VECHI, VECHE, vechi, adj. 1. Care există de mult timp, din alte vremuri; care ține, durează, se face de multă vreme; făcut de mult. ◊ Lumea veche = a) societate dispărută sau pe cale de dispariție; b) Antichitate; țările, locuitorii din Antichitate; c) nume generic care se dă celor trei continente (Europa, Asia și Africa) cunoscute până la descoperirea Americii. Vorbă veche = vorbă moștenită din timpuri îndepărtate; maximă, zicătoare, proverb. ♦ (Despre limbi) Care s-a vorbit într-o epocă îndepărtată; care este cunoscut (și studiat) sub aspectul ei din trecut (deosebit de cel actual). ♦ (Despre produse agricole, viticole etc.) Din recolta anilor trecuți. ♦ (Despre alimente și produse alimentare, farmaceutice etc.) Obținut, recoltat, preparat de prea multă vreme; care și-a pierdut calitățile inițiale; lipsit de gust; alterat, stricat. 2. Care a fost folosit mult și este stricat, uzat. 3. (Rar) Bătrân. ♦ Fig. îmbătrânit (înainte de vreme). ♦ Care exercită de multă vreme o profesie. 4. (Marcând raportul dintre oameni) Cu care cineva are relații, se cunoaște de multă vreme. 5. Care a îndeplinit în trecut o anumită funcție, a avut o anumită ocupație etc. pe care n-o mai are în prezent; fost. 6. (Despre ființe) Care a trăit într-un trecut îndepărtat; (despre obiecte, fenomene etc.) care a existat într-o epocă anterioară; perimat. ◊ Loc. adj. și adv. (Înv.) Din vechi = din vechime, de demult. ♦ Care nu se mai folosește, nu mai prezintă interes, ieșit din uz. ♦ (Despre oameni) Cu concepții învechite. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce nu mai corespunde timpului sau stadiului dintr-un moment dat, ceea ce este depășit, perimat, pe cale de dispariție. – Lat. pop. veclus (= vetulus).

vechi² [At: PSALT. HUR. 4^v/1 / Pzi: vechesc / E: vechi¹] 1-2 vir (Îrg; d. ființe sau d. părți ale corpului lor) A îmbătrâni. 3 vtf (Îrg) A provoca îmbătrânirea cuiva. 4 vr (Înv) A se menține o perioadă mai lungă de timp Si: a se învechi. 5 vr (Reg: d. lună) A intra în faza de lună veche¹ (23). 6 vr (Îrg; d. obiecte făcute de oameni) A se degrada în urma acțiunii timpului sau a folosirii îndelungate Si: a se învechi.

