văicări [At: (sfârșitul sec. XVIII) LET. III, 254/37 / V: ~ra (Pzi: ~rez, vaicăr), (reg) ~căli, ~cura / Pzi: ~resc / E: vai¹] 1 vr (Pfm; șdp) A scoate strigăte (prelungi), gemete (ca expresie exagerată a unei dureri, a unei suferințe etc.). 2 vr (Pfm; șdp) A-și exprima prin cuvinte, în mod insistent (și nejustificat), durerea, suferința, nemulțumirea etc. Si: a se căina (1), a se jelui, a se lamenta, a se plânge, a se tângui. 3 vr (Fam; dep) A manifesta o falsă desperare. 4 vt (Reg) A boci (7) un mort Si: a jeli. 5 vt (Îvp) A compătimi pe cineva.

văicări vb. IV. refl. (fam., mai ales deprec.) A scoate strigăte (prelungi), gemete (din cauza unei dureri, a unei suferințe etc.); a se tîngui, a se văita, a se căina. ◊ Fig. Vîntul gemea ca un nebun, copacii din pădure se văicărau (CR.). ♦ (peior.) A manifesta o falsă disperare. Începu să se văicărască, crezînd că poate-l înduplecă. ♦ (tr.) A compătimi, a deplînge. • prez. ind. -esc. și văicăra vb. I. /de la vai.

VĂICĂRI, văicăresc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se tângui, a se văita, a se căina. ♦ (Peior.) A manifesta o falsă desperare. [Var.: (reg.) văicăra vb. I] – Din vai.

A SE VĂICĂRI mă ~esc intranz. A-și exprima jalea sau durerea prin cuvinte sau prin strigăte; a scoate vaiete; a se tângui; a se văita; a se lamenta. /Din vai

văicări vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. văicăresc, imperf. 3 sg. văicărea; conj. prez. 3 sg. și pl. văicărească

VĂICĂRI vb. v. văita.