17 definiții pentru vioară (instrument)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VIOÁRĂ3, viori, s. f. Instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanță cu patru coarde întinse peste ea, care vibrează prin frecare cu arcușul sau prin ciupire; violină, scripcă. [Pr.: vi-oa-. Pl. și: vioare] – Cf. it. viola.

vioa1 [At: BUDAI DELEANU, Ț. 185 / P: vi-oa~ / V: (reg) ~a ~re / Pl: ~re / E: pbl ml *vivula (<vivus)] 1 a (Pop; d. apă) Limpede. 2 sf (Pop; d. apă; îla) Limpede ~ sau limpede ca (ori cum e) ~ra, ca ~ra, (limpede) ca (și) ~, curată ca ~ra Foarte limpede.

vioa2 sf [At: LB / P: vi-oa~ / Pl: ~ori / E: ml viola] (Reg) 1 (Șîc ~- neagră) Toporaș (Viola odorata). 2 (Șîc ~-galbenă, ~-roșie) Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina simplă sau ramificată, cu frunzele mici, rotunde-ovale, crestate, de culoare verde-deschis, acoperite cu peri, cu flori plăcut mirositoare, galbene-aurii, bătând uneori în brun Si: micsandră, micșunea, violă1 (2), (reg) foaltină, levcoaie-galbenă, viorea-galbenă (Cheiranthus cheiri). 3 (Șîs ~-roșie) Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina simplă sau ramificată, cu frunzele acoperite cu peri cenușii și cu florile plăcut mirositoare, roșii sau albe Si: micsandră, micșunea, violă1 (3), viorea-roșie, viorea-galbenă, viorea-de-ferești, (reg) foaltină, garoafă, șiboi (Matthiola incana). 4 (Îc) ~-de-noapte Plantă erbacee din familia cruciferelor cu frunzele oval-lanceolate, ascuțite și dințate, cu florile purpurii sau violete, plăcut mirositoare, cultivată ca plantă meliferă sau pentru mirosul puternic pe care îl răspândește seara Si: micșunea, mirodenie, nopticoasă, floarea-nopții, violă-de-noapte, violă-de-primăvară, viorea-de-noapte, (reg) șibiog (Hesperis matronalis). 5 (Îac) Plantă erbacee din familia cruciferelor cu florile galbene-verzui, plăcut mirositoare, care crește la marginea pădurilor Si: mirodenie, floarea-nopții (Hesperis tristis).

vioa3 sf [At: TELEMAH I, 71r/13 / P: vi-oa~ / Pl: ~ori, (înv) ~re / G-D: art.: ~orii, (înv) ~rei, ~orei / E: ns cf it viola] 1 Instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanță, având întinse pe una dintre fețe patru coarde care vibrează când sunt atinse cu arcușul sau când sunt ciupite Si: violină1 (1), (reg) ceteră (2), diblă1 (1), scripcă1, (îvr) violiță, (frî) violon1 (1), (grî; rar) violi. 2 (Pex) (Parte de) melodie interpretată la vioară3 (1). 3-4 (Pm) Violonist (1-2). 5 (Îs) ~ra (sau ~) întâi (ori primă) Primul violonist al unei orchestre care îl poate înlocui pe dirijor Si: concertmaistru (1). 6 Arta de violonist. 7 (Pex) Meseria de violonist. 8 Studiul artei interpretative la vioară3 (1). 9 (Mrn) Mufă (cu doi scripeți) a cărei carcasă are forma unei viori3 (1).

VIOÁRĂ3, viori, s. f. Instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanță, având întinse pe una din fețe patru coarde, care vibrează când sunt atinse cu arcușul sau când sunt ciupite; violină, scripcă. [Pr. vi-oa-Pl. și: vioare] – Cf. it. viola.

VIOÁRĂ2, viori, s. f. 1. Instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanță, avînd întinse pe una din fețe patru coarde, care vibrează cînd sînt atinse cu arcușul; violină. Bătrînul înstrună cobza. Coardele viorilor se deșteptară grăbit. SADOVEANU, E. 170. Ești ca vioara, singură ce cîntă Iubirea toată pe un fir de păr. ARGHEZI, V. 51. Se auzeau de-afară tropotele jucătorilor, scîrțîitul viorilor și glasul lui Pantelimon. REBREANU, R. I 134. Auzi niște... lăutari trăgînd din viori. ISPIRESCU, E. 109. ◊ (Poetic) Sînt în apele lui viori limpezi și nostalgice violoncele, sînt flaute optimiste și îndelung melodioase harfe. BOGZA, C. O. 163. ◊ Fig. Tot sufletul mi-este-o vioară Ce plînge duios. MACEDONSKI, O. I 189. 2. (Rar) Muzicant care cîntă la vioară (1); violonist, viorist. Are orchestră? – N-are, dar puteam s-o organizez, că la urma urmelor ce-mi trebuie? Opt viori, două violoncele, o violă, un contrabas. SEBASTIAN, T. 303. Îl chema Mezzano – vioară primă în orchestra Filarmonicei. ARDELEANU, D. 16. 3. (Mar.) Muflă de lemn cu doi scripeți, a cărei carcasă are forma unei viori (1). – Pl. și: vioare (ARDELEANU, D. 289, GANE, N. III 193, EMINESCU, O. I 85).