vechi¹, veche a [At: COD. VOR². 14^v/13 / S și: (înv) vechie sf / Pl: ~, (înv) veche sf / E: mlp veclus (vetulus)] 1 a (Îvp ; d. ființe; îoc tânăr) Bătrân (8). 2 sm (În textele religioase; îs) Cel ~ de zile Dumnezeu. 3-4 smp (Îljv) Din ~ Din moși-strămoși. 5 a Care este caracteristic unei ființe bătrâne. 6 a (Înv; d. vârstă¹) Înaintat. 7 a (D. oameni; îoc nou) Care este de mult timp într-o anumită situație. 8 a (D. oameni; îoc nou) Care deține de mult timp o anumită calitate. 9 a (D. oameni; îoc nou)Care se află de mult timp într-o anumită relație cu cineva. 10 a (D. oameni; îoc nou) Care practică de mult timp o anumită meserie. 11 a (D. oameni; îoc nou) Care exercită de mult timp o anumită funcție. 12 a (Pex) Experimentat (1). 13 a (Reg; îs) Fată veche Fată bătrână. 14 a (Rar; în stilul epistolar; în formule de încheiere) Devotat (2). 15 a Inveterat. 16 a (Îoc nou) Care există de mult timp. 17 a (Îoc nou) Care a fost făcut cu mult timp în urmă. 18 a (Îoc nou) Care se menține de mult timp. 19 a (D. rânduieli, obiceiuri, datini etc.) Care este preluat și păstrat prin tradiție Si: bătrânesc (3), strămoșesc, străbun. 20 a (Buc; îs) Ploaie veche Ploaie abundentă care ține timp îndelungat. 21 a (Îs)Vorbă (ori, îvr, zisă) veche sau (îvr) ~ cuvânt Proverb. 22 a (Îas) Maximă. 23 a (Reg; îs) Lună veche Ultima fază a lunii, când aceasta este în conjuncție cu soarele și se vede o mică porțiune din suprafața sa luminată în forma unei seceri subțiri. 24 a (Reg; îas) Înfățișarea lunii în faza „lună veche (23)”. 25 a (Mol; îas; șîs crai ~) Lună plină. 26 sn (Trs; d. lună; îe) A se întoarce pe ~ A începe să descrească. 27 a (D. argint sau rar, d. aur) Cu strălucirea estompată de timp. 28 a (D. sentimente) Statornic. 29 a (D. idei) Consecvent. 30 a (D. obiecte făcute de oameni) Care a ajuns în stare de degradare prin acțiunea îndelungată a timpului sau din cauza folosirii îndelungate Si: învechit. 31 a (Înv; d. pământ) Cultivat vreme îndelungată, fără întrerupere (până la secătuire). 32 a (D. alimente și produse alimentare, farmaceutice etc.) Care, prin trecerea timpului, și-a pierdut sau este pe punctul de a-și pierde calitățile inițiale. 33 a (Pex; d. alimente și produse alimentare, farmaceutice etc.) Care, prin trecerea timpului, și-a modificat proprietățile, devenind impropriu consumului, inutilizabil Si: alterat² (3), stricat. 34 a (D. boli) Care este contractată de mult timp (și are o evoluție lentă) Vz cronic. 35 a (De obicei precedat de art. cel; adesea îoc nou) Care există de mai mult timp (decât ...). 36 a (Îs) ~ul Testament sau Testamentul (cel) ~, Legea (cea) veche, Vechea lege, (înv) Vechea scriptură, Scriptura (cea) veche, Cartea cea veche Prima parte a Bibliei cuprinzând textele sfinte referitoare la credințele religioase și la viața poporului evreu. 37 a (Îs) Lumea veche Societate dispărută sau pe cale de dispariție. 38 a (Îas) Antichitate. 39 a (Îas) Țările, popoarele din Antichitate. 40 a (Îas) Nume generic dat celor trei continente (Europa, Asia și Africa), cunoscute până la descoperirea Americii. 41 a (D. legume, cereale, furaje etc.) Din recolta anului precedent sau a anilor precedenți. 42 a (D. vin sau, rar, d. coniac) Ale cărui calități inițiale s-au ameliorat o dată cu trecerea timpului. 43 a (Mai ales despre idei, concepții etc.) Care nu mai este actual Si: demodat, depășit, învechit, perimat. 44 sn Ceea ce nu mai corespunde, aparținând unei epoci revolute. 45 a Care a existat în trecut Si: fost (2), trecut. 46 a (D. oameni) Care a avut în trecut o anumită funcție, rang, calitate cu care nu mai este învestit în prezent Si: fost (1). 47 a (D. teorii, metode, legi etc.) Care nu mai este valabil Si: fost, trecut. 48 (Îs) Anul (cel) ~ Anul (calendaristic) care s-a încheiat. 49 a (Îs) Stil ~ sau (înv) calendar (de stilul) ~ Calendarul iulian. 50 a (Îas) Metodă de socotire a timpului după calendarul iulian. 51 sn (Îlav) Pe ~ Conform stilului vechi (49). 52 a (Îvp ) Literă (sau slovă, buche) veche Literă chirilică. 53 (Rar; îs) Crai de Curtea veche Haimana (1). 54 a (D. limbi) Care s-a vorbit într-o epocă îndepărtată. 55 a (D. limbi) Care este cunoscut (și studiat) sub aspectul său din trecut (deosebit de cel actual). 56 a Care aparține trecutului (îndepărtat). 57 a Care este caracteristic trecutului (îndepărtat). 58 a (Spc) Care aparține Antichității Si: antic (3). 59 a Caracteristic Antichității Si: antic (4). 60 a Care ține de perioade originare, de început Si: arhaic, primitiv. 61 a (Îs) Istoria veche Parte a istoriei care studiază peristoria și Antichitatea. 62 smp (Precedat de art. cei) Oamenii din trecut. 63 smp (Precedat de art. cei) Oamenii din Antichitate.

vechi², veche adj. 1 (în opoz. cu „nou”) Care există sau durează de mult timp; care a apărut, a luat ființă, a fost făcut cu mult timp în urmă, în alte alte vremuri. ◊ (cu determ. introduse prin prep. „de”, indică durata) Casa era veche de două veacuri. ◊ (determ. prin „de cînd lumea”, „ca pămîntul”, „ca lumea”, capătă val. de super.) Acest adevăr e vechi de cînd lumea (ALECS.). ◊ (la compar., exprimă anterioritatea) Instinctul curiozității... e mai vechi decît însuși omul (PÂRV.). ◊ (despre idei, sentimente etc.; predomină ideea de durabilitate, statornicie) Credința este veche și nestrămutată. ◊ (despre oameni; predomină ideea de continuitate, perpetuare a condiției sociale preluate de la înaintași) Veche familie boierească din Moldova. * (la super., exprimă întîietatea) Cea mai veche atestare a unui cuvînt. ◊ Lumea veche = a) societate dispărută sau pe cale de dispariție; b) antichitate; țările, locuitorii din antichitate; c) nume generic dat Europei, Asiei și Africii, considerate în raport cu America. Vorbă veche = vorbă moștenită din timpuri vechi; maximă, zicătoare, proverb. Lună veche v. lună. ♦ (despre metale) A cărui strălucire a fost estompată în timp (prin depunere de oxizi, săruri etc.). Argintul s-a învechit și aprins patină-argint vechi (STANCU). ♦ (despre obiecte, construcții etc.) Care a ajuns în stare de degradare prin acțiunea îndelungată a timpului sau ca urmare a folosirii îndelungate. E o căsuță veche și spartă, mică (BOLL.). ◊ Fier vechi v. fier ♦ (despre alimente, produse farmaceutice etc.) Care și-a pierdut sau este pe cale să-și piardă calitățile inițiale, pentru care a fost produs; ext. stricat, alterat. A aruncat alimentele vechi din frigider. ♦ (despre boli) Care este contractat de mult timp, avînd o evoluție lentă. Are o boală veche de plămîni. 2 (adesea în corelație cu „nou”) Care există de mai mult timp (decît...), care a apărut, a luat ființă, a fost făcut înaintea cuiva sau a ceva. Locuia într-o aripă din clădirea cea veche. ♦ (despre bani, monede) Care circulă concomitent cu altele emise ulterior, urmînd a fi înlocuite treptat. Pe piață vor circula un timp monedele vechi și cele noi. ♦ (despre cereale, legume, furaje etc.) Care este păstrat din recolta anilor trecuți. ♦ (despre vinuri, coniacuri etc.) A cărui calitate inițială s-a ameliorat pe măsura trecerii timpului. Pîinea cît de proaspătă, vinu cît de vechi și nevasta cît de tînără (ALECS.). ♦ (mai ales despre idei, concepții, deprinderi) Care a încetat de a fi utilizat, care nu mai corespunde unei anumite epoci, care ține de o epocă revolută; perimat, demodat, depășit. Romanul... ne înfățișează tocmai tranziția de la obiceiurile cele vechi spre spiritul cel nou (MAIOR.). ◊ expr. De modă (sau de moda) veche ori de veche modă v. modă. ♦ (subst. n.) Ceea ce este perimat, pe cale de dispariție; anacronic. Vechiul reprezintă o frînă în calea progresului. ♦ (despre oameni) Cu concepții învechite. 3 Care a existat, a fost, s-a întîmplat, s-a petrecut în trecut; care nu mai există (fiind schimbat, îndepărtat, înlocuit, substituit). Se pomeniră vorbind de lucruri vechi, uitate, din tinerețea lor (REBR.). ◊ (precedă termeni care indică situații, ranguri, funcții, calități etc. pe care cineva sau ceva nu le mai are) M-am întîlnit cu vechiul director al liceului. ◊ (cu accentul pe ideea diferenței față de starea, situația recentă) M-am dus să mai admir pentru ultima dată frumusețea vechiului București. ◊ (subst.) Zic că cele vechi să se fi stricat și pe urmă... să se fi zidit altele (DOC.). ◊ Anul (cel) vechi = anul (calendaristic) care s-a încheiat. Stil vechi sau calendar (de stilul) vechi = (metodă de socotire a timpului calendaristic după) calendarul iulian. ◊ Loc.adv. Pe stil vechi sau (subst.) pe vechi = a) după calculul efectuat pe baza calendarului iulian. Ziua de 12 mai cădea pe vechi într-o sîmbătă; b) conform stilului vechi. Crăciunul este sărbătorit pe vechi. ◊ expr. Crai de curte veche sau crai de Curtea veche v. crai. Vremea veche v. vreme. ♦ (despre limbi) Care s-a vorbit într-o epocă îndepărtată, reprezentînd o etapă anterioară distinctă de limba (actuală), modernă. ♦ Care este cunoscut și studiat sub aspectul ei din trecut (diferit de cel actual). ◊ Limbă veche v. limbă. 4 Care aparține sau este caracteristic trecutului (îndepărtat), în special antichității; care ține de perioade arhaice, străvechi. Unele datini vechi s-au păstrat în folclor. ◊ Istoria veche = parte a istoriei care se ocupă cu studiul preistoriei și al antichității. ♦ (subst. m. pl.) Oamenii din trecut; spec. oamenii din antichitate. Cei vechi au descoperit că planetele se învîrtesc împrejurul Soarelui (CONTA). 5 (despre oameni) Care are de mult timp o anumită calitate, care este de mult timp într-o anumită situație, relație (cu cineva sau ceva). Un bun și vechi prieten. ♦ Care exercită o profesiune de mult timp, care are de mult timp o anumită îndeletnicire, funcție etc. (acumulînd multă experiență). Avea un slujbaș vechi, credincios și priceput. 6 (în opoz. cu „tînăr”) Bătrîn. ◊ Loc.adj., adv. (subst.) Din vechi = din bătrîni, din moși-strămoși. ♦ fig. Îmbătrînit (înainte de vreme). ♦ (despre ființe) Care a trăit într-un trecut îndepărtat. • pl. -i. /lat. pop. vĕclus, -a, -um = vetŭlus, -a, -um.

