VELAR¹, -Ă, velare, adj., s. f. (Sunet) care se articulează în partea posterioară a cavității bucale, prin atingerea sau prin apropierea rădăcinii limbii de vălul palatului. – Din fr. vélaire.

velar¹ sm [At: TUDORAN, P. 113 / Pl: ~i / E: velă + -ar] 1 Persoană specializată în confecționarea și repararea velelor (și a altor obiecte din pânză de vele folosite la bordul navelor). 2 Marinar care manevrează velele unei nave.

velar², ~ă [At: ENC. ROM. II, 633 / Pl: ~e / E: fr vélaire] 1-2 sf, a (Fon) (Sunet) care se articulează în partea posterioară a cavității bucale, prin atingerea sau prin apropierea rădăcinii limbii de vălul palatin. 3 a Care este caracteristic sunetelor articulate în regiunea vălului palatin.

VELAR¹, -Ă, velare, adj. n. și f., s. f. (Sunet) care se articulează în partea posterioară a cavității bucale, prin atingerea sau prin apropierea rădăcinii limbii de vălul palatului. – Din fr. vélaire.

VELAR, -Ă, velari, -e, adj. (Despre consoane) Care se produce prin atingerea sau apropierea rădăcinii limbii de vălul palatului; gutural. ◊ (Substantivat, f.) Pronunțarea lui «h» ca o velară (notată fonetic χ) produce aproape. același efect acustic ca aceea a lui h laringal. GRAM. ROM. I 68.

VELAR, -Ă adj. Consoană velară (și s.f.) = care se produce prin apropierea bazei limbii de vălul palatului; gutural. [< fr. vélaire].

VELAR², -Ă adj., s. f. (consoană) care se pronunță prin apropierea bazei limbii de vălul palatului; gutural (2). (< velă + -ar, după fr. véliaire)

*velár, -ă adj. (lat. veláris, relativ la pînzele saŭ la velele corăbiiĭ). Gram. Care se produce la vălu palatin (în fundu guriĭ), ca sunetele k, ga, ha (numite și guturale). S. f. O velară, o consonantă velară.

velară s. f., g.-d. art. velarei; pl. velare

velară s. f., g.-d. art. velarei; pl. velare