văzut², ~ă a [At: CORESI, EV. 350 / Pl: ~uți, ~e / E: vedea] 1 Care se vede (14). 2 (Îrg) Care atrage privirile. 3 De care s-a luat cunoștință în mod nemijlocit. 4 (Înv) Perceptibil cu ajutorul simțurilor Si: vizibil (1). 5 (Înv) Care este evident (1). 6 (Înv) Care se află în realitate Si: existent (1). 7 (Înv) Care trăiește. 8 (Îrg; d. oameni) Care deține o poziție socială importantă. 9 (Îrg; d. oameni) Care se bucură de recunoașterea publică a importanței, a puterii sale. 10 (Îrg; d. oameni) Care are influență.

văzut¹ sn [At: CORESI, EV. 414 / Pl: (rar) ~uri, (îvr) ~e / E: vedea] (Îrg) 1-2 Văz (1-2).

văzut², -ă adj. 1 Care se vede; vizibil. Peste dumbravă se întindea o ușoară pîclă viorie, abia văzută (SADOV.). ♦ (subst. f. pl; adesea în corelație cu „nevăzut”) Tot ceea ce se vede sau se poate vedea. Dumnezeu a făcut cerul și pămîntul, toate cele văzute și nevăzute (FR.). 2 De care s-a luat cunoștință în mod nemijlocit. Senzația de lucru văzut... este necontenit susținută (CONST.). ◊ (subst.) Se gîndesc și ei la zilele din urmă, la cele văzute și auzite (SADOV.). 3 Fig. (pop.; despre oameni) Care se bucură de considerație, de stimă, de apreciere. Primarul, om văzut și umblat prin multe (CAR.). • pl. -ți, -te. /v. vedea.

VĂZUT², -Ă, văzuți, -te, adj. 1. Care se vede; vizibil, clar, limpede. Peste dumbravă se întindea o ușoară pîclă viorie, abia văzută. SADOVEANU, O. I 52. Fig. Că au fost romîni... între «pecenegii» bizantinilor era văzut pentru orice minte neprevenită. IORGA, E. II 257. (Substantivat, la pl.) Ei își închipuiră că trebuie să fie cineva care a făcut toate văzutele și nevăzutele. ISPIRESCU, la CADE. Văd o mulțime nenumărată de văzute și nevăzute. CREANGĂ, P. 243. ◊ Loc. adv. Pe văzute = a) în fața tuturor, de față cu toți; b) cu condiția de a vedea cu propriii săi ochi. 2. Fig. Care atrage vederea; strălucitor. Nu-i nici una Ca luna de luminoasă Și ca puica de frumoasă Și ca luna de văzută Și ca puica de plăcută. ȘEZ. VII 112. ♦ Care se bucură de considerație, de stimă, de apreciere. Abu-Hasan: e om văzut în partea locului, măcar cine li cunoaște casa. CARAGIALE, O. III 71.

VĂZUT¹ ~tă (~ți, ~te) 1) v. A VEDEA și A SE VEDEA. ◊ Pe ~te a) față de toți; b) ca să fie văzut. 2) Care este de vază; care se bucură de stimă, de considerație, de apreciere. /a vedea

văzut s. n. (pl. văzute în loc. din, pe ~)

văzute² (pe ~) loc. adv.

văzute¹ (din ~) loc. adv.

VĂZUT adj. v. vizibil.

VĂZUT adj. v. apreciat, considerat, prețuit, respectat, stimat.

VĂZUT adj. vizibil. (Un obiectiv ~.)

văzut adj. v. APRECIAT. CONSIDERAT. PREȚUIT. RESPECTAT. STIMAT.

Văzut ≠ invizibil, nevăzut

Spectatum veniunt, veniunt spectentur ut ipsae (lat. „Vin ca să vadă, vin de asemenea ca să fie văzute”) – Ovidiu, Ars amandi (Arta de a iubi, I, 90). Se referă la femeile care se duc la teatru, mai puțin pentru spectacol, și mai mult pentru a-și etala rochiile și giuvaerele. În fresca murală „Parnasul” din „Sala semnăturii” a Vaticanului, Rafael i-a pictat pe marii poeți greci și latini împodobind înălțimile cu flori care nu se ofilesc niciodată. Versul de mai sus al lui Ovidiu n-ar fi oare o dovadă în plus? Observația ce-o cuprinde nu s-a veștejit nici după două mii de ani! LIT.