vechi¹ vb. IV. (înv.) 1 intr., refl. {despre ființe,părți ale corpului etc.) A ajunge la vîrsta bătrîneții, a căpăta, a avea caracteristicile bătrîneții; a îmbătrîni. 2 refl. (despre obiecte) A ajunge în stare de uzură de degradare prin folosire îndelungată sau prin trecerea timpului. 3 refl. A dura mai mult timp; a nu mai fi de dată recentă; a se învechi. • prez.ind. -chesc. /vechi² + -i.

VECHI, VECHE, vechi, adj. 1. Care există de mult timp, din alte vremuri; care ține, durează, se face de multă vreme; făcut de mult. ◊ Lumea veche = a) societate dispărută sau pe cale de dispariție; b) antichitate; țările, locuitorii din antichitate; c) nume generic care se dă celor trei continente (Europa, Asia, Africa) cunoscute până la descoperirea Americii. Vorbă veche = vorbă moștenită din timpuri vechi; maximă, zicătoare, proverb. ♦ (Despre limbi) Care s-a vorbit într-o epocă îndepărtată; care este cunoscut (și studiat) sub aspectul ei din trecut (deosebit de cel actual). ♦ (Despre produse agricole, viticole etc.) Din recolta anilor trecuți. ♦ (Despre alimente și produse alimentare, farmaceutice etc.) Obținut, recoltat, preparat de multă vreme; care și-a pierdut calitățile inițiale; lipsit de gust, alterat, stricat. 2. Care a fost întrebuințat mult și este stricat, uzat. 3. (Rar) Bătrân. ♦ Fig. Îmbătrânit (înainte de vreme). ♦ Care exercită de mult o profesiune. 4. (Marcând raportul dintre oameni) Cu care cineva are relații, se cunoaște de multă vreme. 5. Care a îndeplinit în trecut o anumită funcție, a avut o anumită ocupație etc. pe care n-o mai are în prezent. 6. (Despre ființe) Care a trăit într-un trecut îndepărtat; (despre obiecte, fenomene etc.) care a existat într-o epocă anterioară; perimat. ◊ Loc. adj. și adv. (Înv.) Din vechi = din vechime, de demult. ♦ Care nu se mai întrebuințează, nu mai prezintă interes, ieșit din uz. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce nu mai corespunde timpului sau stadiului dintr-un moment dat, ceea ce este depășit, perimat, pe cale de dispariție. – Lat. pop. veclus (= vetulus).

VECHI, VECHE, vechi, adj. 1. Care există de mult timp, care este din alte vremuri sau s-a păstrat din trecut; care ține, durează de mult timp; făcut de mult. Cazul lui Neagu deschidea și în inima lui o rană veche, pe care o crezuse vindecată. BART, E. 219. Cîntecul ce-ades ți-l cînt Cînd te-adorm în fapt de sară, Puiule, e-un cîntec sfînt. Vechi și simplu de la țară. IOSIF, V. 139. Sub vechile ruini... dorm atîtea amintiri din istoria neamului. VLAHUȚĂ, R. P. 11. Se suie în pod și coboară de acolo un căpăstru, un frîu, un bici și o șa, toate colbăite, sfarogite și vechi ca pămîntul. CREANGĂ, P. 194. În satul Mircești exista o bisericuță veche, durată în lemn de stejar. ALECSANDRI, S. 6. Lumea veche = nume generic care se dă Europei, Asiei și Africii, considerate în raport cu America. Vorbă veche = vorbă din bătrîni; maximă, zicătoare, proverb. Vorba veche: «Păreții au urechi și fereștile ochi». CREANGĂ, P. 21. Legea veche (sau vechiul testament, scriptura veche, vechea scriptură) v. testament (2). Porcii lui Turcalete creșteau și se înmulțeau ca în Vechiul Testament. GALACTION, O. I 291. ♦ (Despre limbi) Care este cunoscut (și studiat) sub aspectul din trecut (deosebit de cel actual). ♦ (Despre produse agricole, viticole etc.) Din recolta anilor trecuți. Sînt ca vinul cel de Nicorești. Cu cît îi mai vechi, cu atîta-i mai bun. ALECSANDRI, T. I 93. ♦ (Despre alimente și produse alimentare, farmaceutice etc.) Obținut, recoltat, preparat de (prea) multă vreme; p. ext. lipsit de gust, alterat, stricat. ♦ (Despre obiecte, mai ales despre haine) Care a fost întrebuințat mult timp și este uzat, stricat, tocit. Scoate un briceag vechi. DUMITRIU, N. 158. Hainele... sînt vechi și ponosite. CREANGĂ, P. 191. Fier vechi v. fier (2). ◊ Expr. A arunca (ceva) la fier (sau fiare) vechi v. fier (2). 3. Înaintat în vîrstă, bătrîn. Pe sub sălcii vechi, într-o apă curată cu prundiș la fund... Bunicul a intrat cu crîsnicul lui. SADOVEANU, N. F. 29. Cu sfetnici vechi de zile mă-ntîmpinași în cale. EMINESCU, O. I 91. Spune-i babei la ureche Că ești tinerică veche. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 448. ◊ Expr. Garda veche (sau vechea gardă) v. gardă (1). ◊ Fig. Îmbătrînit (înainte de vreme). Să te iubesc pe tine? Dar inima ta-i veche Și generozitatea nu-ncîntă-a ta ureche. BOLINTINEANU, O. 117. ♦ Care exercită de multă vreme o profesiune (și a căpătat multă experiență). Profesor vechi. ▭ Îi dete și pe vizitiul curții, om vechi... și iute la slujbă. ISPIRESCU, L. 104. 4. (Marcînd raportul dintre oameni) Cu care cineva are relații de multă vreme. Soldatul mărunțel... acela în care mai credea ca într-un prieten vechi. SAHIA, N. 74. Dracul de la poartă, gîndind că e vreun muștereu vechi de-a lor, deschide. CREANGĂ, P. 309. Îmi este vechi dușman, dar încai niciodată nu s-a ascuns. NEGRUZZI, S. I 141. 5. Care a îndeplinit cîndva o anumită funcție sau a avut cînd va o anumită sarcină, ocupație etc, (pe care n-o mai are în prezent); fost. M-am dus la vechea mea gazdă. NEGRUZZI, S. I 67. 6. (Despre ființe) Care a trăit într-un trecut îndepărtat (v. antic, arhaic); (despre obiecte, fenomene etc.) care a existat într-o epocă anterioară; inactual, perimat. Are ca vechii boieri o vast-a strămoșilor sală. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 29. Acele zîne ce străbat din timpurile vechi. EMINESCU, O. I 192. Romanii Din Dacia veche... întemeiată deosebite staturi. BĂLCESCU, O. II 12. Cei mai vechi împărați ai Persiei. GORJAN, H. I 1. Stil vechi v. stil. Crai de curtea veche v. crai (2). Loc. adj. și adv. Din vechi = din vechime, din strămoși, de demult. Casele mari, curate, ale meșteșugarilor sași care din vechi mai stăruiau în tîrgul acela. SADOVEANU, O. I 509. Străbăturăm în lung și-n lat vestitele grădini ale Pîngănaților, croite și sădite mai din vechi de Neonil și Varnava. HOGAȘ, DR. II 22. După vremuri mulți veniră, începînd cu acel oaspe Ce din vechi se pomenește. EMINESCU, O. I 147. ◊ Expr. Lumea veche = a) orînduire dispărută sau pe cale de dispariție (din cauza instituțiilor, a mentalității etc. perimate). Visa dărîmarea lumii vechi, însă era omul cel mai blajin din lume. SADOVEANU, E. 167. Este interesant a ne opri asupra unui personaj care reprezintă trecerea de la lumea veche la cea nouă. IBRĂILEANU, SP. CR. 43; b) lumea, antică; antichitatea. ♦ (Substantivat) Ceea ce nu mai corespunde timpului sau stadiului dintr-un moment dat, ceea ce este depășit, perimat, pe cale de dispariție. Lupta dintre vechi și nou. ♦ (Despre oameni) Cu concepții învechite; reacționar. Am dat votul pentru un om vechi, în speranța de a mă numi președinte la tribunal. BOLINTINEANU, O. 457.

VECHI veche (vechi) 1) (în opoziție cu nou) Care este făcut demult; care este în întrebuințare de mult timp. Oraș ~. Haină veche. Cuvânt ~. ◊ Vorbă veche vorbă din bătrâni; proverb. 2) (despre produse agricole) Care este din recolta anilor trecuți. Grâu ~. Cartofi ~. ◊ Vin ~ vin având calități deosebite, datorită păstrării îndelungate. 3) (despre alimente, medicamente etc.) Care și-a pierdut proprietățile pozitive; alterat; stricat. Carne veche. 4) (despre persoane) Care este cunoscut de multă vreme. Prieten ~. Colaborator ~. ◊ Lumea veche a) lume care a existat în antichitate; b) orânduire socială perimată. 5) ( mai ales despre specialiști) Care are experiență bogată într-un domeniu de activitate; care activează de multă vreme. Medic ~. 6) Care vine din vechime; rămas din bătrâni; bătrânesc. Idee veche. Metode ~. /<lat. veclus

vechĭ, -che adj., pl. m. și f. vechĭ (lat. pop. vĕclus, din *vetlus, vétulus, dim. d. vĕtus, véteris, vechĭ; it. vecchio, pv. vielh, fr. vieux, cat. vell, sp. viejo, pg. velh. P. tl = cl, cp. cu așchie, aclaz, coclesc. V. vătuĭ, bătrîn). Care e de mult timp (de maĭ multe zile, anĭ, secule, evurĭ): jurnal vechĭ, vin vechĭ, casă veche, prieten vechĭ, obiceĭ vechĭ, oraș vechĭ, popor vechĭ. Uzat, stricat de vechime: haĭne vechĭ. V. antic, bătrîn.

Broscăuț (vechiu) m. comună în Bucovina cu 3819 loc.

Moldova-Veche (Muldava) f. comună rurală în Banat, județul Caraș-Severin, lângă Dunăre: 1500 loc. (din care o treime Români).

Târșor (Nou și Vechiu) n. numele a două comune în jud. Prahova cu o mânăstire zidită în 1672 de Antonie Vodă. Penitenciar militar.

vechiu a. 1. care există de mult timp: un vechiu prieten vin vechiu, obiceiu vechiu; 2. uzat: haine vechi. [Lat. VETULUS].

învechésc v. tr. (d. vechĭ). Fac vechĭ: timpu învechește toate. V. refl. Devin vechĭ, mă uzez: haĭnele astea s’aŭ învechit. Ĭes din uz, mă demodez: moda asta, cuvîntu acesta s’a învechit. – Vechĭ vechesc: să nu se vechească domnia (Cost. 1, 263). V. îmbătrînesc.

vechésc, V. învechesc.

vechi¹ adj. m., f. veche, art. vechea, g.-d. art. vechii; pl. m. și f. vechi, art. m. vechii

+vechi² s. n., art. vechiul (și: din vechi)

vechi adj. m., f. veche, art. vechea, g.-d. art. vechii; pl. m. și f. vechi; art. m. vechii

vechi adj. m., f. veche, art. vechea, g.-d. art. vechii; pl. m. și f. vechi, art. m. vechii

vechi, f. veche, art. vechea

vechiu, -che, vechia f. a.; -chi pl. m. și f.

VECHI adj. 1. trecut. (Din timpurile ~.) 2. v. antic. 3. v. arhaic. 4. v. bătrânesc. 5. arhaic, (livr.) vetust. (Casa avea un aer ~.) 6. v. bătrân. 7. folosit, purtat, uzat. (Haine ~.) 8. v. uscat. 9. v. învechit. 10. v. arhicunoscut.

VECHI adj. v. bătrân, vârstnic.

VECHI adj. 1. trecut. (Din timpurile ~.) 2. antic. (Lumea ~.) 3. arhaic, primitiv, străvechi. (Civilizații ~.) 4. bătrînesc, patriarhal, tradițional. (Datini ~.) 5. arhaic, (livr.) vetust. (Casa avea un aer ~.) 6. bătrîn, străvechi, (fig.) cărunt. (Prin codrii cei ~.) 7. folosit, purtat, uzat. (Haine ~.) 8. rece, tare, uscat. (Un coltuc de pîine ~.) 9. demodat, depășit, desuet, învechit, perimat, (livr.) vetust, (fam. fig.) fumat. (Practici ~.) 10. arhicunoscut, banal, depășit, știut, (rar) răscunoscut, (fam. fig.) fumat, răsuflat. (O glumă ~.)

vechi adj. v. BĂTRÎN. VÎRSTNIC.

Vechi ≠ modern, nou, proaspăt, recent

CALENDAR VECHI s. v. calendar iulian.

calendar vechi s. v. CALENDAR IULIAN.

cochii-vechi s. v. LICITAȚIE. MEZAT.

vechi (-che), adj. – Care durează de mult, antic. Mr., megl. vecl’u. Lat. vĕclus, formă populară în loc de vĕtŭlus (Diez, I, 440; Cipariu, Gram., 47; Pușcariu 1868; REW 9291), cf. vegl. vieklo, it. vecchio, prov. vielh, fr. vieil, sp. viejo, port. vehl. – Der. învechi (var. înv. vechi), vb. refl. (a deveni vechi; a se uza, a se strica); vechime, s. f. (antichitate, timpuri vechi); vechitură, s. f. (antichitate; lucru vechi); vechie, s. f. (antichitate); străvechi, adj. (antic, durabil), cf. it. travecchiezza.

BEGA VECHE, rîu, afl. dr. al Begăi, pe terit. Iugoslaviei; 88 km. Izv. din Dealurile Lipovei. Cunoscut și sub numele de Beregsău sau Niraj.

BEȘENOVA VECHE v. Dudeștii Vechi.

CHILIA VECHE, com. în jud. Tulcea, pe brațul Chilia; 2.919 loc. (1991). Fabrici de brînzeturi și de conserve din pește. Morărit; abator. Complex de creștere a porcilor. Pe terit. ei a existat o veche cetate ridicată de bizantini la sfîrșitul sec. 10; în ev. med., a avut un rol comercial și strategic. Stăpînită de genovezi (mijlocul sec. 14), a intrat înainte de 1372 sub autoritatea Țării Românești; cucerită de Alexandru cel Bun, apoi din nou de Țara Românească (în 1447), a fost dobândită de Ștefan cel Mare în 1465; în 1479 a fost demantelată.

DUNĂREA VECHE, braț navigabil al Dunării inferioare, între Giurgeni și Brăila, limitând la E Balta Brăilei. Prin el se scurg 20% din apele fl. Cunoscut și sub numele de Brațul Măcin.

PISCU VECHI, com. în jud. Dolj, situată în SSV C. Desnățui, pe stg. Dunării; 5.399 loc. (2003). Viticultură. Biserica Adormirea Maicii Domnului (sec. 19), în satul Ghidici.

Das Alte stürzt... (germ. „Ce este vechi se năruie”) Fr. Schiller, Wilhelm Tell (act. IV, sc. 2). Sînt primele cuvinte din versurile pe care le rostește cu limbă de moarte căpitanul Attinghausen: „Das Alte stürzt, es ändert sich die Zeit, Und neues Leben blüht aus den Ruinen” care înseamnă: Ce este vechi se năruie, vremurile se schimbă și o viață nouă înflorește din ruine. Se citează parțial (cele trei cuvinte de la început sau primul vers). LIT.

Es ist eine alte Geschichte (germ. „E o poveste veche”) – În Cartea cîntecelor, Heinrich Heine are o mică poezie, intitulată Intermezzo liric, care începe astfel: „Es ist eine alte Geschichte, Doch bleibt sie immer neu; Und wem sie just passieret, Dem bricht das Herz entzwei!” Sau, în tălmăcire românească: „Povestea este veche, totuși De-a pururea rămîne nouă, Și-aceluia cui i se-ntîmplă, Îi rupe inima în două!” Această mică poezie a făcut o carieră mare. Mai cu seamă primele două versuri s-au răspîndit prin cîntece și citate, „povestea veche” fiind de fapt veșnic tînăra poveste a dragostei. Cu timpul însă expresia s-a extins la orice împrejurare în care povestea – vorba lui Heine – e veche. LIT.

Garda veche sau vechea gardă – Astfel a fost denumită oficial, începînd din 1807, falanga de ofițeri și soldați care, din capul locului, au servit sub drapelul lui Napoleon, distingîndu-se prin fidelitate, devotament, curaj în luptă și constituind oamenii de nădejde ai împăratului. Acestei gărzi i s-a dus vestea, iar mai tîrziu numele ei a devenit o expresie, spre a desemna o echipă de oameni bravi, căliți, care stau neclintiți de strajă pentru apărarea unei idei, sau a unor idealuri cărora s-au atașat de lungă vreme. IST.

crai de curte veche expr. haimana.