vătășel sm [At: (a. 1729-1730) IORGA, S. D. V, 148 / V: (îrg) ~tăjel, (reg) vetejel / Pl: ~ei / E: vătaș + -el] 1 (Îvp) Vătaf (1). 2 Subaltern al vătafului (1). 3 (Pop) Vătaf (3). 4 (Pop) Subaltern al vătafului (3). 5 (Reg) Vornicel (5) la nuntă. 6 (Buc) Tânăr care poartă un brad sau un băț împodobit cu o basma neagră în fruntea alaiului înmormântării unui flăcău sau a unei fete. 7 (Reg) Băț împodobit cu panglici, năframe, beteală etc. pe care îl poartă vătășelul (5) la nuntă. 8 (Buc) Băț împodobit cu o basma neagră pe care îl poartă vătășelul (6) la înmormântarea unui flăcău sau a unei fete. 9 (Iuz) Funcționar (comunal), cu grad ierarhic inferior, la primărie. 10 (Iuz) Funcționar (comunal), cu grad ierarhic inferior, la poliție. 11-12 (Iuz) Subaltern al vătafului (23-24). 13 (Reg; îf vătăjel) Om plătit care se ocupă mai ales cu vânzarea cailor nărăviți. 14 (Bot; Buc; îf vătăjel) Spinuță (Phyteuma spiciforme). 15 (Reg) Cocoloș de mămăligă.

vătășel s.m. 1 (în Ev. Med., în Țările Rom.) Vătaf; subaltern al unui vătaf, care se ocupa cu administrarea unei curți boierești, a unei moșii mănăstirești sau boierești. 2 (în trecut) Slujbaș însărcinat cu strîngerea dărilor. 3 (în vechea organizare administrativă) Funcționar inferior la primărie. 4 (pop.) Vomicel (la nuntă). • pl. -ei. și (înv., reg.) vătăjel s.m. /vătaș + -el.

VĂTĂȘEL, vătășei, s. m. (Și în forma vătăjel) Diminutiv al lui vătaf. I. (În trecut) 1. v. vătaf (I 1) Intră în curtea lin Stoicea... un vătășei din partea lui socru-său, boierul Rovin. GALACTION, O. I 52. 2. v. vătaf (I 3). – Dar cu ce-i hrănea? Cu ciosvîrți de miei De la vătășei. PĂSCULESCU, L. P. 152. Căpitan Caracatuci, Vătăjel peste haiduci. ALECSANDRI, P. P. 58. 3. Funcționar inferior la primărie, care îndeplinea diferite funcții, îndeosebi pe cea de curier. Seara, vine un vătășei de la primărie. STANCU, D. 95. Un vătășei mă chemă la primărie. GANE, N. II 94. În piață, vătășelul știe sigur că Mitu Boieru a intrat adineaori cu mai mulți ofițeri și funcționari la cafeneaua din colț. CARAGIALE, O. I 231. Numesc un vătășei care face poliția în sat. BOLLIAC, O. 252. III. Fiecare dintre flăcăii care conduc alaiul la nunți, la înmormîntări etc.; vornicel. – Variantă: vătăjel s. m.

VĂTĂȘEL ~i m. (diminutiv de la vătaf) 1) ist. Slujbaș la primărie care îndeplinea și funcția de curier. 2) Flăcău care poftește oaspeții la nuntă și are anumite obligații în timpul ceremoniei; vornicel. /vătaf + suf. ~el

vătășel m. 1. Munt. a) comisar de cartier: vătășel de mahală a plecat a colinda PANN; b) gardian de noapte; c) curier rural; 2. Mold. a) slujbaș la primărie; b) vornicel de nuntă și bățul împodobit ce poartă.

vătășél, -șésc, -șíe, V. vătăj-.

vătăjel sm vz vătășel

vătășiță sf [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 147 / V: (înv; reg) ~jiță, ~viță sf / Pl: ~țe / E: vătaș + -iță] 1 (Îvp) Soția vătafului Si: (Olt) vătășoaie (1). 2 (Reg) Vorniceasă (12) la nuntă. 3 (Reg) Femeie care face parte din formația de călușari Si: (reg) vătășoaie (3). 4 (Înv) Soția vătafului (12) Si: (înv) vătăjoaică, vătășoaie (5). 5 (Iuz) Femeie care conducea gospodăria unei case boierești, având în supraveghere slugile Si: (înv) vătășoaie (6).

vetejel sm vz vătășel

vătăjel s. m. v. vătășel.

vătăjél m., pl. eĭ (d. vătajĭ, pl. luĭ vătav. D. rom. vine rut. vatažélo). Mold. Isprăvnicel, logofăt, șef de muncitorĭ (la o moșie, la o vie). Vornicel, cavaler de onoare la o nuntă țărănească. Munt. (-jel și -șel). Comisar orĭ subcomisar de mahala (Sec. 19). Șef de muncitorĭ.

vătășel s. m., pl. vătășei, art. vătășeii

vătășel s. m., pl. vătășei, art. vătășeii

vătășel s. m., pl. vătășei, art. vătășeii

vătășel, -șei.

VĂTĂȘEL s. v. colăcar, curier, mesager, ștafetă.

VĂTĂȘEL s. 1. isprăvnicel, (reg.) fecior boieresc. (~ la o moșie.) 2. vătăman, vornicel. (~ul era ajutorul vornicului la sate.) 3. vătaf, vornicel, (reg.) chemător, sol, frate-de-mire, frate-de-mireasă, (Transilv. și Ban.) dever, (Transilv.) vifel. (~ la o nuntă.)

vătășel s. v. COLĂCAR. CURIER. MESAGER. ȘTAFETĂ.

VĂTĂȘEL s. 1. isprăvnicel, (reg.) fecior boieresc. (~ la o moșie.) 2. vătăman, vornicel. (~ era ajutorul vornicului la sate.) 3. vătaf, vornicel, (reg.) chemător, sol, frate-de-mire, frate-de-mireasă, (Transilv. și Ban.) dever, (Transilv.) vifel. (~ la o nuntă.)

VĂTĂȘIȚĂ s. vorniceasă, (pop.) drușcă, (reg.) sfașcă, (Transilv. și Ban.) deveriță, (Transilv.) vifeliță. (~ la o nuntă țărănească.) modificată

vătăjel, vătăjei, s.m. (înv.) 1. șef de muncitori la o moșie. 2. cavaler de onoare la nuntă. 3. comisar sau subcomisar de mahala.