14 definiții pentru vătămător (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VĂTĂMĂTÓR, -OÁRE, vătămători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vatămă sau poate vătăma; dăunător, păgubitor, stricător. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat insectelor (sau altor animale) care produc stricăciuni plantelor de cultură. 2. S. f. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori galbene-aurii, cu fructul o păstaie, folosită ca plantă medicinală sau ca nutreț (Anthyllis vulneraria). 3. S. f. Plantă graminee cu frunze păroase, cu floarea grupată în spiculețe (Bromus commutalus).Vătăma + suf. -ător.

vătămător, ~oare [At: CORESI, EV. 410 / Pl: ~ori, ~oare / E: vătăma + -ător] 1 a Care dăunează (sănătății) Si: dăunător (2), nociv. 2 a (Fig; cu determinări ca „de suflet”, „sufletului” etc.) Care pervertește Si: corupător, pervertitor. 3 a (Fig) Care pricinuiește neajunsuri, necazuri etc. 4 a Care produce pagube materiale. 5 a Care aduce un prejudiciu moral. 6 (Fig) Care ofensează. 7 a Care deteriorează. 8 sm Nume generic dat insectelor (sau altor animale) care produc stricăciuni plantelor de cultură. 9 sf Plantă erbacee perenă din familia leguminoaselor, cu frunze imparipenate, cu flori galbene-aurii, cu fructul o păstaie, întrebuințată ca plantă medicinală și de nutreț. Si: rănoloasă, renoloare, capul-turcului, iarba-faptului, iarba-osului, iarba-rănii, iarbă-de-vatăm, iarbă-de-vătămătură (Anthyllis vulneraria). 10 sf Plantă graminee cu frunze păroase, cu floarea grupată în spiculețe (Bromus commutatus).

VĂTĂMĂTÓR, -OÁRE, vătămători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vatămă sau poate vătăma; dăunător, păgubitor, stricător. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat insectelor (sau altor animale) care produc stricăciuni plantelor de cultură. 2. S. f. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori galbene-aurii, cu fructul o păstaie, întrebuințată ca plantă medicinală și de nutreț (Anthyllis vulneraria). 3. S. f. Plantă graminacee cu frunze păroase, cu floarea grupată în spiculețe (Bromus commutatus).Vătăma + suf. -ător.

VĂTĂMĂTÓR, -OÁRE, vătămători, -oare, adj. (Popular) Care vatămă sau care poate vătăma (rănind, dăunînd, păgubind, stricînd). În sufletul tău stăruia spaima pricinuită de un om... puțin băut sau un biet nebun fără gînduri vătămătoare. PAS, Z. I 228. În mîna unui nebun, sau încă și mai mult, în mîna unui hoț, cuțitul este peste măsură de vătămător. GHEREA, ST. CR. II 83. Însă mania sa cea vătămătoare... era ideea ce-și făcuse... că trebuie să moară. NEGRUZZI, S. I 207. Să fugiți de trîndăvire care este vătămătoare și trupește și sufletește. DRĂGHICI, R. 156. ♦ (Substantivat, m. pl.) Nume dat insectelor care vatămă plantele.

VĂTĂMĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care vatămă; în stare să producă vătămături. /a (se) vătăma + suf. ~tor

VĂTĂMĂTÓR2 ~i m. Animal (mai ales insectă) care vatămă plantele; dăunător. /a vătăma + suf. ~tor

vătămător a. 1. care vatămă; 2. fig. păgubitor.

vătămătór, -oáre adj. Care vatămă: beția e vătămătoare sănătățiĭ. Fig. Păgubitor: lucru vătămător intereselor mele.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vătămătór1 adj. m., pl. vătămătóri; f. sg. și pl. vătămătoáre

vătămătór2 (insectă) (rar) s. m., pl. vătămătóri

vătămătór adj. m., s. m., pl. vătămătóri; f. sg. și pl. vătămătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VĂTĂMĂTÓR adj. 1. v. dăunător. 2. v. contraindicat.

VĂTĂMĂTOR adj. 1. dăunător, negativ, nociv, păgubitor, periculos, prejudiciabil, primejdios, rău, stricător, (livr.) pernicios, (înv. și pop.) pierzător, (reg.) dăunăcios, dăunos, (înv.) pagubnic, prejudicios, stricăcios. (Efecte ~ pentru...) 2. contraindicat, neindicat, nepotrivit, nociv, periculos, primejdios. (Medicament, tratament ~ pentru diabetici.)

Vătămător ≠ nedăunător, nevătămător

Intrare: vătămător (adj.)
vătămător1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vătămător
  • vătămătorul
  • vătămătoru‑
  • vătămătoare
  • vătămătoarea
plural
  • vătămători
  • vătămătorii
  • vătămătoare
  • vătămătoarele
genitiv-dativ singular
  • vătămător
  • vătămătorului
  • vătămătoare
  • vătămătoarei
plural
  • vătămători
  • vătămătorilor
  • vătămătoare
  • vătămătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

vătămător (adj.)

  • 1. Care vatămă sau poate vătăma.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: dăunător păgubitor stricător 4 exemple
    exemple
    • În sufletul tău stăruia spaima pricinuită de un om... puțin băut sau un biet nebun fără gînduri vătămătoare. PAS, Z. I 228.
      surse: DLRLC
    • În mîna unui nebun, sau încă și mai mult, în mîna unui hoț, cuțitul este peste măsură de vătămător. GHEREA, ST. CR. II 83.
      surse: DLRLC
    • Însă mania sa cea vătămătoare... era ideea ce-și făcuse... că trebuie să moară. NEGRUZZI, S. I 207.
      surse: DLRLC
    • Să fugiți de trîndăvire care este vătămătoare și trupește și sufletește. DRĂGHICI, R. 156.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Vătăma + sufix -ător.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX