VID, -Ă, (1) vizi, vide, adj., (2) viduri, s. n. 1. Adj. (Despre un spațiu) Care nu conține nimic; care nu conține aer sau alt gaz; care nu este ocupat, locuit; pustiu. ♦ Fig. Lipsit de orice gânduri, de orice idei. 2. S. n. Spațiu lipsit de orice corp material sau în care particulele materiale existente sunt extrem de rarefiate. ♦ Loc. adv. În vid = a) în gol; b) cu privirea fixă, fără țintă; c) zadarnic, fără rezultat, în van. ♦ Fig. Pierdere ireparabilă. – Din fr. vide.

vid, ~ă [At: PROT. – POP., N. D. / Pl: vizi, ~e / E: fr vide] 1 a (D. spații, recipiente etc.) Care nu conține nimic sesizabil, vizibil, nici un corp solid sau lichid Si: gol¹ (23). 2 a (Mat; îs) Mulțime ~ă Mulțime care nu conține nici un element. 3 a (Flz; d. spațiu) Despre care se presupune că nu este ocupat de materie. 4 a (Fiz; d. spații închise) Care nu conține materie ponderală Si: (ltî) vacuu. 5 a (Fig; udp „de”) Lipsit de gânduri, de idei, de sentimente. 6 a (Fig; d. ochi) Lipsit de expresie. 7 a (D. idei, noțiuni etc.) Care este lipsit de semnificație, de conținut. 8 a (D. locuri sau așezări omenești) Care nu este populat Si: pustiu. 9 sn (Flz) Spațiu despre care se presupune că nu este ocupat de materie. 10 sn (Fiz) Spațiu lipsit de orice corp material sau în care particulele materiale existente sunt extrem de rarefiate Si: vacuum (1). 11 sn Stare de rarefiere a unui gaz, realizată într-un spațiu închis Si: vacuum (2). 12 sn (Îs) ~ barometric Vid (11) din spațiul de deasupra mercurului într-un barometru cu mercur. 13 sn Spațiu dintre corpurile cerești în care nu se află particule materiale. 14 sn (Rar) Pustiu. 15 sn (Îe) A face ~ în jurul său A îndepărta pe oricine din preajma sa. 16 sn (Îe) A face ~ în sinea lui A nu se mai gândi la nimic. 17 sn Spațiu gol privit de la înălțime. 18 sn (Îlav) În ~ Suspendat în aer. 19 sn (Pe lângă verbul „a privi”; îal) Fără țintă. 20 sn (Îal) În zadar. 21 sn Ceea ce lipsește ca un lucru să fie complet Si: lacună. 22 sn (Șîs ~ de putere) Absență a unor partide politice, a unor oameni politici capabili să facă față unei situații. 23 sn (Fig) Absență provocată de dispariția cuiva, resimțită ca o pierdere ireparabilă. 24 sn (Fig) Caracterul a ceea ce este lipsit de valoare. 25 sn (Fig) Caracterul a ceea ce este lipsit de idei, de sentimente, de profunzime. 26 sn (Fig) (Caracterul a) ceea ce este inutil.

vid, -ă adj., s.n. I adj. 1 (despre spații, recipiente etc.) Care nu conține nimic sesizabil, vizibil, nici un corp solid sau lichid; care este lipsit de conținutul său obișnuit; care este gol. ◊ (mat.) Mulțime vidă = mulțime care nu conține nici un element. ♦ (despre produse alimentare) Din care s-a scos aerul pentru evitarea deteriorării proprietăților organoleptice în urma dezvoltării de microorganisme. ◊ Loc.adj., adv. În vid = (ambalat) prin scoaterea aerului. 2 (filos.; despre spațiu) Care se presupune că nu este ocupat de materie. 3 (fiz.; despre spații închise) Care nu conține materie ponderală, care conține foarte puține particule materiale. 4 Fig. (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) Care este lipsit de idei, de gînduri, de sentimente. Îmi plec capul vid de gînduri pe umărul drept (ANG.). 5 (despre idei, noțiuni etc.) Care este lipsit de înțeles, de semnificație, de conținut. Estetica fără critică este vidă, critica fără estetică este oarbă (VIANU). 6 (despre locuri sau așezări omenești) Care nu este populat, care nu este locuit. O așezare vidă. 7 (inform.) Care caracterizează o informație nulă. II s.n. 1 (filos.) Spațiu care se presupune că nu este ocupat de materie. Materialiștii zic că nu există vid (EMIN.). 2 (fiz.) Spațiu lipsit de orice corp material sau în care particulele materiale existente sînt extrem de rarefiate; stare de rarefiere a unui gaz, realizată într-un spațiu închis. 3 (astron.) Spațiu dintre corpurile cerești în care nu se află particule materiale. 4 Pustiu. Sfîșietoare amieze de primăvară ale vidului ieșean! (TEOD.). 5 Spațiu gol privit de la înălțime. Senzația căderii în vid e așa de vie (BART). ◊ Loc.adv. În vid = a) suspendat (la distanță mare) în aer; b) (pe lîngă vb. „a privi”) fară țintă, cu privirea fixă. Ana își pipăi colierul de la gît și privi în vid (CE. PETR.); c) în zadar, în van, fără rost. Pe nevasta lui o iubeam în vid (GAL.). 6 Ceea ce lipsește ca un lucru să fie întreg, complet; lacună. Vid legislativ. 7 Fig. Absență provocată de dispariția cuiva, care este simțită ca o pierdere ireparabilă. 8 Fig. Caracterul a ceea ce este lipsit de conținut, de valoare. 9 Fig. Caracterul a ceea ce este lipsit de idei, de sentimente, de profunzime. Nu cunoștea vidul sufletesc al oamenilor (PRED.). 10 Fig. (Caracterul a) ceea ce este inutil, zadarnic, van. Nu poate scăpa de senzația aceasta a vidului (CE. PETR.). • pl. vizi, -de, n. -uri. /<fr. vide; cf. lat. vidŭus, -a, -um „gol”.

VID, -Ă, vizi, vide, adj., s. n. 1. Adj. (Despre un spațiu) Care nu conține nimic; care nu conține aer sau alt gaz; care nu este ocupat, locuit; pustiu. ♦ Fig. Lipsit de orice gânduri, de orice idei. 2. S. n. Spațiu lipsit de orice corp material sau în care particulele materiale existente sunt extrem de rarefiate. ◊ Loc. adv. În vid = a) în gol; b) cu privirea fixă, fără țintă; c) zadarnic, fără rezultat, în van. ♦ Fig. Pierdere ireparabilă. – Din fr. vide.

VID¹, viduri, s. n. Spațiu lipsit de materie ponderală. Atomii sînt infiniți ca număr, tot așa precum vidul e infinit ca întindere. MARINESCU, P. A. 31. ◊ Fig. Se ghicește și aici... vidul acela resimțit, iarna, în oricare stație climaterică. CAMIL, PETRESCU, T. II 63. Vid barometric = spațiul din care s-a retras mercurul în barometrul cu mercur. Loc. adv. În vid = a) (în construcție cu verbele «a sări», «a se arunca», «a cădea» etc.) în gol. Senzația căderii în vid e așa de vie, încît simți cum se taie respirația. BART, S. M. 41; b) (mai ales în construcție cu verbele «a se uita», «a privi») cu privirea fixă, fără a avea un obiect precis, fără țintă. Ana își pipăi colierul de la gît și privi în vid. C. PETRESCU, C. V. 226. Cu ochii țintă în vid privea ca un somnambul. BART, S. M. 78.

VID, -Ă adj. (Fiz.; despre un spațiu) Care nu conține materie ponderală. ♦ Gol, deșert. // s.n. Spațiu lipsit de materie ponderală (aproape gol). ♦ Vacuum. [< fr. vide, cf. lat. viduus – gol].

VID, -Ă I. adj. 1. (despre spațiu) care nu conține nimic; gol. ◊ (fig.) lipsit de conținut, de idei. 2. (inform.) care caracterizează o informație nulă. II. s. n. spațiu lipsit de materie ponderală; vacuum (1). ◊ (fig.) sentimentul zădărniciei. (< fr. vide)

VID² ~uri n. Spațiu fără aer; gol; vacuum. /<fr. vide

*vid, -ă adj. (fr. vide). Gol în ăuntru. Fiz. Din care s’a scos aeru pin ajutoru mașiniĭ pneŭmatice: butelie vidă. S. n., pl. urĭ. Spațiŭ fără aer.

vida² vt [At: GHEȚIE, R. M. / Pzi: ~dez / E: ns cf vidima] (Trs; îvr) 1 A viza¹. 2 A legaliza.

vida¹ vt [At: ALEXI, W. / Pzi: ~dez / E: fr vider] 1 (Rar; c. i. recipiente) A face să-și piardă complet conținutul (lichid, solid etc.) Si: a goli (6), (îvp) a deșerta¹ (1). 2 (Fiz) A realiza vid (11) într-un spațiu închis. 3 (Fig; c. i. idei, noțiuni etc.; udp „de”) A priva (de înțeles, de semnificție, de conținut). 4 (Rar; fig; c. i. conflicte, incidente, litigii etc.) A face să înceteze.

vid² s. n., pl. viduri

vid² s. n., pl. viduri

vid s. n., pl. viduri

VID s., adj. 1. s. (FIZ.) (livr.) vacuitate, vacuum. (Starea de ~.) 2. s. v. gol. 3. adj. v. gol. 4. adj. v. pustiu.

VID s., adj. 1. s. (FIZ.) (livr.) vacuitate, vacuum. (Starea de ~.) 2. s. gol. (Se face un mare ~ în jurul său.) 3. adj. deșert, gol, (înv. și pop.) sec, secat, (înv.) pustiu. (Recipient ~.) 4. adj. deșert, gol, necultivat, pustiu, sălbatic, (înv. și reg.) săcret, (înv.) pustiicios, pustiit. (Un loc, un ținut ~.)

MANOMETRU DE VID s. v. vacuummetru.