7 definiții pentru vinuire
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
vinuire sf [At: BIBLIA (1688), 1421/49 / Pl: ~ri / E: vinui] (Înv) Acuzare (1).
vinui vt [At: CORESI, EV. 274 / Pzi: ~esc / E: vină + -ui] 1-2 (Înv; c. i. oameni; fșa) A acuza (1). 3 (Îvr) A căuta (cuiva) pretext de ceartă.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
vinui vb. IV. tr. (înv.) 1 (compl. indică oameni) A învinui, a acuza. Nu mai vinui poetul, cînd el așa au aflat scris! (BUD.). 2 A căuta (cuiva) motiv sau pretext de ceartă, a căuta (cuiva) nod în papură. • prez. ind. -iesc. /vină + -ui.
- sursa: DEXI (2007)
- adăugată de claudiad
- acțiuni
învinuĭésc v. tr. (d. vină). Maĭ rar. Acuz, învinovățesc. – Vechĭ vinuĭésc.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
vinuĭésc, V. învinuĭesc.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
VINUI vb. v. acuza, învinovăți, învinui.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
vinui vb. v. ACUZA. ÎNVINOVĂȚI. ÎNVINUI.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
| infinitiv lung (IL107) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||