VIOÁRĂ1 vióri f. Instrument muzical constând dintr-o cutie de rezonanță pe care sunt întinse patru coarde, care produc sunete când se trece peste ele cu arcușul (sau când sunt ciupite); violină. Concert pentru ~. [G.-D. viorii; Sil. vi-oa-] /<lat. viola[1] modificată

  1. În original forma de G.-D. era „vioarei”, probabil o greșeală de tipar. — cata

vioară f. instrument de muzică; compus dintr’o cutie sonoră pe care sunt întinse 4 coarde ce se pun în vibrațiune cu ajutorul unui arcuș (= it. viola).

1) vioáră f., pl. orĭ, rar oare (dim. d. viŭ saŭ lat. *vívula, adică „vioaĭe, care te învie, te înviorează cînd o beĭ saŭ o auzĭ”; it. sp. pg. viola, pv. viula, vfr. [d. *vivelle] vielle. V. înviorez). Munt. ș. a. Apă limpede ca vioara, apă foarte limpede și rece, care te înviorează cînd o beĭ. Scripcă, un instrument muzical cu patru coarde care se ține în mîna stîngă și din care se cîntă făcînd să scîrțîĭe coardele cu arcușu. V. violă și violoncel.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vioáră3 (instrument) (vi-oa-) s. f., g.-d. art. viórii; pl. vióri

vioáră (instrument) s. f. (sil. vi-oa-), g.-d. art. viórii; pl. vióri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VIOÁRĂ s. (MUZ.) scripcă, violină, (pop.) diblă, lăută, (reg.) ceteră.

VIOA s. (MUZ.) scripcă, violină, (pop.) diblă, lăută, (reg.) ceteră.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

vioáră (-óri), s. f. – Violină, scripcă. It. viola, dar der. nu este clară. Prezența lui r, care nu poate reprezenta decît un l lat., nu a fost explicată; motiv pentru care s-a crezut într-o der. directă din lat. *vῑvŭla (Meyer-Lübke apud Pușcariu 1903; Drăganu, Dacor., II, 623; cf. REW 9357) sau într-o creație expresivă (Giuglea, Dacor., III, 594). Der. din mag. viola (Gáldi, Dict., 169) nu este mai probabilă, nici cea din ngr. βιολί (Cihac, II, 711). Oricum, nu poate fi decît cuvînt relativ modern, ca și instrumentul pe care-l denumește; așa că sîntem siliți să presupunem că r se datorează unei analogii, probabil cu vior < viu.Der. violonist, s. m. (violonist); viorar, s. m. (rar, violonist).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

VIOLON D’INGRES (fr.) vioara lui Ingres – Pictorul Ingres avea ambiția de a fi socotit, fără să fie, un mare violonist. Violon d’Ingres, pasiune puternică pentru o îndeletnicire străină vocației.

Intrare: vioară (instrument)
vioară1 (pl. -i) substantiv feminin
  • silabație: vi-oa-ră
substantiv feminin (F59)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vioa
  • vioara
plural
  • viori
  • viorile
genitiv-dativ singular
  • viori
  • viorii
plural
  • viori
  • viorilor
vocativ singular
plural
vioară2 (pl. -e) substantiv feminin
  • silabație: vi-oa-ră
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vioa
  • vioara
plural
  • vioare
  • vioarele
genitiv-dativ singular
  • vioare
  • vioarei
plural
  • vioare
  • vioarelor
vocativ singular
plural

vioară (instrument)

  • 1. Instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanță cu patru coarde întinse peste ea, care vibrează prin frecare cu arcușul sau prin ciupire.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX sinonime: scripcă violină 6 exemple
    exemple
    • Bătrînul înstrună cobza. Coardele viorilor se deșteptară grăbit. SADOVEANU, E. 170.
      surse: DLRLC
    • Ești ca vioara, singură ce cîntă Iubirea toată pe un fir de păr. ARGHEZI, V. 51.
      surse: DLRLC
    • Se auzeau de-afară tropotele jucătorilor, scîrțîitul viorilor și glasul lui Pantelimon. REBREANU, R. I 134.
      surse: DLRLC
    • Auzi niște... lăutari trăgînd din viori. ISPIRESCU, E. 109.
      surse: DLRLC
    • poetic Sînt în apele lui viori limpezi și nostalgice violoncele, sînt flaute optimiste și îndelung melodioase harfe. BOGZA, C. O. 163.
      surse: DLRLC
    • figurat Tot sufletul mi-este-o vioară Ce plînge duios. MACEDONSKI, O. I 189.
      surse: DLRLC
  • 2. rar Muzicant care cântă la vioară (1.).
    surse: DLRLC sinonime: violonist viorist 2 exemple
    exemple
    • Are orchestră? – N-are, dar puteam s-o organizez, că la urma urmelor ce-mi trebuie? Opt viori, două violoncele, o violă, un contrabas. SEBASTIAN, T. 303.
      surse: DLRLC
    • Îl chema Mezzano – vioară primă în orchestra Filarmonicei. ARDELEANU, D. 16.
      surse: DLRLC
  • 3. marină Muflă de lemn cu doi scripeți, a cărei carcasă are forma unei viori (1.).
    surse: DLRLC

etimologie: