15 definiții pentru vinovăție

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VINOVĂȚIE, vinovății, s. f. Faptul de a fi vinovat; faptă comisă de cel vinovat; starea celui vinovat; culpabilitate, vină. – Vinovat + suf. -ie.

VINOVĂȚIE, vinovății, s. f. Faptul de a fi vinovat; faptă comisă de cel vinovat; starea celui vinovat; culpabilitate, vină. – Vinovat + suf. -ie.

vinovăție sf [At: CANTEMIR, I. I. I., 49 / Pl: ~ii / E: vinovat + -ie] 1 Starea celui vinovat (5). 2 (Asr) Abatere de la normele morale, juridice etc. susceptibilă de a fi sancționată. 3 (Înv) Acuzație formulată (în justiție) împotriva cuiva.

vinovăție s.f. Faptul de a fi vinovat; culpabilitate, vină. Un sentiment penibil de vinovăție (CĂL.). ♦ Starea unei persoane față de fapta sa ilicită și față de rezultatele ei. Vinovăția îl copleșise. ♦ Faptă comisă de cel vinovat. Își recunoaște vinovăția. • pl. -ii. g.-d. -iei. /vinovat + -ie.

VINOVĂȚIE, vinovății, s. f. Faptul de a fi vinovat, starea celui vinovat; culpabilitate, vină. Cu o umbră de vinovăție pe față, surîse șters. DUMITRIU, N. 40.

VINOVĂȚIE ~i f. Stare a celui vinovat de ceva; vină; culpabilitate. [G.-D. vinovăției] /vinovat + suf. ~ie

vinovățíe f. (d. vinovat). Culpabilitate: a stabili vinovăția acuzatuluĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

vinovăție s. f., art. vinovăția, g.-d. art. vinovăției; pl. vinovății, art. vinovățiile (desp. -ți-i-)

vinovăție s. f., art. vinovăția, g.-d. art. vinovăției; pl. vinovății, art. vinovățiile

vinovăție s. f., art. vinovăția, g.-d. art. vinovăției; pl. vinovății, art. vinovățiile

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

VINOVĂȚIE s. abatere, culpabilitate, culpă, eroare, greșeală, păcat, vină, (livr.) eres, (rar) prihană, (înv. și reg.) teahnă, (reg.) greș, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) cusur, săblaznă, scandal, smintă, sminteală, (fig.) rătăcire, (înv. fig.) rătăceală. (~ lui e de gravitate minoră.)

Vinovăție ≠ candoare, inocență, nevinovăție

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

VINOVĂȚIE. Subst. Vinovăție, vină, culpă, culpabilitate. Greșeală, greș (înv. și reg.), eroare, incorectitudine, abatere, rătăcire (fig.), păcat, păcătuire, sacrilegiu, impietate; păcatul strămoșesc (originar). Contravenție, ilegalitate, infracțiune, delict, recidivă, crimă. Învinovățire, învinuire, inculpare, acuzare, acuzație, imputare, imputație, incriminare, incriminație (înv.). Învinuit, inculpat, culpaș (înv.), împricinat, pricinaș (pop.), acuzat, pîrît; făptaș, făptuitor; infractor, contravenient, recidivist, delincvent, criminal, criminalist (înv.). Țap ispășitor (fig). Adj. Vinovat, de vină, culpabil, culpaș (înv.), greșit (înv. și reg.). Învinuit, acuzat, împricinat, pricinaș (pop.), incriminat. Vb. A fi vinovat, a fi în culpă, a se face vinovat, a greși, a păcătui, a intra (a cădea) în păcat (păcate), a-și face păcate cu cineva; a comite (a săvîrși) o infracțiune (un delict, o crimă), a contraveni. A purta vina, a se simți vinovat, a avea sentimentul vinovăției, a avea ceva pe suflet (pe conștiință), a fi (a se simți, a se ști) cu musca pe căciulă, a da din colț în colț. A băga (cuiva) vină, a da (a arunca, a pune) vina pe cineva, a face cuiva o vină din (pentru) ceva, a găsi vinovat (pe cineva), a-i da cuiva greș (înv.), a-i face cuiva proces de intenții, a învinovăți, a învinui, a inculpa, a acuza, a pîrî, a imputa, a incrimina. A-și recunoaște vina, a-și pune cenușă în cap, a se învinovăți, a se învinui. V. constrîngere, eroare, hoție, ilegalitate, închisoare, înșelătorie, omor, pedeapsă.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

NEMO PRAESUMITUR MALUS NISI PROBETUR (lat.) nimeni nu este socotit vinovat dacă nu se dovedește (vinovăția) – Principiu de drept roman.

Intrare: vinovăție
vinovăție substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vinovăție
  • vinovăția
plural
  • vinovății
  • vinovățiile
genitiv-dativ singular
  • vinovății
  • vinovăției
plural
  • vinovății
  • vinovățiilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

vinovăție, vinovățiisubstantiv feminin

  • 1. Faptul de a fi vinovat; faptă comisă de cel vinovat; starea celui vinovat. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Cu o umbră de vinovăție pe față, surîse șters. DUMITRIU, N. 40. DLRLC
etimologie:
  • Vinovat + sufix -ie. DEX '09 DEX '98 NODEX

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.