agerime a gesturilor, a mișcărilor. ♦ Spontaneitate, intensitate, înflăcărare a unei stări sufletești. ♦ Calitate a unei opere de artă, a unei scrieri etc. de a anima, de a dinamiza (evocînd, redînd ceva în imagini vii). „Momentele” lui Caragiale vibrează de vioiciune (SADOV.). 2 Capacitatea de a înțelege cu ușurință ceva, de a reacționa spontan la ceva; agerime a minții; istețime; spontaneitate. Îi admiră vioiciunea minții. 3 Calitate a unei culori de a fi sclipitoare, strălucitoare; efect viu de culori. Vioiciunea coloritului covoarelor atrage cumpărătorii. • sil. vi-o-i-. pl. -i. /vioi + -iciune.

VIOICIUNE, vioiciuni, s. f. 1. Calitatea de a fi vioi; sprinteneală, zburdălnicie, agerime în mișcări; însuflețire, animație. ♦ Neastâmpăr, strălucire, expresie vie; elan, avânt. 2. Capacitatea de a înțelege cu ușurință ceva, de a reacționa spontan la ceva; istețime; spontaneitate. [Pr.: -vi-o-i-] – Vioi + suf. -iciune.

VIOICIUNE s. f. 1. Calitatea de a fi vioi; sprinteneală, agerime în mișcări; însuflețire, animație (a gesturilor, a expresiei). Rizea se întoarse cu vioiciune către el. DUMITRIU, N. 90. Ochii lui dulci, fermecători la privire, își păstrau încă toată vioiciunea și frumusețea. VLAHUȚĂ, O. A. III 46. 2. Capacitatea de a percepe, de a pătrunde cu ușurință sensul unui eveniment, al unei situații; agerime, istețime (a minții); spontaneitate. Momentele lui Caragiale vibrează de vioiciune, ascuțime, umor și ironie. SADOVEANU, E. 147. D-na Alexandrescu își regăsi singură vioiciunea, pornindu-se să-și laude fata. REBREANU, R. I 30. Bătrînul colonel Enghel... prin vioiciunea glumeață a caracterului său... a lăsat plăcute și vesele suvenire. ODOBESCU, S. III 22.

VIOICIUNE f. 1) Caracter vioi. 2) Agerime a minții: calitatea de a fi isteț; istețime. [G.-D vioiciunii; Sil. vi-o-i-ciu-] /vioi + suf. ~iciune

vioiciune f. 1. însușirea celor vioaie; 2. ardoare extremă: vioiciunea pasiunilor; 3. lustru foarte viu: vioiciunea colorilor; 4. fig. promptitudine de a concepe, de a imagina: vioiciunea minții; 5. se zice de stil, de conversațiune. [Derivațiune analogică din vioiu].

vioicĭúne f. (d. vioĭ). Calitatea de a fi vioĭ: vioicĭunea veverițelor, a copiilor, a colorilor, a mințiĭ, a stiluluĭ. Loc. adv. A răspunde cu vioicĭune.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!vioiciune (desp. vi-o-i-ciu-) s. f., g.-d. art. vioiciunii; pl. vioiciuni

vioiciune (vi-o-i-ciu-) s. f., g.-d. art. vioiciunii

vioiciune s. f., g.-d. art. vioiciunii

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

VIOICIUNE s. 1. v. sprinteneală. 2. v. vivacitate. 3. v. zburdălnicie. 4. v. vervă. 5. v. animație.

VIOICIUNE s. 1. agerime, agilitate, iuțeală, repeziciune, sprinteneală, suplețe, ușurință, (astăzi rar) sprintenie, (înv.) sprintinătate. (~ în mișcări.) 2. însuflețire, vivacitate. (~ tempoului unei compoziții muzicale.) 3. neastîmpăr, voioșie, zburdălnicie, (rar) zburdare, (înv.) zburdăciune. (Copil plin de ~.) 4. vervă, volubilitate. (Vorbea cu o ~ inepuizabilă.) 5. animație, antren, însuflețire, (rar) vivacitate, (fig.) viață. (O petrecere plină de ~.)

Intrare: vioiciune
vioiciune substantiv feminin
  • silabație: vi-o-i-ciu-ne info
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vioiciune
  • vioiciunea
plural
  • vioiciuni
  • vioiciunile
genitiv-dativ singular
  • vioiciuni
  • vioiciunii
plural
  • vioiciuni
  • vioiciunilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

vioiciune, vioiciunisubstantiv feminin

  • 1. Calitatea de a fi vioi; agerime în mișcări. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Rizea se întoarse cu vioiciune către el. DUMITRIU, N. 90. DLRLC
    • format_quote Ochii lui dulci, fermecători la privire, își păstrau încă toată vioiciunea și frumusețea. VLAHUȚĂ, O. A. III 46. DLRLC
  • 2. Capacitatea de a înțelege cu ușurință ceva, de a reacționa spontan la ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Momentele lui Caragiale vibrează de vioiciune, ascuțime, umor și ironie. SADOVEANU, E. 147. DLRLC
    • format_quote D-na Alexandrescu își regăsi singură vioiciunea, pornindu-se să-și laude fata. REBREANU, R. I 30. DLRLC
    • format_quote Bătrînul colonel Enghel... prin vioiciunea glumeață a caracterului său... a lăsat plăcute și vesele suvenire. ODOBESCU, S. III 22. DLRLC
etimologie:
  • Vioi + sufix -iciune. DEX '09 DEX '98 NODEX

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.